Debut literar in Tribuna noastra - Al Francisc

Al Francisc
Brampton, lînga Toronto
Canada

M-am nascut în Sibiu iar scoala am urmat-o în Brasov unde am absolvit ca inginer universitatea Transilvania.
Membru al cenaclului Astra de pe lînga filiala Brasov a Uniunii Scriitorilor.
Premiul special pentru critica.
In anul 1998 am emigrat în Canada.
Am publicat în mai multe reviste literare din US, Canada, Irlanda si UK, ca The Aurorean, Poetry Review, The Brobdignaggian Times, The Lilliput Review, Aha Poetry, Poems, The Grain, Poets Podium etc.
In 2011 mi-a aparut volumul de versuri Shorties la editura Universe din US.
Premiul special al juriului la concursul cu volum de poezie al editurii Rafet pe anul 2012.
In anul 1986 am aparut în volumul colectiv de poezie Insemnari Literare din Brasov.
Am publicat Pomelnic de lemn la editura Art Media din Sibiu în 2012.
Am aparut si în volumul colectiv de poezie Strigatul Ingerului scos de editura Rafet în anul 2012.
In plus am fost publicat si în revistele literare de mai jos.
Arca, apr 2013, Vasile Dan, redactor sef.
Astma, 14 apr. 2013, redactor sef Julieta Pendefunda, astmacontactinternational@gmail.com, on line.
Astra, 1976, redactor nicolae Stoe, desfiintata.
Ateneu, apr. 2013.
Atheneum, apr. 2013, Vancouver, Marga Albushel, on line.
Bârladul literar, 2012 si 2013, red. sef Gruia Novac.
Cetatea literara, 2012, red. sef Dan Brudascu.
Citadela, 2012, red. sef Aurel Pop.
Convorbiri literare, apr 2013, red. sef Cassian Maria Spiridon.
Euphorion,11iunie2013, red. Dumitru Chioaru.
Galateea, 2003, red. sef Sorin Anca, Germania.
Glume, 1996, red. Ioan Moldovan, Bucuresti
Helis, 2012, red. sef Dobre Gheorghe.
Hyperion, 2012, red. sef Gellu Dorian.
Itaca, 2013, Irlanda, red. sef Viorel Ploiesteanu.
Moldova literara, 2012, red. Mihai Pastragus.
Mozaicul, 2013, red. Petrisor Militaru.
Norii, 2003, red. sef Stefan Balan.
Observatorul, 2003, 2012 si 2013, red. sef Dumitru Popescu.
Oglinda, 2013.
Onix, Irlanda, 2013, red. sef Ioan Mititelu.
Orizont, 2013, Cornel Ungureanu.
Poesis, 2003, red. sef George Vulturescu.
Poezia, 2003, red. sef Cassian Maria Spiridon.
Ramuri, 2013, red. Paul Aretzu.
Respiro, 2003 si 2013, red. sef  Paul Doru Mugur.
România Literara, 2012 si 2013.
Spatii culturale, 2012, red. sef Valeria Manta Tacutu.
Vatra, 2013, red. sef  V. Podoaba.
Transilvania, 2004, red. Radu Voncu.
 

As vrea

As vrea sa te port pîna la gara.
Pe singura strada cu asfalt pe care o are comuna.
Strada aia pe care copii stau mereu fara grija si nu privesc absolut niciodata în susul sau în josul drumului lipsit de fantezie.
Soferii sunt obligati sa opreasca.
Si sa îi puna pe margine cu blîndete.
Pîna la cer, în locul de unde se poate rupe o bataie buna e cale lunga si transportul nesigur.
Si soferii sînt pe cale de disparitie.
Ultimul zguduia masina uitata vraiste în fata intreprinderii, cu jaluzelele lasate.
Ieseau afara doar gemete care se puneau jos pe trotuar.
Dar în comuna nu se îngrijisera sa faca trotuare.
Constructorii se cinstisera cu tuica dubla închiriata de pe alaturi, uitînd de margini.
Dupa care s-a facut liniste ca dupa terminarrea filmului.
Si a venit chiar si toamna. Îi simteam privirea lipita de geam si rasuflarea neauzita care racorea împrejurimile. Era încheiata pîna la gît, cu un zîmbet militaros de matusa de Bucuresti care abia se despartise de barbat si îsi cumparase un apartament la etajul treisprezece al unui bloc din apropierea stadionului Republicii.
Dar acuma ne preumblam prin comuna.


