Anul 2014, anul Constantin Brâncoveanu


Ministerul Culturii a propus Guvernului declararea anului 2014 "Anul Brâncoveanu", având în vedere importanta si contributia majora a domnitorului în istoria si cultura nationala, precum si faptul ca în anul 2014 se împlinesc 300 de ani de la martiriul lui Constantin Brâncoveanu si a fiilor acestuia. Proiectul va fi coordonat de un comitet format din mai multi ministri si profesionisti din domeniul culturii, din tara si strainatate. Se vor organiza programe speciale dedicate Epocii Brâncoveanu si personalitatilor care au marcat-o. Românii îsi vor reaminti mostenirea culturala lasata de Constantin Brâncoveanu.

Cine a fost ilustrul domnitor?

Constantin Brâncoveanu s-a nascut în tinutul Romanatilor si era, dupa tata, stramos de neam din familia domnitorului Matei Basarab (1632-1654), iar dupa mama, nepotul domnitorului Serban Cantacuzino. De mic copil a primit o educatie aleasa. Dupa moartea lui Serban Cantacuzino, Sfatul tarii l-a ales domn al Tarii Românesti în 1688.
În timpul domniei lui, tara a înflorit. S-au construit biserici: Brâncoveni, Surpatele, Viforîta, Biserica Sf. Gheorghe din Bucuresti, biserica din Fagaras, Manastirea Sâmbata de Sus. Din timpul sau avem Palatul Mogosoaia din Bucuresti sau palatul Arhiepiscopiei Buzaului. Stilul arhitectural brâncovenesc a intrat în vite?ile tutror. A înfiintat tipografii unde s-au tiparit nenumarate carti în limbile greaca, slavona, dar si româna. Spre exemplu, a retiparit Biblia lui Serban Cantacuzino în româneste. A sprijinit bisericile si manastirile ortodoxe din partile Siriei, Caucazului, Arabiei, Manastirea Sf. Ecaterina de la muntele Sinai, precum si manastirea si biserica de la muntele Athos din Grecia. A ajutat cu bani si carti bisericesti pe ortodocsii credinciosi din Ardeal si a sprijinit lupta lor împotriva catolicizarii acestora. Epoca Brâncoveanu constituie, fara nici un dubiu, una din filele demne si luminoase ale istoriei românesti, sub toate aspectele, chiar si în felul în care a preferat voievodul sa paraseasca aceasta viata.

Palatul de la Mogosoaia

Reluând vorbele lui Nicolae Iorga, Constantin Brâncoveanu „a stiut, în curs de un sfert de veac, sa serveasca pe turci, de nevoie, fara sa paraseasca nici un drept al tarii sale; a stiut sa înlature stapânirea neconditionata a crestinilor, austrieci, poloni, rusi, asupra pamântului românesc; a stiut sa lege de muntenii sai, prin legaturi culturale si politice, Moldova; a stiut, chiar dupa ce legaturile politice cu Ardealul au fost rupte, sa pastreze înca pe acelea ale culturii cu acest pamânt. Si, în acelasi timp, prin acea larga opera de cultura rasariteana, de cultura în toate limbile Rasaritului, prin gazduirea fruntasilor bisericesti ai Orientului, patriarhi, mitropoliti, dascali, prin operele lui de ctitorie la toate „locurile sfinte", el a stiut, fata de regiunile siriene, arabe, caucaziene supuse ori vasale turcilor, ca si fata de grecitatea europeana, sa înlocuiasca pe împaratii bizantini de odinioara, ca urmas legitim al carora era privit. Domn autonom în tara lui, înconjurat cu prestigiul superior al cezarilor constantinopolitani ai lui Constantin cel Mare, în întreaga lume a Orientului, aceasta a fost situatia lui Constantin Voda Brâncoveanu".

Între anii 1710-1711 se declanseaza razboiul ruso-turc, din care turcii ies învingatori. Prin statutul pe care-l avea, Tara Româneasca era obligata sa participe alaturi de Imperiul Otoman la acest razboi. Brâncoveanu evita aceasta si armata ramâne în expectativa. Vazând aceasta, turcii îl dusmanesc, învinuindu-l de tradare, sultanul Ahmed al III-lea hotaraste prinderea si capturarea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Dupa cum spune cronica: "(…) în Saptamâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al II-lea, multime de ostasi de l-au luat pe Constantin Voda cu fiii si ginerii sai si în jalea tuturor locuitorilor orasului Bucuresti". În Vinerea Mare porne?te, escortat de o garda turceasca, catre Istanbul, unde, o data ajuns, fu aruncat în temnita Yedikule, împreuna cu cei patru fii ai sai si cu vistiernicul Ianache Vacarescu.

Ahmed al III-lea

Teroarea si eliminarea fizica erau metodele cele mai folosite de diplomatia otomana pentru stabilirea de raporturi avantajoase cu tarile aflate în sfera de influenta a Înaltei Porti. Detentiile si executiile domnilor tarilor vasale nu erau un fapt nemaipomenit pentru locuitorii Istanbulului. Spectacolele sângeroase oferite cu generozitate publicului de catre sultani viza, pe de o parte, înabusirea oricarei dorinte de independenta a viitorilor domni, cât si întarirea încrederii populatiei otomane în puterea unui imperiu care dadea semne tot mai evidente de agonie.
Constantinopolul secolului XVIII. Click pentru marire

