Ioan Voda cel Cumplit, un personaj unic în istoria româneasca

de Irina-Maria Manea



Cei mai multi dintre noi au auzit de Ioan Voda cel Cumplit din povestirea lui Dumitru Almas. Era cel pe care îl rupsesera caii în patru. Cronicarii vremii sale nu au prea multe cuvinte de lauda la adresa lui: era un mercenar egoist, violent, care casapea boierii si preotii prin fel si fel de torturi. B.P. Hasdeu este cel care, pe la 1865, îl va transforma într-un erou si un vizionar, cautând sa-I gaseasca un precedent lui Cuza care tocmai împroprietarise taranii si secularizase averile manastiresti. În anii '50 apoi, comunistii exploateaza, pe lânga imaginea sa de aparator al taranimii, si prietenia acestuia cu cazacii, precursorii sovietelor… în afara de aceste câteva utilizari ideologizate ale personajului, nu stim prea multe despre el pentru ca este foarte eclipsat de nume mai rezonante de domnitori.

Personajul este însa unul fascinant, poate unic în istoria româneasca. Manualele de istorie îi dedica rânduri putine, amintind cu precadere de modul miselesc în care a fost ucis de turcii care jurasera ca îl vor prezenta viu în fata sultanului Selim, de tradarea pârcalabului de Hotin, Ieremia Golia, sau de faptul ca l-a ars de viu pe vladica Gheorghe, acuzat de sodomie. Domnia sa, scurta ce-i drept, a avut o semnificatie mult mai mare în istoria Moldovei.

Ioan al III-lea, Ioan Armeanul, Ioan Voda cel Viteaz sau Ioan Voda cel Cumplit (1521-1574), cunoscut astfel din pricina politicii de crestere a autoritatii domnesti, a domnit din februarie 1572 pâna în iunie 1574. Este secolul al XVI-lea, o perioada de tensiuni si fierbere în Europa, când Spania ajunge la apogeu. Anglia îsi definitiveaza noua orientare constitutionala, Franta se vede aproape condusa de hughenoti, iar peste pustietatea din est domneste Ivan cel Groaznic. În Imperiul Otoman conduce sultanul Selim cel Betiv, un vicios notoriu, dar sub care forta militara turceasca domina în continuare peisajul. În micul voievodat românesc apare un personaj interesant, care în scurta sa domnie face lucruri remarcabile.

Schimba capitala de la Suceva la Iasi, ia masuri în favoarea oamenilor de rând, bate monede de arama care cresc avutia tarii, reglementeaza contributiile fiscale. Ura boierimii si clerului fata de el nu îl împiedica sa ramâna fidel principiilor sale. Sa vedem mai întâi cum ajunge el pe tronul Moldovei. Dupa moartea lui Stefan cel Mare tronul îl ocupa Bogdan cel Chior, urmat de Stefan cel Tânar sau Stefanita Voda, care nu are urmasi legitimi. Vine la tron Petru Rares, copilul din flori al lui Stefan. Dupa o domnie ramasa mai ales în memoria literara, cea a lui Alexandru Lapusneanul, apare în scena un alt vlastar al lui Stefan cel Mare, fiul nelegitim al lui Stefanita Voda, adica Ioan Armeanul. Mama sa apartinea familiei armenesti Serpega.  Poporul îl numeste Armeanul pentru ca aveau obiceiul sa denumeasca domnitorii bastarzi dupa numele mamei. Dupa 40 de ani traiti prin strainatate si în anonimat, Ioan se remarca într-un context aparte. Plecând din regatul polon, se refugiaza în Crimeea, la curtea hanului tatar Mehmet Kalga, pe care îl cucereste prin firea bataioasa, prin forta fizica, vitejia, neînduplecarea sa care îi determina pe cronicari sa-l descrie ca pe un personaj cu un caracter puternic, dintr-o bucata.

