Suntem români, suntem internationali

de Vlad Petreanu

…sau aproape internationali, dar în mod cert peste tot prin Europa.

Am fost în Malta de Anul Nou. Stiam întrucâtva arhipelagul dintr-o vacanta precedenta. Pe atunci, nici ei si nici noi nu intraseram în UE. Unele lucruri au ramas la fel – mâncarea, de exemplu, foarte gustoasa; taximetristii, la fel de smecheriti; infrastructura turistica, în continuare saracacioasa. Alte lucruri s-au schimbat: au disparut vechile si exoticele autobuze antebelice, scoase de pe sosele de normele europene; preturile mi s-au parut acum chiar mai convenabile ca în urma cu un deceniu; iar vremea a fost îngrozitoare – dar asta a fost cu siguranta doar un accident nefericit.
Însa marea diferenta este abundenta românilor aflati la munca în Malta. I-am întâlnit cel mai des servind în restaurante si în baruri – iar pe românce, dansând la bara, practic în fiecare club din San Giljan – dar am cunoscut si unul care este în managementul celui mai chic club din Malta, asa cum l-am descoperit pe altul ca adjunct al directorului unui restaurant exclusivist sau, în fine, pe un al treilea care munceste la intensitate maxima în cea mai veche pizzerie din Malta dar îsi dezvolta în paralel si o mica afacere ca fotograf si cameraman, în care a investit deja câteva mii de euro. Unii plecati de mai bine de 10 ani, deja cu copii si familie, altii veniti cu un curaj nebun chiar în vârful crizei, nu atât goniti de saracie, ci mai degraba mânati de un spirit antreprenorial care nu s-a putut dezvolta acasa – si asta este nenorocirea României si pacatul de neiertat al tuturor politicienilor ce s-au perindat pe la guvernarea tarii în ultimii 25 de ani, ca n-au dat nici o sansa tuturor acestor români dinamici, întreprinzatori si muncitori pâna la albul osului, preferând sa-i vada plecati decât sa dea drumul ciolanului din falcile lor de fier.
Nu se vor mai întoarce. Degeaba campaniile tricolore, îndemnurile patriotico-patriotarde si suflaturile în tulnice. Nu vor mai veni aici decât daca esueaza acolo – sau, câtiva, putini la numar, daca vor avea atât de mult succes încât sa poata alege unde în lumea asta ar vrea sa traiasca, din moment ce oriunde ar putea trai la fel de confortabil, si ar alege România.
Sunt, foarte probabil, peste 2 milioane de români raspânditi prin lume, daca nu chiar vreo 3 – marea lor majoritate prin Europa. O emigratie semnificativa care mai are un efect, oarecum anecdotic si surprinzator: acum, poti fi sigur ca, daca vorbesti româneste în vreun oras european, vei fi înteles de cel putin un conational care se afla prin preajma, muncind ceva – sau chiar de un strain-strain, care-ti raspunde cu un "multumesc" cam stâlcit, dar inteligibil, pentru ca, ce sa vezi, e însurat cu o românca si a-nceput sa-nvete româna si el (cazul unui taximetrist maltez). Asta e ceva nou, care îti mai rapeste, într-un fel, din intimitatea calatoriei în strainatate – dar te si responsabilizeaza, ca nu mai poti spune orice în gura mare fara teama ca te vei face de râs.
Probabil ca asa s-or fi simtind si americanii, recunoscuti si întelesi cam pe oriunde se duc. Ce sa zic, e bine c-am bifat asemanarea asta, ramân acum de rezolvat celelalte, nu?

0 comments:

Trimiteți un comentariu