Despre curajul de a mai crede

Despre curajul de a mai crede
 - Un text pentru si despre un tip diferit de sanatate, cea sociala -
de Uglea Cristopher-Teodor



La Palatului Elisabeta s-au deschis portile cu ocazia onomasticii Majestatii Sale, Regele Mihai I. Atunci peste 3000 de oameni au venit sa-i ureze „La multi ani". Peste doua zile s-au deschis strazile Bucurestiului pentru marsul pro-monarhie care a reunit în jur de 1000 de oameni cu steaguri si pancarte care au cerut reîntoarcerea la Monarhie si si-au manifestat atasamentul fata de Rege. Prezent la ambele evenimente, am avut ocazia sa vad ca mai exista oameni care sa mai creada în ceva. Într-o lume atee (nu doar în sens religios, ci în sens total, astazi nu mai crede nimeni în nimic), mai exista persoane ce îndraznesc sa aiba un ideal. Speranta, atât cât mai exista ea în România zilelor noastre nu mai vine (si nici nu poate sa mai vina) decât de la oameni ca acestia. Ceea ce lipseste astazi tarii nu sunt institutiile sau cadrul legislativ, ci simbolurile adevarate, idealul si oamenii care sa creada. Or, tocmai acest spirit l-am vazut în cele doua zile. Toti participantii la cele doua evenimente au venit aici pentru a-si manifesta admiratia fata de o Casa Regala care a servit România în vremuri bune si rele. Regele însusi nu cere nimic, nici macar reabilitarea imaginii sale intens denigrata de propaganda comunista si postdecembrista. Multumirea de pe chipul Majestatii Sale când a iesit la balcon în fata multimii si gestul sau regal de a saluta publicul sunt imagini care-mi vor ramâne fixate în minte de acum încolo.
Am ajuns la Palatul Elisabeta. Erau oameni multi si de toate vârstele, cu steaguri, pancarte, insigne, flori si poze. Formele de manifestare a admiratiei sunt numeroase, fondul si idealul sunt însa comune. În curtea Palatului fanfara militara intona Valurile Dunarii. La balcon, catifeaua purpurie, simbol al regalitatii, anunta ilustra prezenta. Am asteptat cu înfrigurare aparitia regala. Era o atmosfera placuta, alimentata de muzica linistita, dar pe masura ce minutele treceau, din ce în ce mai multe priviri se atinteau asupra balconului iar ambianta devenea solemna. Era si presa acolo, cu multe camere montate pe trepieduri înalte. Îmi amintesc ca s-a cântat Treceti batalioane române Carpatii, apoi usa balconului s-a deschis. Muzica a încetat. Am avut o emotie ciudata. N-am trait sub monarhie, n-am stiut pâna acum ce înseamna prezenta unui rege. S-a facut liniste si în multime. Majestatea Sa a iesit pe balcon si a facut celebrul gest cu mâna, care mi s-a întiparit cel mai bine în memorie din toata ceremonia. Este gestul pe care l-am vazut si în carti si în înregistrari. A salutat publicul, si aplauzele si uralele au izbucnit: Regele Mihai! Regele Mihai! A intrat apoi Principesa Margareta, urmata de Principele Radu, asezându-se în dreapta Majestatii Sale. Principele Nicolae, ultimul venit, s-a asezat în stânga. Au urmat urale si mâini ridicate spre cer, iar steaguri mari ale Monarhiei fluturau printre noi. Dupa un moment, fanfara a reînceput sa cânte celebrul imn "Traiasca Regele - în pace si onor". Atunci când asculti imnul în prezenta Majestatii Sale, totul capata sens. Multimea a facut liniste pentru a auzi si a simti. Suveranul privea de la înaltime peste capetele noastre si parea emotionat. Expresia fetei i-am vazut-o mai bine abia ajuns acasa, pe înregistrari. Valoreaza mult pentru Regele sa vada ca dupa ce a fost alungat din tara sa pe usa din dos, dupa toata propaganda împotriva Casei sale dusa de regimul comunist, dupa ce a fost numit tradator de tara în public de persoane importante, niste oameni simpli de toate vârstele vin sa-ti aduca sincerul omagiu încercând sa faca uitate multele nedreptati la care un Rege a trebuit sa fie supus. Acestia sunt altfel de români. Într-o lume dominata de aspecte materiale, în care nu se face nimic decât daca este rentabil, exista oameni care înca mai cred sincer si dezinteresat. Corul regal a intonat „La multi ani", acompaniat de sute de voci, iar fanfara a cântat mai multe melodii. În pauze uralele reîncepeau. Regele si patria! Monarhia salveaza România!
