100 de ani de la nasterea lui Corneliu Coposu

de Ana Lupu



În 20 mai 1914 s-a nascut Corneliu Coposu, cel care este considerat, datorita activitatii duse pe parcursul întregii vieti, „presedintele moral al românilor".

Corneliu Coposu s-a nascut în 20 mai 1914, la Bobota, în judetul Salaj, ca fiu al protopopului greco-catolic Valentin Coposu si al Aureliei. Bunicul patern, Grigore Coposu, era preot, colaborator al lui Gheorghe Pop de Basesti. Bunicul matern, Gavril Vaida de Glod, era preot, var primar cu Alexandru Vaida Voievod. Creste si este educat într-o familie care desfasura o intensa acrivitate politica pentru recunoasterea drepturilor românilor în Imperiul Austro-Ungar, prin intermediul Partidului National Roman. Tatal, Valentin Coposu, militant pentru afirmarea cauzei românesti în Transilvania, a suferit numeroase persecutii: a fost închis la Vac, Szegedin, Budapesta, sub acuzatia de înalta tradare. A fost pus în libertate personal de generalul Mosoiu, cu ocazia eliberarii Budapestei dupa intrarea armatei române în capitala maghiara. Valentin Coposu a fost deputat în Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918 si a votat pentru Unire. Corneliu Coposu a urmat scoala primara în comuna Bobota, iar apoi Liceul confesional greco-catolic „Vasile cel Mare".
Rolul esential în evolutia sa l-a avut apropierea de Iuliu Maniu, care devine mentorul si modelul sau de-a lungul întregii existente. A urmat studii juridice si economice la Universitatea din Cluj.
Între 1935-1937 a fost presedinte al Organizatiei de Tineret PNT din Cluj, colaborator la ziarul "România Noua", condus de Zaharia Boila, "Mesajul" (Zalau), "Unirea" (Blaj), etc. În urmatorii trei ani a fost secretar personal permanent al lui Iuliu Maniu, pe care îl insoteste în toate misiunile si negocierile politice importante. În 1940 primeste titlul de secretar politic al lui Iuliu Maniu, îndeplinind aceasta functie pâna la arestarea sa si a lui Maniu, la 14 iulie 1947. L-a însotit în toate negocierile si tratativele purtate cu negociatorii occidentali si cu liderii partidelor politice din coalitia antihitlerista. I s-a încredintat cifrul secret al corespondentei diplomatice prin care Opozitia negocia iesirea României din Axa si întoarcerea ei catre aliatii traditionali. Avea misiunea de a întretine relatii confidentiale cu reprezentantii guvernului englez la Liverpool.
S-a mutat la Bucuresti dupa cedarea Ardealului de Nord. A colaborat la mai multe publicatii: "Dacia", "Santier", "Curentul", "Cuvântul Liber", "Dreptatea" si altele.
În 1942 se casatoreste cu Arlette Marcovici, fiica generalului Marcovici, care facuse parte din cabinetul Maniu, la prima guvernare a acestuia. Arlette Coposu va fi arestata în 1950 si implicata, împreuna cu sora ei France, într-un proces înscenat de spionaj. Dupa 14 ani de închisoare, iese bolnava grav si moare în 1965.
În 1945 devine presedinte al filialei PNT Salaj, apoi secretar general adjunct al PNT, delegat al PNT la reinstalarea activitatii autoritatii românesti în Transilvania de Nord.
În 14 iulie 1947 este arestat, împreuna cu întreaga conducere PNT, dupa înscenarea de la Tamadau, desi nu facuse parte din grupul arestat acolo.
Între 1947 si 1956 sta în arest preventiv, fara sa fie judecat. În 1956 i se intenteaza un proces de înalta tradare. Este condamnat la munca silnica pe viata pentru „înalta tradare a clasei muncitoare si crima contra reformelor sociale".
Sta, între 1954 si 1962, în regim sever de izolare la Râmnicu Sarat. În urmatorii doi ani are domiciliul fortat în Baragan.
În aprilie 1964 este pus în libertate, dupa 17 ani de detentie în penitenciarele de la Vacaresti, Jilava, Pitesti, Malmaison, Craiova, Aiud, Râmnicu Sarat, Poarta Alba, Capul Midia, Canalul Dunare-Marea Neagra, Gherla, Sighetul Marmatiei, etc.
Dupa 1964 lucreaza ca muncitor necalificat pe santierele de constructii.
Între 1964 si 1989 i se fac 27 de perchezitii, i se confisca sute de documente si manuscrise, fiind în permanenta urmarit si hartuit de Securitate.
În 1987 afiliaza Partidul National Taranesc (devenit apoi Partidul National Taranesc Crestin Democrat), aflat în clandestinitate, la Internationala Crestin Democrata, adresand o cerere lui Jean-Marie Daillet, vicepresedintele organizatiei.
În ianuarie 1990 devine practic liderul opozitiei împotriva Frontului Salvarii Nationale, care cauta sa monopolizeze puterea executiva si legislativa, confiscând Revolutia din decembrie 1989.
De aceea, devine tinta unei virulente campanii de presa, prin care se lanseaza zvonuri pentru compromiterea lui. Campania avea sa continue cu aceeasi intensitate pâna dupa alegerile legislative din aprilie 1992.
În iulie 1991 îi face o vizita Regelui Mihai I la Versoix, în Elvetia, fidel crezului sau monarhic. Legaturile lui Corneliu Coposu cu suveranul si Familia Regala au continuat pâna la sfârsitul existentei sale.
În 27 septembrie 1991 este reales presedinte al PNTCD la primul Congres al partidului. Între 1991-1993 este presedinte al Conventiei Democrate Române.
În septembrie 1992, în urma alegerilor, devine senator. Din aceste moment, activeaza pe plan international, în calitate de membru în Consiliul Uniunii Europene Crestin Democrate si în Internationala Crestin Democrata, efectuând vizite si având diverse întâlniri cu lideri politici din Europa si SUA.
În mai 1995 este numit Ofiter al Legiunii de Onoare, cea mai înalta decoratie a Republicii Franceze. În 11 noiembrie 1995 înceteaza din viata la Spitalul Universitar din Bucuresti, ca urmare a neoplasmului pulmonar. În 14 noiembrie 1995 este înmormântat la Cimitirul Belu, fara funeralii nationale, dar sute de mii de români vin sa-l conduca pe ultimul drum.
Considerat „presedintele moral al românilor", Corneliu Coposu a reprezentat un punct de reper pentru tot ceea ce s-a întâmplat în România dupa 1989. A fost iubit si urât, temut si respectat, adulat si calomniat. Întotdeauna, însa, atât prietenii cât si adversarii politici, atunci când venea vorba despre Corneliu Coposu se înclinau în fata staturii acestuia, a statutului sau etic care îl diferentia de restul politicienilor.
Corneliu Coposu a luptat întreaga viata împotriva comunismului, considerând ca „deceniile de comunism au facut mai mult rau României decât au facut cele doua razboaie mondiale la un loc, întrucât acestea nu i-au denaturat spiritualitatea."
A ramas fidel pâna în ultima clipa crezului crestin democrat, Partidului National Taranesc Crestin Democrat si crezului monarhic: „Regele Mihai a reprezentat, singur, elementul de durata si de permanenta, pivotul principiului monarhic, de care s-au legat toate sperantele noastre, în viitorul neamului nostru greu încercat"; "Am convingerea, si cu ea ma voi duce dincolo, ca România va pasi pe calea democratiei numai prin Monarhie. Avem datoria sfânta sa-L aducem pe tron pe Regele nostru".