La granita

Nu e nimic de mirare în povestea care urmeaza.
Nici macar pamîntul care se întinde pe tot continentul închipuind cea mai mare tara din lume.
Cu ceva TIMP în urma lucram ca functionar vamal la Niagara.
Ati tresarit cumva?
Pai nu exista doar Niagara turistica din Canada si cea din America, nu, nu.
Mai APARE si punctul DE TRECERE A FRONTIEREI dintre cele doua state.
Banul era bun, munca un soi de activitate plina de o importanta nedeterminata iar familia doar o posibilitate.
Orele treceau la pas, ca un fluviu imens, fara valuri.
Dave, seful, era pus pe scolit si nu ne slabea o clipa cu sedintele lui de perfectionare.
La un moment dat unul dintre noi s-a ridicat si l-a întrebat verde în fata pe Dave daca nu aveau cumva niste infrarosii mobile pe care sa le instaleze lucratorilor în c..., ca sa fie toata treaba absolut stiintifica.
- ST, ST, STAI JOS, MAGARULE fu replica lui Dave strecurata printre rîsete.
Invatasem sa visez cu ochii deschisi. Mai ales pe întuneric, momente în care ma învaluia zgomotul cascadei si tacerea singuratatii. Statul nu avea fonduri pentru mai multi angajati pe timp de noapt asa ca în perioadele respective nu mai puteam numara pe absolut nimeni altcineva.
Pe o astfel de vreme se prezenta la trecere unul cu înaltime de baschetbalist, asteptînd rabdator decizia mea.
Mi-am amintit ca si noi aveam baieti înalti cu sutele de mii, asa ca i-am dat drumul sa treaca.
Nici macar nu mi-a multumit.
O saptamîna mai tîrziu, tot dupa caderea întunericului, s-a ivit o blonda superba, toata un zîmbet. Sau doua?
Nu i-am cerut nici macar actele. Putea sa fie ilegala ilegalelor sau raufacatoarea raufacatoarelor. Nu avea absolut nici o importanta.
Tinerii nostri din Canada aveau sa îmi fie recunoscatori ca am dat drumul unei astfel de picturi vii.
Ma simteam de parca eu as fi plasmuit-o.
Mai calcam si pe amintiri. La schimbul trei, momente în care eram o nefiinta, motiv pentru care îmi placea sa stau de vorba cu oamenii.
Tot tîrziu, din bezna, aparu un individ cel putin suspect si cînd s-a apropiat am observat ca nu gresisem.
Nu dupa multa vreme hîrbul lui de masina avea sa îsi dea duhul.
Cel care o conducea îndrazni sa coboare geamul si un cap fara palarie si prea mult par iesi la vedere.
Cred ca îsi uitase vorbele cine stie pe unde.
- BUNA SEARA DOMNULE, ACTELE LA CONTROL.
Abia atunci am vazut ca tablitele de înmatriculare ale masinii erau canadiene si chestia asta nu se prea potrivea în tablou.
Aveam sa o lamuresc într-una din întrebarile urmatoare.
- N-AM. N-AM NICI UN ACT.
Da, individul era suspect.
M-am învîrtit în jurul masinii si individul arata ca vai de lume, prost îmbracat, fara cravata, nebarbierit si cu niste ochi care ma urmareau plini de teama.
- DAR MASINA DUMITALE DE CE ARE TABLITE CANADIENE?
Si omul nostru se lansa într-o poveste fara cap sau coada din care am înteles doar ca masina era împrumutata de la custodele unui lac.
Din Canada.
- STII CEVA? ASTAZI NU AI NOROC, NU TE LAS SA TRECI DINCOLO. TOATE CELE PE CARE MI LE-AI SPUS PAR CUSUTE CU ATA ALBA.
Se lasa o tacere groasa.
- DOMNU, DOMNU, AI CUMVA UN BILL?
- HA, HA, HA. ACUMA VREI SA ITI DAU SI BANI?
- NU, TINE BILLUL IN MINA SI DA-MI O FOAIE DE HIRTIE SI UN CREION. I le-am adus, curios sa vad ce avea sa urmeze.
Omul semna pe toata lungimea si latimea colii dupa care îmi întinse foaia.
Am comparat semnatura de pe hîrtie cu cele de pe billul de un dolar si am constatat cu uimire asemanarea perfecta dintre semnatura trezorierului general al Statelor Unite si cea a cetateanului suspect care îmi statea în fata.
Era clar.
Omul era trezorierul general al Americii.
Doamne fereste.
Am ridicat Bariera si i-am spus omului cu respect
- DOMNULE, FITI BINEVENIT IN CANADA, VA DORESC O SEDERE PLACUTA.