Viata în schimbul credintei

În ziua „Adormirii Maicii Domnului" din anul 1714, Constantin Brâncoveanu urma sa împlineasca vârsta de 60 de ani. Înca de la începutul anului se pregatise pentru serbarea fericitului eveniment, mai ales ca în acelasi an aniversa si 25 de ani de domnie.În temnita, domnitorul si fiii sai au fost torturati într-un mod aproape imposibil de imaginat în zilele noastre. Astfel, cronicarul spune ca, pe lânga butucii în care le-au fost prinse mâinile si picioarele, li se cresta pielea capului, presarându-se apoi sare, li se ardea pieptul si talpile cu fierul rosu, erau batuti cu bestialitate în fiecare zi. Si tot acest tratament nu avea decât un singur motiv: aflarea sumelor de bani depuse de domnitor în bancile apusene. Domnitorul avea depusi la o banca din Venetia 30.000 de taleri care-i aduceau, anual, o dobânda de 810 taleri. Dobânda era virata catre Academia înfiintata în 1694 la Manastirea „Sfântul Sava", care va deveni, în scurt timp, una dintre cele mai prestigioase institutii de învatamânt din sud-estul Europei. Inteligenta chivernisire a finantelor tarii i-a permis domnitorului ca, pe lânga tributul datorat Portii, sa organizeze si o serie de activitati filantropice (bolnitele de la manastirile Hurezi, Sadova, Coltea etc.), dar si sa se implice în sustinerea ortodoxiei transilvanene, „asediata" de atacul iezuit ce a urmat semnarii unirii cu Roma.
Dupa 6 luni de chinuri, turcii au aflat ce dorisera. Imediat s-a hotarât executarea publica a prizonierilor si, ca o proba de sadism extraordinar, ziua fixata a fost 15 august, zi de mare sarbatoare a crestinilor, dar si ziua de nastere a domnitorului si onomastica sotiei sale, doamna Maria. Când a transmis aceasta veste întemnitatilor, solul a mai mentionat ca „din preamulta milostivire a maritului sultan" muftiul obtinuse gratierea, în cazul în care condamnatii ar fi parasit legea crestina si s-ar fi convertit la mahomedanism.
Maria Brâncoveanu

"Vreau sa mor crestin! Loveste!"

În dimineata zilei de 15 august 1714, desfigurati de tortura, cu capetele descoperite, îmbracati doar în camasi ponosite si târând dupa ei lanturile grele, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai sai si ginerele Ianache erau purtati de la Yedikule catre Serai, pe strazile pline de gura-casca. Ajunsi la locul executiei, au fost asezati în fata sultanului Ahmed al III-lea, care a tinut în mod special sa participe. Condamnatilor li s-a reamintit ca îsi pot cruta viata daca se dezic de Hristos. Anton Maria del Chiaro, secretarul florentin al domnitorului, pastreaza urmatoarele cuvinte de îmbarbatare ale lui Brâncoveanu: „Fiii mei, fiti curajosi, am pierdut tot ce am avut în aceasta lume, cel putin sa salvam sufletele noastre si sa ne spalam pacatele cu sângele nostru".
Imediat au fost aliniati si asezati cu capetele pe trunchiuri. Cel dintâi a cazut capul sfetnicului Ianache, sub necrutatoarea secure a calaului. Au urmat apoi capetele fiilor Constantin, Serban si Radu. Când veni rândul lui Mateias, mezinul de numai 11 ani, îngrozit de trupurile care se zbateau, împroscând cu sânge în toate partile si de privirile reci, întiparite pe chipurile fratilor sai, ale caror capete fusesera desprinse de corpuri, se arunca la picioarele sultanului, promitând ca se va face musulman, daca va fi crutat. „Mai bine sa mori de o suta de ori, decât sa-ti lepezi credinta", auzi Mateias, printre suspine, glasul parintelui sau. În acel moment simti o forta si o liniste necunoscute pâna atunci. Se ridica în picioare si merse direct catre calau, asezându-si capul pe trunchi. „Vreau sa mor crestin! Loveste!" În doar câteva clipite, capul destrupat al lui Mateias avea aceeasi expresie rece, parca nepasatoare, ca a fratilor sai. La urma, lânga baltoaca de sânge a fiilor sai, ce lucea sub razele amiezii, a fost omorât si Constantin Brâncoveanu de aceeasi lovitura nemiloasa a calaului. Oribilul spectacol s-a încheiat, dupa obiceiul otoman, cu purtarea capetelor în vârful sulitelor, pe strazile Istanbulului, iar trupurile mucenicilor au fost aruncate în mare.

Despre martiri, în stilul tabloid

Toata scena, petrecuta pe malul Bosforului „cu un ceas înainte de amiaza", nu a durat mai mult de un sfert de ceas. Desi a fost un martiriu în toata regula, cu nimic diferit de executiile de crestini facute de împaratii romani persecutori, sultanul a fost însotit de ambasadorii marilor puteri europene – desigur, crestini si ei – Franta, Anglia, Rusia, Imperiul Habsburgic. Poate ca frica, putina credinta sau simplul oportunism politic i-a împiedicat pe reprezentantii puterilor europene sa reactioneze sau macar sa înteleaga extraordinarul gest al unui principe crestin. Mai mult, saptamânalul francez „Gazette de France", aproape în stilul unui tabloid contemporan, a scris doar despre problema averii din strainatate, tortura si executie. Despre gestul martiric al domnitorului sau macar despre eroismul sau nici macar un cuvânt.
Doamna Maria cu ajutorul unor credinciosi, a reusit sa recupereze trupurile si sa le îngroape în insula Halki din Marea Marmara. Pe furis, capul voievodului a fost adus în tara si înmormântat în ctitoria sa, Biserica "Sf. Gheorghe" din Bucuresti.

0 comments:

Trimiteți un comentariu