Carol I

Carol I, ctitorul Romaniei ca stat si reget
(1839 - 1914)



Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen

"În clipa în care am pus piciorul pe acest pamânt sfânt, am si devenit român. Cetatean astazi, iar mâine soldat de va fi nevoie, eu voi împartasi cu românii si soarta cea buna, si soarta cea rea".
Cuvintele Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, notate în 10 Mai 1866, la învestitura din Parlament, au fost legamânt de viata. S-a tinut cu strictete de cuvânt. Si avea sa devina primul Rege al României, dupa ce a ridicat tara la rang de Regat prin meritocratie.
A luptat în razboi pentru recunoasterea României ca stat independent. A luptat chiar în prima linie, însufletindu-si ostirea si a împartasit cu ea conditiile cele mai vitrege ale frontului. În acel Razboi al Independentei a fost momentul de glorie maximala a României pe plan extern.
A refuzat cu gratie ajutorul militar oferit de Marele Duce Nicolae, stiind ca ajutorul rusesc înseamna ocupatie. A acceptat tranzitul trupelor tariste doar dupa semnarea Conventiei româno-ruse, din 4 aprilie 1877, prin care partea rusa se obliga sa respecte "integritatea existenta" si "drepturile politice".
Ducele a încercat sa-i impuna Principelui nostru comanda ruseasca: "O sa fie greu sa asculti de porunca unui general rus", i-a spus Marele Duce. Iar Principele Carol i-a raspuns: "Fara îndoiala. Eu oastea mea n-o las din mâna. Si daca eu nu pot asculta de porunca unui general rus, zece generali rusi pot sa asculte foarte bine de porunca mea!".
Când rusii au fost în pericol de a fi învinsi, însusi tarul Alexandru al II-lea i-a cerut ajutor Principelui Carol, care a condus "tabara Plevnei", adica trupele româno-ruse reunite în numar de 120,000. Victoria finala asupra lui Osman Pasa s-a datorat comenzii militare române.
România a condus Rusia, moment a carui glorie nu o mai egaleaza decât comanda militara a Vienei atribuita tânarului locotenent Iuliu Maniu si intrarea triumfala a Regelui Ferdinand I, în 1919, la Budapesta eliberata de sub ocupatia comunistilor lui Kuhn Bela.
Momentele de maretie ale României tin de monarhie.
Când Principele Carol a ajuns în Bucuresti, multimea îl aclama entuziasta, trasura mergea la pas si era potopita cu flori: asa cum avea sa se întâmple peste 100 si ceva de ani, pe acelasi traseu, la vizita pascala a M.S. Regelui Mihai din 1992.
Multimea vuia, clopotele bateau, tunurile bubuiau cu onor. Era 10 Mai 1877. Ziua în care Principele Carol a proclamat Independenta de Stat a României, în Parlamentul din Dealul Mitropoliei, unde a fost întâmpinat de mitropolit si de arhierei învesmântati de sarbatoare.

În Proclamatia sa, Principele a pus accentul asupra Armatei:
"Multe greutati, multe nevoi am avut de biruit. De sase luni încoace s-au petrecut lucruri mari si hotarâtoare. Locul meu, în împrejurari asa de grele, era în fruntea oastei, care apara mosia româneasca, onoarea si neatârnarea ei. Stie tara întreaga cum si-a facut oastea datoria sa, cum a dus în plinire toata nadejdea pusa într-însa, adeverind si nestramutata mea încredere în oastea tarii. Sunt mândru ca am fost în capul ei, pe când ea si-a varsat sângele pentru neatârnarea scumpei noastre patrii. Dumnezeu sa binecuvânteze România cea neatârnata si de-a pururi sa întareasca viteaza noastra armata".
Osman Pasa avea sa se predea abia pe 28 noiembrie 1877, iar capitularea otomanilor avea sa se produca pe 23 ianuarie 1878.

La 10 mai 1881 a fost încoronat Rege, dupa ce, la 14 martie, România fusese ridicata la rang de Regat. Nu si-a ales aur pentru coroana, ci otel dintr-unul din tunurile turcilor cucerite la Plevna. Temeinicie, dedicatie si austeritate.
Carol I a ctitorit România nu doar statal, ci si institutional. El a pus temelia modernitatii. Legislatia, infrastructura, arhitectura, sistemul bancar au înflorit pe cât de fulminant, pe atât de temeinic. Românii au fost capabili de lucratura nemteasca sub domnia celui care a fost mai român decât românii de sânge.
A domnit 48 de ani. Singura si ultima data când sentimentele i-au fost altele decât ratiunea de stat a României, a murit de tristete, la 27 septembrie 1914. Era la începutul Primului Razboi Mondial si el ar fi vrut sa luptam de partea Germaniei, pe când Guvernul si opinia publica, de partea Antantei.

Regele Ferdinand I avea sa duca mai departe visul românesc, împlinit la 1 Decembrie 1918.

0 comments:

Trimiteți un comentariu