Elisabeta Rizea

Elisabeta Rizea simbol al rezistentei anticomuniste



Zece ani de la moartea Elisabetei Rizea, femeia care a ramas în picioare când milioane de barbati au cazut în genunchi

La 6 octombrie 2013, s-a împlinit un deceniu de la disparitia Elisabetei Rizea, un simbol al rezistentei anticomuniste din România. Elisabeta Rizea a sustinut activ rezistenta anticomunista din Muntii Fagaras, suportând 10 ani de temnita grea si fiind supusa la torturi cumplite de catre anchetatorii Securitatii.
În primavara anului 1949, în casa sotilor Elisabeta si Gheorghe Rizea din Nucsoara (Arges), membrii gruparii „Haiducii Muscelului", condusa de Toma Arnautoiu, s-au legat prin juramânt si au urcat în munti pentru a se opune cu arma în mâna nou instalatei puteri comuniste. Asa a început lupta dintre partizanii grupati în zona sudica a muntilor Fagaras si organele de Securitate. Partizanii au rezistat, în mod eroic, pâna în 1960, însa n-ar fi putut sa o faca fara ajutorul celor ramasi în sate, care îi alimentaru cu mâncare si informatii. Vânati la rândul lor de Securitate, cei care i-au sustinut pe partizanii din munti au fost putini. Si mai putini au fost aceia care, anchetati prin cele mai severe metode, n-au cedat presiunilor de a-i trada pe oamenii capitanului Arnautoiu. Elisabeta Rizea este simbolul acestor oameni putini, o femeie care a ales sa stea dreapta în fata comunistilor într-o vreme în care milioane de barbati de pe tot cuprinsul României acceptau în genunchi dictatura. „Eu nu sunt Iuda" Când a facut pentru prima data cunostinta cu tehnicile de tortura ale Securitatii, Elisabeta Rizea avea 38 de ani. Era înca tânara si ar fi avut în fata o viata mai linistita daca ar fi ales sa le dea organelor de ancheta o singura informatie: locul în care se ascundeau partizanii din munti. Numai ca Elisabeta n-a vrut sa tradeze. „M-au dus la Militie, într-o camera. Au tras o masa. M-au atârnat cu mâinile la spate de un cârlig prins în tavan. Si mi-a fost frica si stam si tipam: «Domnule, împuscati-ma, taiati-mi capul, scoateti-mi ochii, taiati-mi limba, dar nu stiu de ei. Nu ma întrebati, ca nu stiu!». «Îti dam 300 de lei!», au zis si mi-au pus banii în fata. «Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vânz pe 30 de arginti...». M-au trântit pe jos. M-au legat si m-au batut cu cauciucu', de la ceafa la calcâi, si pe stânga, si pe dreapta", a povestit Elisabeta Rizea mai târziu, dupa 1990, când comunistii nu mai erau la putere. "Doamne, ajuta-ma sa nu spun nimic" Au bagat-o la închisoare. La Pitesti, iar mai apoi la Jilava, în total sapte ani de temnita grea. Toti acesti ani au însemnat batai si tortura, pentru ca Securitatea o tinea una si buna: "Unde se ascund partizanii?". Dar Elisabeta tot n-a vrut sa vânda: "Au început sa ma bata cu un bat pâna la sânge. Mi-au rupt câteva coaste si am lesinat. Îmi faceam cruce cu limba în cerul gurii si ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic".
Dupa ce a iesit din închisoare, Elisabeta Rizea nu s-a potolit. A continuat sa-i sustina pe partizani cu mâncare si informatii, folosind scorburile din copaci drept casute postale. În 1961, Elisabeta Rizea a fost arestata din nou, fiind eliberata trei ani mai târziu, odata cu amnistia generala din 1964. Pâna la Revolutia din 1989 a ramas sub supravegherea permanenta a organelor comuniste. În 1992, povestea Elisabetei Rizea a fost prezentata în emisiunea „Memorialul durerii", devenind de atunci un simbol al rezistentei anticomuniste. S-a stins din viata la 6 octombrie 2003, într-un spital din Pitesti.

(Citeste mai mult: adev.ro/mu73lz)

1 comments:

Anonim spunea...

Așa aș începe lecția de istorie: "Au început sa ma bata cu un bat pâna la sânge. Mi-au rupt câteva coaste si am lesinat. Îmi faceam cruce cu limba în cerul gurii si ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic".
Așa cum au existat Sfinții închisorilor, un asemenea exemplu ar trebui evocat mereu. Lângă tabloul M.S., ar trebui să existe portretul eroinei, pentru că asemenea oameni au transformat monarhia într-un ideal.

Prof. Dr. Mihaela Sanda Popescu, muzicolog

Trimiteți un comentariu