Tinerete fara batrânete

"Tinerete fara batrânete. Povestire în versuri dupa un basm de Petre Ispirescu" - 
poem filozofic, semnat de poetul Adrian Erbiceanu

de Carmen Doreal, Montreal

George Calinescu afirma ca "Basmul este oglindirea vietii în moduri fabuloase." Fabulos este si poemul "Tinerete fara batrânete" semnat de poetul Adrian Erbiceanu, în volumul cu acelasi nume, aparut la "Editura Anamarol", Bucuresti.
"...Din adâncu-i o idee / Fulgera, stârnind lumina: / „Taci, si îti promit sa fie / Darul nostru scris în carte: / Tinerete pe vecie, / Cum si viata fara moarte!" (Adrian Erbiceanu).
Autorul ridica la esalon înalt literar-filozofic doua planuri interferente, miraculosul si narativul supranatural, preluate din basmul ispirescian cu acelasi nume, singurul basm din literatura româna, fara un <happy end>: "Ceasul, dat la jumatate / De tariile oculte,/ Suflul noptii îl abate / Peste cei ce stau s-asculte, / Urmei sa nu-i lase urme / Si nici semn c-„a fost odata" / Un flacau nascut sa curme / O poveste-adevarata."
Poetul stie, sa incite de la început gustul cititorului, aducând în atentie tentatia umana de a descoperi piatra filozofala a nemuririi, a tineretii vesnice: "Vremea curge, cât e vreme... / Numai noi, saracii, parca / N-am avea de ce ne teme / Când cu vreme ne încarca..."
Tema universala raportata la conditia fiintei umane, în cautarea paradisului pierdut, este testata fara ragaz de luptele date între bine si rau conjugate în versuri încarcate cu rezonante misterioase si întelesuri profunde: "Dusi de vajnica urgie – / Gura sumbra ce absoarbe / Tot ce este urma vie, / Pe întinsurile oarbe – / Se trezira „ca din vise" / Când se domoli taifunul / Si vazura, pare-mi-se, /Sus pe cer, doi sori, nu unul. / Ca o forta ce desparte / Ce e rece, de fierbinte – / Verdele mijea departe; / Iarba arsa, înainte."
Perisabilitatea destinului omenesc în fata timpului nemilos este confirmata de dimensiunea tragica a existentei umane, vesnicita prin aceasta continua devenire, de lupta supraomeneasca a personajului don quijotesc, Fat-Frumos, ce refuza sa se resemneze în fata destinului irevocabil, vânând sublimul nemuririi în  universuri fantastice: "Nici n-au pus bine piciorul, / Când... un gol... ca de genune/ Le deschise viitorul / Spre-o noua dimensiune: / Cer, cu fulgere-n risipa, / Despletea lumini de astre... / Ora se tragea în clipa; / Clipa cumpanea dezastre. / Iar ei, prinsi ca de-o vâltoare / Ce aduna si dezbina, / – Doua umbre calatoare /Pe o raza de lumina – / Lunecau prin tot framântul, / Neavând ce sa mai spuna./ Când atinsera pamântul: / Nu, tu, soare... nu, tu, luna!"
Refuzând sa abdice de la speranta promisa, chiar daca aceasta uneori poate fi înselatoare, lectia poemului "Tinerete fara batrânete" ritualizeaza  nemurirea în destinul devenirii umane printr-o promisiune înselatoare, facuta eroului, de regasire a timpului pierdut, în schimbul sacrificiilor personale: "Si catându-si idealul, / Prin câmpiile desarte, / În galop îsi mâna calul / Visând „viata far' de moarte".
Alternând persoana a treia cu întâia si a doua, autorul demonstreaza aceeasi maiestrie initiata în metafore si simboluri cu grija concepute, sa secondeze armonia versurilor în curgerea lor libera, muzicala.