Gheorghe Ciuhandu: "Este greu, astazi, sa ne imaginam cum ar fi fost România daca Seniorul Corneliu Coposu nu ne-ar fi parasit asa de repede. Putem doar sa ne gândim ca, sub conducerea sa, altfel ar fi aratat guvernarea din 1996-2000. Însa nu este deloc greu sa ne imaginam cum ar fi aratat România fara Corneliu Coposu – o tara în care esalonul doi al Partidului Comunist, venit la putere dupa 1989, nu ar fi avut nici un fel de opozitie si care, în loc sa se îndrepte spre Uniunea Europeana si Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord, s-ar fi afundat într-o relatie paguboasa si fara viitor cu comunitatea statelor fost sovietice.
Marele merit al Seniorului a fost acela ca, prin prestatia sa, chiar daca toata perioada de dupa 1989 a trait-o în Opozitie, a reusit sa puna istoria României pe cursul ei firesc. Iar faptul ca astazi România este membru al NATO si al Uniunii Europene este o confirmare a viziunii Seniorului si, în mare masura, meritul lui, si nu al epigonilor sai, care în afara de vorbe frumoase nu se pot lauda cu mare lucru.
Cuvintele pentru a evoca personalitatea lui Corneliu Coposu sunt de prisos. Ce s-ar mai putea spune, oare, acum? Sa vorbim despre tinuta lui morala? Despre crezul lui politic? Despre curajul si daruirea sa? Toate acestea le gasim astazi în manualele de istorie. Chiar si cei care au fost dusmanii lui declarati realizeaza ca au avut cinstea de a fi adversarii lui Corneliu Coposu – fapt care conteaza mult mai mult decât o victorie în alegeri cu competitori care nu îti fac cinste.
«Nu conteaza persoana mea, important este sa ramâna o atitudine», spunea, la un moment dat, Seniorul. Atitudinea a ramas – iar noi, în ciuda greutatii de a umple golul ramas dupa disparitia lui, ne straduim sa fim continuatorii liniei sale, sa ne potrivim aspiratiile dupa normalitatea pe care toata lumea o asteapta. Chiar daca Seniorul nu mai este fizic printre noi, gândirea sa va continua sa traiasca întotdeauna.
Multi spun despre Corneliu Coposu ca ar fi fost presedintele moral al României. As merge mai departe, afirmând ca Seniorul a ramas, chiar si dupa trecerea sa în eternitate, presedintele moral al tarii noastre. Memoria figurii sale luminoase, statura sa morala si spiritul pe care l-a promovat sunt singurele care ne pot calauzi în continuare pe calea cea dreapta".

0 comments:

Trimiteți un comentariu