Îl însoteste pe hanul tatar într-o campanie pe Volga împotriva armatelor rusesti, în 1561, unde se lupta atât de aprig încât scoate strigate de admiratie din partea tatarilor care sunt uimiti de forta sa incredibila si de capacitatea sa strategica. Hanul îl simpatizeaza atât de mult încât îi trimite o scrisoare regelui polonez Sigismund August, în care îl roaga sa-l favorizeze pe Ioan. Ura boierilor fata de Bogdan Lapusneanul lucreaza si ea în favoarea viitorului domn. Stârnind si simpatia împaratului Germaniei si regilor ungariei, Ioan izbuteste sa puna mâna pe tronul Moldovei.

Cu aceasta ocazie trece si la ortodoxism, pentru ca initial fusese botezat în rit armenesc, apoi trece la lutheranism pentru a primi sprijinul unor mai-mari polonezi, ajungând musulman când se refugiaza în Imperiul Otoman. Scurta sa domnie de doar doi ani este însa foarte densa, domnitorul luând mai multe masuri menite sa consolideze voievodatul si pozitia principelui. Abilitatile sale politice le confirma recâstigarea pentru Moldova a cetatii Hotinului, una dintre cele mai puternice fortificatii la acea data.

O masura cu totul extraordinara o reprezinta aplicarea controlului personal al actelor emise de cancelaria domneasca, domnitorul cunoscând limbile turca, greaca, polona si armeana. Ioan Voda este totodata primul care decide mutarea capitalei de la Suceava la Iasi. Suceava nu mai beneficia de o aparare adecvata, dupa ce Alexandru Lapusneanul a demantelat-o la ordinul otomanilor. Iasiul avea o pozitie strategica mai buna, fiind si mai aproape de aliatii voievodiului, cazacii zaporojeni. Pentru a salva visteria statului, Ioan reorganizeaza sistemul monetar, ordonând ca monedele sa fie batute de acum din arama. Banutii de arama reprezinta primele monede inscriptionate în limba româna. Inscriptia era "teara Moldovei". Aceste monede vor stimula comertul si vor contribui la o crestere economica semnificativa, care îi va permite domnitorului sa înzestreze armata la un nivel extrem de ridicat.

Studiind arta militara a turcilor, tatarilor, polonezilor si germanilor, Ioan le învata punctele tari si punctele slabe. Geniul sau militar se întrevede în momentul în care anticipeaza importanta artileriei pe câmpul de lupta. Într-un spirit cu adevarat vizionar, Ioan Voda formeaza cea mai însemnata artilerie a timpului. Într-o epoca în care marile state dispun de 30-40 de tunuri, Ioan ajunge la impresionantul numar de 200, cele mai multe realizate chiar în Moldova, dupa schite aprobate de voievod. Tunurile moldovenesti erau mai usoare, mai mici si mai manevrabile, necesitând doar atelaje de câte doi cai. Totodata, domnitorul ordona si consturctia unor ateliere de fabricat pulbere. Nici armata nu se prezenta rau. Alcatuita din razesi si boieri mici si având în spate o bogata experienta a luptelor cu turcii, beneficia de tactica si mobilitate. Razesii se bazau foarte mult pe strasnicele ghioage, din lemn de esenta tare si ghintuite la capat, care zdrobeau usor armura si coiful inamicului.

Alta arma importanta era palosul moldovenesc, care semana mai mult cu un iatagan. Infanteristii se foloseau si de cetele de sateni înarmati cu coase, iar caii moldavi se remarcau prin iuteala si rezistenta. Despre spiritul de lupta uimitor al ostasilor moldoveni vorbesc cronicari straini precum Graziani, Reichersdorf sau Bielski. În aceasta vreme Ioan Voda cel Viteaz mai dispune de un ajutor de nadejde: cazacii, refugiati din Rusia, Polonia, Kulmukya sau Cerchezia, care nu îi sufereau nici pe turcii musulmani, nici pe polonezii catolici. Condusi de câte un ataman, porneau jafuri în care dovedeau o cruzime nemaipomenita, drept pentru care turcii i-au botezat Cozaq (nebuni liberi). Ioan angajeaza 12 sotnii cazacesti pentru a lupta de partea sa, atamanii Pokotilo si Swiercewski ramânându-i fideli domnitorului pâna în ultima clipa.