 
Dincolo de rîu

Trebuia sa îmi urc cei sapte ani în memorie.
Zilele treceau pe o muzica funebra si eu nu reusisem sa aflu pe cine înmormîntau. Si nici unde tineau colacii.
Sfîntul Gheorghe, Sfîntul Gheorghe...
Oamenii purtau aceleasi haine tepene si negre, fara un zîmbet.
Ai fi zis ca erau ciocli cu ora.
Nu dadeai nici macar de un strop de gri.
Iar usile si ferestrele erau toate închise bine.
Duminica se revarsa deja în apa Sîmbetei.
Iesisem pe poarta si pasii ma purtau pe lînga fîntîna de apa, catre iesirea din oras.
Si chiar mai departe, pe malul unui pârîu singur si trist.
Nu cauta compania nimanui.
Doar doua tiganci mai treceau pe lînga el pe malul celalalt.
Veneau rîzînd catre mine.
Pentru ele eram un viitor barbatoi.
Ajunse în dreptul meu, una din cele doua paparude îsi ridica fusta pîna la gît si, uitîndu-se în ochii mei, începu sa îsi bata soldul cu palma.
Nu întelegeam nimic.
Nu stiam ce vroia sa îmi spuna.
- Dar acuma stii, ma întreba Victoras, cel care avea sa învete cu hamul de calarie pe masa.
- Da, acuma stiam ce vroia sa îmi zica.
- Mai, continua dumnealui, trebuia sa treci dincolo si sa le fi dat chilotii jos.
El avea sa sara la colegi sa le toarne cerneala pe gît.
Cu forta, ca de buna voie nu aveau sa fie de acord.
Victoras.
Aveam sa îi iau sfatul ca atare.
Dar tigancile nu purtau chiloti. Nici una.
Si eu aveam sa fiu berbantul care tropaia sa îi deschida drumul catre casa de bilete.
Ma gîndeam la cei din jungla care taiau si ei cai de împacare.
Cu cine, pentru cine?
Toate pacatele lumii mi se puneau pe drum fiindca nu ar fi putut sa gaseasca o ocazie mai buna.
Eu aveam sa trec prin ele si ceva, ceva, tot avea sa ramîna pe mine.
Un noroi de balta lipsita de peste.
Tot peste cautam saptamînal si la loto dar si acolo lipsea ca printr-o vrajitorie.
O batrînica îmi facea semn de fiecare data ca mai este, mai este.
Nu puteam sa îi aud vocea si chiar si gura îi aparea ca o punga.
Asta la mine acasa.
Dar la tara mi se cerea cu voce senzuala sa ma întorc sa nu cumva sa vad fund si tîte în timpul dezbracatului si îmbracatului. La fel îmi ceruse si pe malul Oltului în momentul cînd a trebuit sa se goleasca. Am facut-o doar partial.
- Daca începe o ploaie cumplita?
Raspunsul ei a fost o jumatate de zîmbet dupa care mi-a cerut sa o iau de mîna pentru cîteva minute. Vroia sa ma simta.
Cred ca si mîna îi era fierbinte.
Sau sexy.
În ziua de azi toate erau sexy.
Inventie publicitara care sa te puna la marginea unei gradini interzise, dar vezi, noi te putem ajuta sa intri înauntru cu conditia sa nu spui nimanui.
Ei, ce vorbesti, toata lumea va auzea la radio.
Îi mai ramasesera doar ciorapii dupa care a trebuit sa o iau din nou de suflet si sa patrundem în strada pe o poarta scunda care adormise de alaltaieri.
Pe drum nu mai statea nimeni pe bancuta de ai fi zis ca daduse o molima ieftina.
Mîinile noastre o luasera înainte.
- Te grabesti?
Si ea îmi raspunse ca mai degraba s-ar fi lasat patrunsa de mine înca odata.
Mîna ei, mîna ca o pîine proaspata si calda.
Pentru o vreme lunga îsi lipi buzele frematînd de obrazul meu si chestia asta m-a facut sa umblu de cîte doua ori.
Ma urmarea un sentimentalism pribeag de care nu aveam nevoie.
Ne apropiam de cei doi duzi din stînga garii.
Nava aia imensa condusa de domnul Spiridon si bunica îmi facea semn sa merg mai departe.
Da, sigur, am trecut prin cei doi duzi.
Si eu si Livia.
De fapt nu mai era Livia ci o îmbratisare imensa.
Dar nici duzii nu mai erau.
Fusesera taiati amîndoi.
Aveam sa le cumparam fructele în piata.
Motoarele de Sibiu ne priveau cu coltul ochiului, trase la linia doua.
Domnul Spiridon lipsea.
Lipsea si lelea Ana, bunica mea, si a celui care aveam sa mai fiu.
Ne-am urcat în primul vagon si am luat loc la clasa întîia desi aveam bilete de a doua.
Locurile pareau în felul acesta fierbinti.
Am început sa îmi plimb mîinile pe trupul Liviei în timp ce Motoarele rulau catre Sibiu cu toata placerea.
- Înca nu ai obosit, nu ti-a ajuns noaptea trecuta?
Ma întreba cu voce provocatoare posesoarea adevarului ultim.
Eu stiam doar sa vreau.

0 comments:

Trimiteți un comentariu