Metamorfoze, purtatoare de actiuni si valori simbolice, negociaza  regasirea înselatoare a paradisului pierdut de Fat-Frumos si a tineretii fara batrânete, într-o viata fara de moarte, în schimbul sacrificiilor facute. Renuntând la trairea linistita a clipelor prezente, cât si la confortul unei vieti obisnuite, condimentata cu  sentimente si bucurii omenesti, de iubire, familie, dor de pamânt si de parintii dragi, mosteniri, sacrificate în numele unui destin înselator, personajul principal lupta cu viata si capcanele ei, pe tarâmuri straine: "Când se revarsara zorii, / Se porni din slavi un vaier / Valma?ind în tromba norii, / Fulgerând - trasnind prin aer... / În urgia habauca, / Zarea stând s-o vamuiasca, / Gheonoaia-n zbor... naluca: / Trup de sarpe - cap de broasca! / - Salta iute-n sa, stapâne, / Si loveste fara teama, / Ca de nu, nu-i ce ramâne, / Iar de e, cui vei da seama? / Si se ridicara-n slava... / Fat-Frumos – una cu spada –, / Dârz si fara de zabava, / Se-avânta, scurtându-i coada."
Confruntarea dintre bine ?i rau în acest periplu misterios al lui Fat-Frumos, demonstreaza interpatrunderea fabulosului în tiparul poemului, preluând subiectul conditiei umane raportata la erou si lupta lui, împotriva conditiei perisabilitatii umane, în fata timpului neiertator: "Deci, la drum, cei doi pornira, / Cal si calaret... vii umbre / Pe drumeagul ce se-nsira / Printre dealurile sumbre. / Si-ar fi mers ei cale lunga, / Tocind talpile mândriei, / Daca n-ar fi fost s-ajunga / La hotarele mosiei... /Vremea trece... sa revina / Si... revine ca sa treaca... / Din senin, fara pricina, / Vânturile, strânse-n claca, / Hoinarind pe cai antíce, / Împletira lungi spirale, / Si-ncepura sa ridice / Tot ce întâlneau în cale."
Preluând tiparul narativ al basmului popular, autorul reorganizeaza evenimentele stereotipe conform viziunii sale artistice si propriului sau stil poetico-filozofic: "Dusi de vajnica urgie – / Gura sumbra ce absoarbe / Tot ce este urma vie, / Pe întinsurile oarbe – / Se trezira „ca din vise", / Când se domoli taifunul / Si vazura, pare-mi-se, / Sus pe cer, doi sori, nu unul. / Ca o forta ce desparte / Ce e rece, de fierbinte – Verdele mijea departe; / Iarba arsa, înainte. "
Întrebarile filozofice dezvaluiesc un întreg conflict, în care se testeaza limitele individului proportional cu sacrificiile facute eroic în drumul luptei cu viata pentru recuperarea valorilor ei de neîntrecut, precum iubirea, familia, pamântul stramosesc, idealuri transmise din tata în fiu, toate acestea laolalta, adaugând poemului, semnificatii profunde: "Geaba prinsera tustrele / Gustul lacrimii amare, / Prefacând în praf de stele / Zilele din calindare... / Ca nimic nu-i dat sa fie / Ca durerea ce te cheama, / Mai presus de Vesnicie: / Dor de tata, dor de mama! // Când vazura ca nu-i cale / Sa-l retina cu de-a sila, / Sotioara – cuib de jale, / Împietrita – plânsu-ti-l-a, / Ca pe fruntea sa Pieirea / Sta înscrisa ca-ntr-o carte – / Semn lasat ca Nemurirea-i / Visul-viselor desarte!... "
Acceptarea din start a supranaturalului, în cazul de fa?a adauga poemului, un mister rasplatit cu restabilirea unui echilibru autentificat: "Totusi, cum în basm se-tâmpla, / Un unchias batrân cât Veacul / Batând toaca vremii-n tâmpla, / Izvodeste Zodiacul: / "Vamuind cai nestiute, /Timpu-i harazit sa fie / Pentru unii – cinci minute, / Pentru altii – vesnicie!"
Volumul elaborat poetic, dar si intens filozofic, semnat de Adrian Erbiceanu, autentifica certificatul de na?tere al unui autor de succes, a carui stea se înalta convingator, pe cerul istoriei literare!

0 comments:

Trimiteți un comentariu