Boierii l-au urât din tot sufletul pe domnitor. Si sentimentul era reciproc. Ioan nutreste convingerea ca boierii si clericii sunt responsabili de starea precara a tarii, pentru ca îi exploateaza pe tarani si pentru ca tes numai comploturi. Razesii erau fundamentul armatei, prin urmare cu cât erau mai bine hraniti, cu atât aveau performante mai bune ca soldati. Luând taxa de la ei doar o zecime din cât le luau boierii, reuseste sa umple visteria si sa devina un erou în ochii poporului. În schimb aplica pedepse crunte mai-marilor, arzându-i sau îngropându-i de vii. Ba mai mult, Ioan Voda cel Cumplit face o miscare politica îndrazneata, menita sa învrajbeasca bogatii si sa-i tina numai într-un scandal: daruieste unele mosii manastirilor si unele domenii manastiresti boierilor. Nu este de mirare ca boierimea complota împotriva voievodului, pâna si în cele mai îndepartate cancelarii vorbindu-se despre mazilire sau asasinat.

Turcii pe de alta parte, vazând ca tara prospera, dubleaza tributul, o masura pe care Ioan o respinge categoric si se pregateste de marea înfruntare. O amenintare poate chiar mai mare venea din partea doamnei Chiajna, care platise portii o suma importnata în avans pentru a cumpara tronul pentru fiul sau, Petru Schiopul. În primavara lui 1574, acesta si Alexandru al II-lea Mircea, fratele sau, patrund în Moldova pentru a ocupa tronul. Cu neînduplecarea caracteristica, Ioan cuvânteaza în fata divanului boieresc si le cere participantilor sa se ridice la lupta. Luptator feroce si tactician abil, Ioan obtine o prima mare victorie la Jiliste, aproape de Râmnicu sarat, unde armata de moldoveni si de cazaci, nu foarte numeroasa, o decimeaza pe cea de turci, valahi si secui. Petru Schiopul abia scapa, retragându-se la Braila. La Târgoviste voievodul îl înscauneaza pe Vintila Voda, care este un fel de vicerege, unind practic Moldova cu Tara Româneasca. O unire care nu a durat mai mult de patru zile.

Bravul voievod se îndreapta apoi spre Braila, pe care o asediaza, spre disperarea turcilor care îi trimit o solie cu mesajul simbolic de zece gloante, zece sageti si zece ghiulele, o ironie pe care domnitorul nu o tolereaza si îi rastigneste pe trimisi în fata cetatii. În cele din urma izbuteste sa se înstapâneasca asupra Brailei, nemilosul lider transformând cetatea într-o baie de sânge. Incurajat de acest mare succes, Ioan Armeanul se îndreapta acum vertiginos spre Cetatea Alba (Akkerman) si Chilia. La Lapusna se razboieste teribil cu turcii si tatarii, într-un nou exemplu de strategie militara spontana. Ioan masacreaza si pustieste cele doua cetati ale lui Stefan cel Mare. Trei corpuri de armata turcesti cad sub palosul moldav la Tighina si Cetatea Alba. Marturiile vorbesc despre forta colosala a domnitorului, un veritabil Hercule, care în lupta de la Roscani smulge singur un tun împotmolit în noroi si trage cu el în turci. Se mai spune ca pentru a-si mai destinde ostenii obositi, voda mai facea câte o demonstratie frângând în mâini potcoave de cai.