În ordine, Majestatea Sa si Altetele Lor Regale s-au retras pe acordurile Marsului Carol I. Am simtit ca durase prea putin, trecusera doar vreo 10 minute. Regele a revenit pentru câteva secunde, singur de aceasta data, si a repetat gestul initial. Ca student la istorie stiu ce valoare au argumentele de factura comunista anti-monarhica promovate si astazi. Toate sunt fictiuni rau intentionate, pe când ce-am vazut aici era o atmosfera de sincera bucurie, un fel de gratuitate încarcata de sens pentru fiecare dintre cei prezenti.
Duminica în piata Charles de Gaules oamenii au mai venit odata sa militeze pentru îndreptarea unei atitudini gresite a poporului român. Indiferent daca mai credem sau nu în Monarhie ca institutie, suntem datori sa reabilitam imaginea unor Regi care au servit România. Apelative ca tradator si vânzator de tara sunt fabricate pentru a servi niste interese meschine, în total divort cu cele mai elementare cunostinte de istorie. Oameni care nu stiu nimic despre trecut le cred fara a cerceta si le transmit mai departe. Traim în minciuna si asta nu ne face bine. La toate fantomele trecutului care fac România sa sufere astazi adaugam si o atitudine josnica fata de Casa Regala, defaimând un Rege care nu a cerut nimic de la noi. Este lucrul de care avem cel mai putin nevoie. Pentru a repara o nedreptate pentru care ma simt si eu vinovat prin nepasare, de aceea am mers. M-am integrat grupului de monarhisti. Noii veniti, cu steaguri regale sau poze ale Majestatii Sale, salutau cu Traiasca Regele si ocupau un loc în marele cerc. S-a scandat: Monarhia salveaza Romania, Regele Mihai, Majestate, te iubim, ori învingem ori murim, s-au facut poze si s-au schimbat idei. Oamenii de toate vârstele, dar oarecum surprinzator, predominant tineri, creau o atmosfera placuta, de speranta. Marsul era aprobat si de oficialitati, iar jandarmii si agentii de politie monitorizau atent evenimentele. Nu au fost incidente, pentru scopul marsului nu era unul distructiv. Nu s-a alunecat spre scandari anti-Guvern; s-a mentinut ambianta placuta si civilizata de omagiu adus Casei Regale. Am plecat apoi spre Arcul de Triumf (construit în 1922 cu ocazia încoronarii Regelui Ferdinand si a Reginei Maria si pentru comemorarea victimelor cazute în Razboiul mondial. Nu numai monumentul se datoreaza Monarhiei, dar întregul razboi si Marea Unire din 1918. Diferenta esentiala între aceasta manifestatie si un protest este aceea ca aici se scanda pentru ceva nu împotriva a ceva. Daca vrem sa reconstruim România avem nevoie, evident, de o atitudine constructiva. Monarhistii vin cu alternativa si cu o posibila solutie în care ei cred. Nu critica si asteapta rezolvarea din alta parte. Coloana a continuat pe Bulevardul Kiseleff, oprindu-se în Piata Regelui, la bustul lui Mihai I unde s-au depus flori. De pe margini se uitau curiosii. Un parinte îi explica fetitei lui ca Oamenii astia vor sa se întoarca Regele, dar sunt putini, tara-i mare. Are dreptate. Vor mai fi fiind multi alti monarhi?ti care n-au ajuns la mars. Dar e drept ca sunt înca putini oamenii care mai militeaza pentru ceva. De aceea o ducem rau. Am fost la rândul meu