Un telefon ce moartea aduce

de Mariana Cris



În viata se întâmpla sa primesti un telefon si sa te lase fara grai. Astfel mi s-a întâmplat când prietena mea, Doina Rizea Georgescu, mi-a comunicat  ca o alta buna prieten, poeta Cornelia Maria Savu nu mai este. Un moment am crezut ca poate fi o farsa. Dar, de la celalalt capat al firului mi s-au dat detalii. Am închis telefonul. Apoi l-am  sunat pe Dan Mircea Cipariu, pe Denisa Comanescu si lista ar putea continua. Nu puteam sa cred ca o fiinta solara, asa cum parea Cornelia Maria Savu nu mai exista, disparând în conditii dramatice. Nu puteam sa cred ca viata a fost atât de neînduratoare cu ea. Pe 4 septembrie împlinise 60 de ani. O vârsta matura, care o plasa în prim planul poeziei noastre contemporane. Primul volum, Totem în alb, publicat în 1973, la Editura Eminescu, girat în prealabil de profesorul Nicolae Balota, avea sa-i aduca recunoasterea breslei, impresionând prin maturitatea reflexiva si prin bogatia si diversitatea lexicului. Criticul Laurentiu Ulici în a sa Literatura româna contemporana  observa ca exista în poetica autoarei o „tendinta a ascunderii" spre o mai dreapta revelare de sine. Dupa volumul de debut au urmat studiile universitare, când tânara, venita din Vatra Dornei, intra în priza directa cu viata literara universitara. Cum ea avea darul, prieteniei, repede s-a adaptat cenaclului, condus de profesorul Ovid. S. Crohmalniceanu. Au fost ani senini pentru Cornelia, când ea împreuna cu Denisa Comanescu împarteau proviziile aduse de acasa. Au fost ani de acumulari culturale, când îi studia cu ardoare pe marii poeti englezi si americani, când ea însasi încerca sa-si modeleze discursul poetic, pendulând între impersonalitate, Isarlîkul barbian, barocul lexical cu arhaisme si neologisme într-o predispozitie ludica ce se vadeau a fi raritati în acei ani ai deceniului opt ai secolului trecut. Dupa debutul foarte bun, a urmat în 1978 volumul Uraniu, forme si oameni de zapada (Editura Eminescu), unde reflexia asupra poeziei se facea din unghiul de vedere al autoarei, a textului si nu din cel al receptorului. Era perioada când îl studia pe Dimitrie Cantemir, pe care tot timpul l-a considerat a fi unul dintre carturarii neamului. În fapt, prin poemul "Balada craiesei Mab",  a încercat o prolegomena la Istoria ieroglifica de o virtuozitate si imaginatie lexicala rar întâlnite. În acelasi ton ludic, conceptual, plin de citate culturale s-au înscris si volumele urmatoare  Emblema (Editura Eminescu, 1980), Aventuri fara anestezie (Editura Eminescu, 1983), Semne de viata (Editura Eminescu, 1987). În toata aceasta perioada, Cornelia Maria Savu îsi ducea viata în frumoasa Bucovina. A fost profesoara de engleza la liceul din Vatra Dornei, apoi a lucrat foarte putin la Inspectoratul de Cultura al judetului Suceava.
Anul 1990 avea sa aduca schimbari în viata ei. Un telefon de la Daniela Crasnaru, directoarea, pe atunci, a Editurii Creanga, a adus-o pe poeta la Bucuresti. Cornelia s-a angajat ca redactor al acestei case editoriale. Dar nu a stat prea mult la editura, pentru ca simtea ca a sosit momentul sa fie  prezenta în presa scrisa. S-a angajat la cotidianul „Curierul National", unde a semnat sute sau poate mii de articole, reportaje, interviuri. Avea o penita ascutita si stia unde sa puna punctele pe „i", încât devenise o jurnalista redutabila. În acest timp, am cunoscut-o eu si m-a impresionat fondul ei de o rara cultura, memoria citatelor culturale, precum si usurinta cu care mânuia condeiul, abordând teme culturale diverse: de la literatura, la teatru, plastica si muzica. Avea un fair play si o luciditate în scris cum rar se mai gaseste astazi în presa noastra culturala de cotidian. Au fost ani, când parea ca poezia o pusese în cui si se avânta cu toata energia în presa. În lungile discutii pe care le-am purtat, în diverse spatii (de la restaurant, la mine acasa), simteam ca poeta nu murise. Si a avenit acel an, 2005, când la Editura Vinea a publicat volumul Roman cu sertare. În fapt, o placheta, care a fost si premiata de Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, densa, un strigat de disperare în fata unei istorii implacabile care stie sa jongleze cu destinele noastre. A urmat perioada  revistei „Cultura", unde lucra cu mare drag.
Ceea ce afirmase Cornelia Maria Savu cu ani în urma ca „poezia începe sa semene tot mai mult/ cu oglinda în care nu te poti privi/ decât refuzându-te"    avea sa fie trait în mod acut de poeta. Privind-o îti dadeai seama ca dincolo de zâmbetul jovial, de privirea vie, se ascunde o mare tristete. Era tristetea pe care ea o traia clipa de clipa, confruntându-se cu impasibilitatea unei societati care refuza sa-i vada pe creatori. Disparitia ei tragica, avea sa ne readuca în fata un adevar pe care clasa politica, guvernanti, locatari ai Cotroceniului nici nu-l iau în seama. Viata cotidiana a poetului în România secolului XXI este o traversare zilnica a  Golgotei existentiale, ce tine mai degraba de considerente economice si nu spirituale. Dezinteresul tuturor acelora care au atributii decizionale în a gestiona banii publici destinati culturii si oamenilor care o „produc" duce la tragedia care a marcat decesul acestei poete remarcabile. Sigur responsabilii nu stiu nimic despre ce înseamna sa-ti duci viata dramuindu-ti fiecare banut, renuntând la minimul de confort civilizat  în mijlocul unei Capitale ce se vrea europeana. Nu au auzit despre burse de creatie, despre fondul de sustinere al creatorilor aflati în nevoi, si în general despre… Nimic.

1 comments:

Anonim spunea...

Subscriu in totalitate.

Trimiteți un comentariu