Victoriile lui Ioan îi aduc la capatul rabdarii pe turci, care decid ca trebuie sa ia masuri mai radicale pentru a scapa de domnitorul care nu stie sa cedeze. Asadar, se aduna o oaste uriasa de turci, tatari si munteni, în jur de 200.000 de oameni, care pornesc spre Dunare cu gândul sa scape de viteazul domn o data pentru totdeauna. Se mai pregateste de atac si o oaste de tatari. Usor neîncrezator, Ioan, dupa ce îl pune sa jure pe cruce ca nu va trada, îl trimite pe Ieremia Golia sa-i înfrunte pe turci. Presimtirea armeanului se adevereste însa, pârcalabul tradându-l pentru 30 de pungi cu galbeni si unindu-se cu turcii la Iezerul Cahului. Oastea moldo-cazaca este coplesita, retragându-se în satul Roscani.

Turcii ataca în valuri succesive, iar moldovenii se straduiesc sa respinga ienicerii, rezistând eroic. Turcii asalteaza mereu, dar Ioan lupta cu aceeasi ferocitate. Lovitura fatala o da însa natura, epntru ca un potop distruge pulberea de tun, iar apoi trei zile de canicula extenueaza soldatii care pâna atunci s-au repezit înfuriati cu palosurile în dusmani. Ramas cu 7000 de osteni, Ioan Voda cel Cumplit se sacrifica pentru ei, acceptând sa se predea. El impune însa trei conditii: ostenii sa fie crutati, cazacii sa fie lasati sa se întoarca acasa si el sa fie trimis viu lui Selim. Si Ahmed Pasa, si Petru Schiopul se jura ca vor respecta cerintele. În cortul turcilor, mândru, Ioan declara ferm ca nu va vorbi decât cu sultanul. Atunci Cigalazade, un italian turcit, savârseste teribila fapta: îl înjunghie în inima pe domnitor, aperând probabil la vreo recompensa. Ce urmeaza este un spectacol crunt: ienicerii îi taie capul si îi leaga trupul de patru camile, care biciuite îl sfâsie în bucati. Ienicerii se reped spre ramasitele voievodului, ca sa le foloseasca drept talismane pentru a capata forta. Vazând acestea, moldovenii dezarmati si cazacii din suita se arunca asupra turcilor, pierind cu totii, mai putin 12 zaporojeni lasati în viata pentru ca îi impresioneaza peste masura pe otomani.

Astfel se sfârseste episodul voievodului de cremene, unul dintre cele mai interesante personaje ale evului mediu românesc. Fratele lui, Nicoara Potcoava, va ajunge ataman al cazacilor zaporojeni, si pentru putin timp pe tronul Moldovei. Cu realizari remarcabile în fulgeratoarea sa domnie, Ioan Voda cel Cumplit ne-a lasat un exemplu de bravura si o poveste interesanta pe care nu ar trebui sa o dam uitarii…

Despre razboiul din 1574, cronicarul Leonard Gorecki:

„Descrierea resbelului ce a purtat Iuon, Domnul Moldaviei (Palatini Valachiae în text), cu Selim II, Împaratul turcilor, la început cu mare succes, iar în urma, tradat de Ieremia Cernausianul, moldovian (Valacho), fu omorât de turci în contra credintei date si întarite prin juramânt. De Leonard Goreciu, nobil polon.

Voind a descrie resbelul ce a purtat Ion, Domnul Moldaviei, cu Selim împaratul turcilor, cu atât de mare succes la început: gasii de cuviinta ca sa arat în scurt, pozitiunea tarii, începutul si cresterea natiunei, feracitatea pamântului, datinele si alte asemenea, scoase din a doua decada a istoriei polonilor, care o am prelucrata, în douazeci de carti, pâna la moartea lui Sigismund I, regele Poloniei. Tara Româneasca (Valachia), care odinioara se chema Mysia si Dacia, la rasarit se margineste cu Marea Neagra, la Miazazi cu Istrul, la Apus cu Transilvania, la miazanoapte cu Rusia sau rutenii. Toata regiunea aceasta se împarte în doua: Tara Munteneasca (Valachiam Transalpinam) si Moldavia (Moldauiam). Tara Munteneasca se margineste la Rasarit cu un lac pescos care se formeaza din apele Prutului, într-o mare întindere, iar Prutul se varsa în Dunare; la Miazazi se margineste cu Dunarea; la Apus, atinge marginile Transilvaniei, la Severin, unde se vad înca cu mirare cei 34 pilastri ai podului lui Traian, pre care Dunarea nu-i acopera cu totul; la Miazanoapte se termina cu Hoina (Putna?), râu neînsemnat [...]

