Medalion literar: Cornelia Balan Pop - 60

de Cornelia Balan Pop,
Satu Mare, România



În organizarea Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Satu Mare, a Consiliului Judetean, a Asociatiei Scriitorilor de Nord-Vest, a Cenaclului Scriitorilor Satmareni si a Cenaclului Alfazet s-a pregatit un Medalion Literar dedicat poetei Cornelia Balan Pop, adica mie. Evenimentul a fost anuntat în presa judeteana si emotiile mele au fost coplesite de numarul mare de invitati prezenti, de florile pe care le-am primit si de momentele speciale pe care le-am trait. Interventiile despre persoana mea, cântecele prezentate, recitarile rostite cu deosebita traire m-au determinat sa cred în adevarul Diplomei de excelenta pe care am primit-o din partea lui Adrian Stef, presedintele Consiliului Judetean.

Mi-au fost alaturi familia, colegii de munca, directorul Colegiului unde lucrez eu, prof. dr. Vlaicu Popescu, fiu de poet, reprezentanti ai mai multor institutii, prieteni. Directorul institutiei gazda, Robert Laszlo, mi-a pregatit un afis si invitatii tiparite.
"În aceasta torsiune existentiala, Cornelia Pop Balan, este o fiinta solara, stenica, mereu optimista. Copilarindu-se de multe ori, am vrut sa-i spun Cornelia, la 60 de ani ar trebui sa fii serioasa macar ca o doamna de 30, nu ca o pustoaica de 15. Artistul fiind o fiinta proteica poate usor sa îmbrace orice masca", a spus Felician Pop, consilier al presedintelui Consiliului Judetean.

Mia, nasa mea de botez, a scris câteva rânduri si mi le-a dat, cu un imens buchet de irisi si trandafiri. Cred ca si ea era emotionata în acele clipe. Iata:
"Draga Cornelica,
Unchiul Gicu, tatal Corneliei, mi-a daruit primul stilou si odata cu el si dragostea pentru ceea ce e scris, dragostea de lectura, dragostea de carte, dragostea pentru scrierea frumoasa însa, Corneliei i-a dat si talentul de a asterne, ea însasi pe hârtie, scrieri frumoase.
Familia a fost importanta pentru mine si fire dintre cele mai tari ne leaga din generatie-n generatie. Mi-ar placea sa va arat albumul nostru de familie, istoria noastra.
Pe Cornelia nu puteai sa n-o iubesti. De mica era foarte frumoasa, blonda, cu gropite în obrajori, cu ochi mari, senini, albastri, lipsita de egoism, iubitoare, grijulie, creativa. A iubit întotdeauna cartile. Când venea la noi, cauta în primul rând cartile, le citea si apoi tot scria pe niste foi de hârtie. Papusile, ursuletii de plus si alte jucarii asteptau zadarnic sa fie scoase din cutiile lor. Ma tot întreba: "Cum se spune în franceza la..." si astepta cu nerabdare sa fie în clasa a V-a  sa faca si franceza.
Tânara Cornelia s-a facut o frumusete de fata în anii de liceu si de facultate si iat-o: profesoara, uneori serioasa, alteori ludica, cu dragoste de elevi si respect fata de obiectul predat: franceza. Dar, ceea ce a fost si este remarcabil, activitatea culturala desfasurata cu talent si daruire. Dupa ore, dupa activitati culturale, reviste etc. venea si seara si, probabil, si inspiratia. Rodul ei sunt minunatele versuri, frumusetea în cuvinte.
La multi ani! Te iubesc!
Mia"
Mira Petric, nepotica mea de la Dej, locul meu de bastina, mi-a trimis un alt cadou: a câstigat locul I la concursul Scrisoare pentru mama, organizat de Asociatia " Sfintii Apostoli Luca si Andrei".

Atunci când emotiile pun stapânire pe tine e greu sa lupti cu ele. Am luat cuvântul pentru a multumi tuturor celor prezenti pentru gestul lor neasteptat si, le-am citit ceea ce scrisesem cu câteva ore înainte si pe care le semnez, ca de obicei, cu pseudonimul meu literar.


FORSYTHIA


Corina Petrescu

-metafora vietii mele-

Motto: Viata nu e repetabila decât prin amintiri.

Fiorul anotimpurilor trece prin toate fibrele trupului meu
Aflate sub zodia noptii si a gândului lor lemnos.
Storc timp din ele, dar chiar si lamâia
E lipsita adesea de orgoliosu-i suc.

Am iesit aseara în fata blocului.
Un frig vântos m-a facut sa-mi strâng hainele de trup.
Ochii mei au poposit pe ramuri de forsythia înghetate,
Copacul de mai târziu, cu flori de aur.
Am atins o crenguta, aproape ca mi-a cazut în palma.
Am strâns degetele sa nu o pierd,
Sa-i încalzesc putina-i suflare chinuita.
Acasa, am înfipt-o în primul ghiveci cu pamânt.
Dimineata, minunile naturii s-au dezlantuit:
Pe cei zece centimetri de tulpina,
Sase flori galbene, sase (!), proaspete,
Câte una pentru fiecare zece ani ai mei.

Mâine voi mai aduce o crenguta.
Voi mai gasi, pe ea, o floare macar
Dupa ce o voi înfige în pamânt?
O floare macar? O floare?



LA ZIUA MEA, PRINTRE PRIETENI

Corina Petrescu

Nu am nevoie de nimic,
Nimic nu am sa duc cu mine,
Nu am nevoie de nimic,
Ci, drag prieten, doar de tine!

Desigur, aur de-as avea
Si-un diamant sau nestemate,
M-as bucura pentru o zi,
Dar pentru ani buni, nu se poate!

Nu am nevoie de nimic,
Am tot ce mi-am dorit în viata,
Nu am nevoie de nimic
Caci cei de-aproape ma rasfata.

Nu am nevoie de nimic,
Am darul cel mai scump: o fata,
Si un baiat am si n-as vrea
Nimic de ei sa ma desparta!

Nu am nevoie de nimic,
De soare, de zapezi, de ploi,
Nu am nevoie de nimic
Ci am nevoie doar… de voi!

Voi, cei cu care am trecut
Atâtea bucurii si-amare
Momente oferite-n dar
De ale vietii calendare,

Voi, dragi prieteni ce traiti
Aici, acum si azi cu mine
Primiti, din partea mea, cu drag,
Tot ceea ce vi se cuvine.

Voi, cei cu care povestesc,
Cu care plâng si râd mereu,
Sa nu ma parasiti nicicând,
Acesta este darul meu!

Iar darul vostru pentru mine,
Cel mai frumos si sincer dar:
Va cer, ramâneti lânga mine,
De-acum, saizeci de ani. macar!

10 III 2015

0 comments:

Trimiteți un comentariu