Proza de Al Francisc

Ca niciodata

Scoala era un soi de balanta neprielnica. Iar noi ba mai liberi, ba înlantuiti aproape cu totul.
De vina era doar miss Lili care tipa în clasa de nu mai apuca nimeni sa o ceara de nevasta fiindca de gura ei nu s-ar fi auzit strop.
Ei, nu prea-i adevarat totul.
Problema ei era ca scobea peste tot cu acul si Doamne fereste sa fi gasit ceva în neregula.
Ei, nu te batea dar aveai sa înghesui vreme îndelungata doi din peretii clasei exact în punctul lor de întîlnire.
- John, îmi sufla Jimmy în pauza, fa-mi si mie doua exercitii în caiet si cel mai soios obiect posibil îmi ateriza pe banca.
Mai aveam cinci minute dar am rusit sa îi îndeplinesc cererea.
Doar era prietenul cu care scuipam de pe pod în apa rîului care nici macar nu se obosea sa se fereasca.
Poate ca în felul asta aveam sa îl scap de la înca o repetentie.
Avusese parte de prea multe...
Arata între noi ca magarul în mijlocul oilor.
Si la fel gîndea cred si Rock, o corcitura neagra de cîine care latra atunci cînd te asteptai mai putin.
În fiecare zi îl conducea pe Jimmy la scoala dupa care facea cale întoarsa pîna acasa ca sa revina catre amiaza dupa stapîn.
Jimmy, Rock si mama baiatlui împarteau o cocioaba saracacioasa în care pareau sa se simta bine împreuna.
Ne obisnuiseram sa îi avem în apropiere.
Uite, chiar ieri le dusesem un pachet cu hrana pe care l-am lasat la usa lor dupa care am rupt-o la fuga sa nu ma vada absolut nimeni.
Nici unul nu vroia sa fie recunoscut.
Dar faceau parte din familia noastra largita.
Zîmbetul ei umplea strada si asta ne multumea sufletele.
Nu eram doi vorbareti.
Mult mai interesant era sa aruncam cu pietre în cantonul de peste linie, dupa care sa o luam la goana sa nu ne prinda cei care lucrau acolo.
Apoi chicoteam amîndoi dînd mîna unul cu celalalt.
Ziua de scoala avea sa fie mult mai interesanta asa.
Fetele nu îl interesau înca.
Mimi si Rock erau centrele capitale ale existentei lui.
Ma rog, poate ca eram si eu pe undeva pe lista.
Cu atît mai mult cu cît cîinele începuse sa ma recunoasca si pe mine si sa îmi acorde uneori cîte un mîrîit morocanos.
Cîinele nebun putea sa fie totusi mai generos fiindca aveam sa îi salvez stapînul de la o despartire aproape sigura.
Adica nu mînjeam întotdeauna clantele cu ceea ce scotea Rock pe partea din spate.
Nu, nu, mai si învatam.
Mimi, mama lui, îi facu semn cu mîna si el trase de dimineata ca de o jaluzea, însotit ca întotdeauna de Rock.
Cîinele nu întelegea mare lucru si mi-am zis ca cei doi se potriveau perfect.
Astazi cîinele avea sa intre în curtea scolii, sa latre scurt catre Jimmy dupa care sa îsi caute un loc bun la umbra.
Baiatul încerca sa îl scoata afara din curte dar miss Lili îl striga scurt si el se grabi sa intre înauntru lasînd potaia cam pe la mijlocul distanttei catre poarta.
Avea sa revina la umbra chiar daca stia ca nu avea voie în curte.
Sau poate uitase?
La fel cum uita si stapînul?
Clinchetul clopotelului avea sa ne elibereze si pe ziua respectiva.
Eram cu totii în curte dar la poarta aparusera hingherii, pregatiti sa îl ia pe Rock iar bietul de el nu avea nici macar zgarda si în plus nu era înregistrat nicaieri.
Soarta îi era pecetluita.
Dar ca la o comanda am înconjurat cu totii cîinele si am facut un lant viu pentru ca hingherii sa nu mai poata patrunde pîna la Rock.
Jimmy începuse sa plînga fiindca stia ca nu mai putea sa îsi salveze patrupedul cu tot cercul nostru viu cu tot.
Cei doi se îndreptau catre cîine.
- Ai sa platesti si ai sa poti sa îl scoti mîine de la centru.
La care Jimmy începu sa plînga si mai tare.
El si Mimi nu aveau bani.
Asa ca Rock avea sa moara, sa fie exterminat.
Dar ce era asta?
Miss Lili îl striga pe unul din cei doi pe care îl cunostea si se parea ca îi fusese elev. Îl trase pîna la ea.
Dupa care ea începu sa susoteasca vreme de cinci minute la care omul se multumi sa dea din cap fara sa scoata o vorba.
Apoi îsi lua tovarasul si parasira curtea scolii fara un gest.
Noi izbucniseram între timp în urale iar miss Lili îl luase aproape pe Jimmy.
Ca niciodata.
*****

Wyne Gretzky

Wyne Gretzky si-a cumparat o podgorie imensa în apropiere de Niagara.
Dar a trebuit sa îsi schimbe numele.
De la tîrgul încheiat încoace îl cheama Wine Gretzky.
*****

Autoportret

Sînt un zaharel.
De ce asa ceva?
Fiindca sînt mic, gras, nu mai aud bine si chiar si cu dioptriile am sarit gardul de cîteva zile din calendarul aghatat pe perete.
Sotia zice fara prea multa convingere ca sînt un sot numai bun.
Deci eu as fi preferat BINE.
Dar statu preacinstita o clipa pe gînduri dupa care ma declara în unanimitate sot ideal.
Ca aspiratorul ala.
Sotul ideal e practic iar sotul practic e ideal.
Adica aspiratorul...
În timp ce afara ploua cu galeata iar în apropiere începea constrctia unui balamuc de legat. Numai bun de locuit înauntru. Parol.

0 comments:

Trimiteți un comentariu