Testament

ELENA BUICA - TESTAMENTUL UNEI SCRIITOARE CARE A ZAMBIT VIETII


În efemeritatea existentei noastre pamântesti, fiecare ne dorim sa marcam trecerea fireasca prin „cele pamântene" în traditia veche, sadirea unui pom, sau ceva care sa ne reprezinte ca individ, parte dintr-o societate în care ne-am nascut, ne-am format si am vietuit, cu bune si cu rele deopotriva. Unii lasa averi, adevarate tezaure dobândite cu truda sau poate nu, traind o viata întreaga înrobiti de stralucirea lor, altii îsi dramuiesc mostenirea în tainitele sufletelor lor, asezând-o în cumintenia unui alt fel de bogatii, acelea de sorginte spirituala.  
 
Zestrea pe care eu o las este una de suflet, cea a scrierilor mele, o zestre învaluita în zâmbetul pe care l-am daruit mereu vietii si în special oamenilor cu deschidere spre lumina, bunatate si împliniri pe calea cea dreapta. Cuvintele poetului Tudor Arghezi din poezia „Testament": „Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte", mi se se potrivesc si mie, fara sa fac vreo trimitere si la valoarea scrierilor. În lada mea de zestre nu se gasesc decât scrierile literare izvorâte dupa puterile mele din profunzimea trairilor si gândurilor zamislite în vâltoarea vietii sau în ceasurile de singuratate. Când am venit în Canada, am renuntat la agoniseala din tara în schimbul altor valori, cele de ordin spiritual, si chiar daca au fost renuntari care m-au durut am învatat cum sa asez în cufarul ce-l voi lasa mostenire, acel ceva care a întrecut în bine ceea ce am pierdut în plan material, lada mea de zestre spirituala. În ea salasuieste spiritul meu deschis în relatia cu oamenii, cu natura, cu lucrurile mai importante ale lumii, în relatia cu Dumnezeu. Aici zace asteptarea dar si staruinta de a surprinde si oglindi faptele pozitive pe chipul celor care biruie vicisitudinile vietii. Aici se poate auzi si tumultul gândurilor si framântarilor cu care am încercat sa recladesc o viata, cu universul si relativitatea ei, din frânturi, din petice de forme si culori diferite. Sunt gânduri nascute din contemplarea asupra propriei vieti, dar si din experienta altora, o adevarata adunare de reverberatii care au venit din substratul trairilor interioare, punând în miscare secrete roti sufletesti.  
 
De cele mai multe ori cu zâmbetul pe fata, am scris câteodata si pe rani care sângerau, dar cel mai adesea am încins penita în cerneala dragostei de viata, a iubirii si respectului fata de semeni, scriind rânduri, rânduri mereu cu speranta ca acestea vor respira în timp. Ele au adunat laolalta cautarile înfrigurate, izbânzile si umilintele neputintei de a cuprinde necuprinsul sau de a depasi propriile limite, dar si speranta de a fi de folos atunci când va veni timpul ca aceasta lada sa se deschida.  
 
Traind în Canada, tara pe care o iubesc si o respect din adâncul inimii, am scris nenumarate pagini despre aceste locuri binecuvântate, dar niciodata nu m-au parasit nostalgia si dorul de tara mea natala, România, si de Tiganestiul copilariei mele, iar prin osârdia condeiului scrierile mele s-au asternut între aceste doua lumi.  
 
M-am aplecat cu drag asupra mai multor aspecte privitoare la Tiganestiul natal, ca o încercare de restaurare, într-un anume fel, a unui spatiu concentrat de românitate, cu structuri stabile de esenta taraneasca, cu orânduiala straveche, asa cum era în timpul copilariei mele, momente pe care le-am trait înainte de miscarile tulburi care au urmat si care au produs atâtea rasturnari de valori. Chemând faptele sa se adune într-o albie cu apa limpede, ca pentru primenire, am încercat doar a resuscita câteva secvente care apartin istoriei noastre, pentru a nu se uita si a nu se pierde un anumit sir de valori. Am fost atrasa de enigmele si starea de frumusete a arhaicitatii satului românesc, fara sa vietuiesc acolo ca un om abstras din timp. Atâta vreme cât pamântul se învârte, n-am putut ramâne întepenita doar în contemplatie restrospectiva. Am reintrat în vremurile în care traiesc cu temperanta si cu firescul necesar, pentru a nu fi privita de catre semenii mei ca picata din stele într-o contemporaneitate în care, parca, nu îmi mai gasesc locul.  
 
Desi am batut carari ritualice cu simtamântul statorniciei, nu am ramas în arhaicitate, dar nici nu m-am luat la întrecere cu cei care exerseaza caligrafia mai subtire a omului modern, cel al zilelor noastre. Îmi place sa înclin condeiul mai mult spre clasicism, fiindca e mai încarcat de etica.  
 
M-am straduit sa prezint si lucruri noi, staruind mai ales asupra acelora care pot sa dureze, care sa imortalizeze experientele omenesti, sa îmbogateasca orizontul cititorilor cu noi realitati, aducându-le un plus de cunoastere, sa le faca viata mai mai variata, mai interesanta. Prin ceea ce am scris am încercat sa scot în relief oamenii de lânga noi cu conduita exemplara, dar pe care adesea nu-i remarcam în zorul cu care suntem presati de timp. Pentru ca iubesc în aceeasi masura si literatura si literatii, m-am aplecat cu admiratie si respect asupra unor carti si asupra autorilor lor, pentru a pune în lumina cautarile launtrice care duc la esenta, straduindu-ma sa surprind, de cele mai multe ori, concretetea unei clipe.  
 
Scrisul meu s-a asternut întotdeauna cu entuziasm, staruind asupra cuvintelor, dorindu-mi sa le fac sa ma asculte, ca apoi sa le asez în ordinea cea mai potrivita, în încercarea de a patrunde în insondabila viata sufleteasca. Într-un fel, scrisul meu este si ca o împotrivire în fata lumii robotilor care au stapânit un domeniu considerabil din existenta noastra, împingând în umbra tarâmul sentimentelor, al emotiilor, al fiorului vietii.  
 
Cele mai multe scrieri ale mele nu se întind pe multe pagini, având o dimensiune rezonabila si încadrându-se în rigorile genului literar caruia apartin, proza scurta. Mi-am îngaduit o mai mare larghete doar acolo unde frumusetile pamântului strigau implorându-ma sa le acord spatiu mai extins, din care apoi sa poata fi „gustate" cu bucurie si interes de catre cititorii însetati de minunatiile acestei lumi.  
 
Zâmbesc astazi vietii cu recunostinta pentru ca mi-a oferit, spre încheierea destinului meu pamântean, un complex de împrejurari ce mi-au permis a ma apleca asupra scrisului aducator de picuri de lumina din izvorul bucuriei curate si înaltatoare. Zâmbind vietii, am încercat sa ma înalt prin scrieri dincolo de clipa, sa explorez cu sufletul si mintea adâncuri de nepatruns si sa-mi potrivesc pasii pentru a patrunde în viitor.  
 
Zâmbetul meu o învaluie cu multa caldura si pe draga mea nepoata, Mara-Elena, mângâierea sufletului meu, dar se îndreapta cu gratitudine si sinceritate si spre cei ce vor urma, si tuturor le încredintez, alaturi de dragostea-mi nemarginita de oameni, de frumos si de bine, dorinta de a duce mai departe si a face sa straluceasca necontenit lumina din cuvânt.  
 
Elena BUICA  
Pickering, Toronto, Canada  
23 august 2013

0 comments:

Trimiteți un comentariu