întrebat într-o zi: De ce tii cu Regele, te-ai nascut sub monarhie? Gata, a trecut!. Ei bine, un popor are memoria scurta. Daca reuseste sa se impuna un regim opresiv suficient de mult timp ca sa se uite si sa se rescrie trecutul, oamenii nu mai au modele. Dar sa tinem minte ca simbolurile si exemplele se iau exclusiv din trecut, iar noi avem unul falsificat, asupra caruia prea putini îsi dau osteneala sa faca lumina. Am continuat marsul spre Piata Revolutiei, si ne-am oprit la statuia ecvestra a lui Carol I, Regele care a lasat România independenta si angajata pe drumul modernizarii. Tot drumul oamenii au scandat si au fluturat steaguri cu o energie nesecata. La aparatura audio adusa si transportata într-o masina s-a pus de mai multe ori imnul regal (ascultarea caruia nu este la fel, în absenta Majestatii Sale. Peste tot curiosii ne priveau, de cele mai multe ori contrariati - Ce-o mai fi vrând si astia? Tocmai asta e, ca monarhistii vor ceva si cred în ceva, atitudine de la care orice român are de învatat. În plus, ei încearca sa propuna si o solutie. În ziua de duminica m-am întors acasa obosit dar multumit ca am putut participa la acest act sincer si plin de semnificatie pentru mine.
Ce ramâne din Monarhie, ce ramâne din România? Ei bine, viziunea pe care o aduc asupra regalitatii si care mi se pare cea mai echilibrata tine de repararea unei greseli a românilor si de exemplul unei atitudini corecte. Eu mi-am facut datoria de a recunoaste reabilitarea imaginii unui Rege pe care poporul român l-a tratat si îl trateaza si astazi cu o severa lipsa de respect. Sa ne ierti, Majestate. Referitor la exemplul celor ce au fost prezenti la evenimente, eu sunt convins ca decaderea României nu este institutionala si nu se reduce la decaderea clasei politice. Tara nu merge bine la nivel de curaj moral de a lupta si de a crede. Nu exista un conflict între cei care sustin Regalitatea si cei care cred, în ciuda a tot, în republica. În momentul în care spunem ca ne pasa de sanatatea tarii noastre, ne aflam în aceeasi tabara. Doar ca solutiile propuse difera. Exista însa un fond comun. Drumul spre reabilitarea României sunt convins ca începe cu oameni care sa creada în ceea ce fac si începe cu acte dezinteresate, opuse materialismului si luptei pentru profit. Casa Regala grupeaza în jurul ei niste persoane de calitate si niste simboluri nepatate, adica un cadru pentru ceea ce ar trebui sa facem în România. Cu siguranta nu sunt singurii. Din contra, exista multi oameni care nu s-au lasat îngenunchiati printre noi. Iar eu cred în oameni mai mult decât în sisteme, dar pentru a realiza ceva, acestia trebuie sa fie grupati undeva, în jurul a ceva. Casa Regala este o varianta. Poate mai sunt si altele, dar nu trebuie sa existe o disputa, pentru ca în fond, dorim acelasi lucru. Contestarea Regelui Mihai si a miscarii pro-monarhiste de catre niste oameni care mai cred în viitorul României nu are sens, caci ne aflam de aceeasi parte a baricadelor. Sa înceteze neîntelegerile si sa apara solidaritatea, într-un spirit ca acela pe care l-am vazut zilele acestea. Nihil sine Rege, nihil sine Deo.

0 comments:

Trimiteți un comentariu