Avea Cernausianul 13.000 calareti viteji, foarte bine înarmati. Deci, îndata ce se dete semnalul de resbel, si turcii, asezati în cea mai buna ordine de bataie, sta gata de lupta, tradatorul Cernausianul, el cel dintâi, a purces asupra turcilor. Dar de abia se apropia de inamic, si în loc sa înceapa bataia, el, asa precum era înteles cu turcii, a poruncit stegariului de a lasat steagul în gios, si si-au luat palariile cu totii, ridicându-le în sus în sulite si în sabii, si plecând capetele la turci. Vazând turcii aceasta închinare de buna voie, si-arunca sulitele în sus, poftindu-i sa treaca la sine. Iar oastea lui Iuon Voda, înspaimântata de aceasta fapta a Cernausianului, se retrase, alergând cu totii la Iuon si spuindu-i ca totul e pierdut. Iuon însa, ca om cu inima mare ce era, de loc nu se turbura, ci-i invita pe toti sa nu-si piarda inima pentru Ieremia, ci sa plece îndata cu totii asupra turcilor. Iar turcii, vazând turburarea cetelor române, miscara asupra lor, puind în frunte pre însusi Cernausianul cu ai sai, mânându-i dennapoi ca pre niste vite, asupra ostii Domnului lor, batându-i si ucigându-i. Pre care vazându-i Iuon Voda, cuprins de mânie, porunci sa descarce tunurile într-însii. Astfel perira tradatorii, si câti n-au pierit de focul lui Ion Voda, îi ucidea turcii den urma, de nu putea acum strabate la oastea lui Iuon Voda, de trupurile lor cazute si de râul de sânge ce curgea dintr-însii. Într-aceea cazacii, dupa datina lor, lovind pre turci din coaste, îi turburara foarte; de alta parte, venira românii, care întrecu pe turci fara asemanare în trup si în inima, în arme si în vigoare, si facându-si drum prin turci, îi taia cu mare putere [...]

Ajungând la turci, vorbi cu Pasii patru ore întregi, când Capigi-basia, simtindu-se ofensat prin oarecare cuvinte ale lui Iuon, si uitându-si de credinta data si întarita prin juramânt militar, lua hangerul si-l taia în fata si în pântece. Vulnerat astfel, îl apucara ianiciarii, si pân a nu-si da înca sufletul, îi taiara capul, iar trupul îl legara de picioarele a doua camile care, gonite într-o parte si alta, îl rupsera în bucati. Capul îl înfipsera într-o sulita lunga, trupul sfâsiat si rupt în mici bucati, oasele le împartia între sine, în sângele lui înca cald îsi încrunta sabiele si-l da cailor sa bea, rugându-se lui Dumnezeu ca sa le dea si lor inima ca a lui Iuon Voda si asemine maestrie de resbel. Asa finit avu Iuon Voda, barbat memorabil, care fu omorât prin perfidia turcilor cu atâta cruzime si faradelege, lasând întristarea si parerea de rau în inimile tuturor [...]"

[Traducere dupa A. Papiu-Ilarian, Tesauru de monumente istorice pentru România, Tom III, Bucure?ti, 1864 ]

Vezi: Constantinn C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor, 1975

0 comments:

Trimiteți un comentariu