Tara deturnata

de Vlad Petreanu 

E halucinant, totusi:
Prim-ministrul e un plagiator dovedit.
Mentorul prim-ministrului, la rândul lui prim-ministru în trecut, e condamnat pentru coruptie si e la puscarie.
Al doilea om în stat, seful Senatului, e un repetent si un chiulangiu.
Al treilea om în stat, presedintele Camerei, e si el un repetent, care se crede coleg cu Mihai Viteazu.
Ministrul transportului e judecat pentru prejudicierea statului.
Unul dintre vice prim-ministri e cercetat pentru malversatiuni electorale.
Altul e un fost sef de mafii personale, trecut oportun dintr-o barca-ntr-alta ori de câte ori a fost nevoie.
Pe ministrul sportului nici macar curvele nu-l voiau, dar l-a vrut partidul.
Ministrul de interne vrea sens unic pe cel mai circulat drum national si voia recensamânt national facut cu sefii de scara.
Ministrul chestiilor mari si foarte mari e un negationist si a fost trimis sa mai studieze despre Holocaust.
Asta e asa, la prima vedere. Pentru completarea imaginii, adaugati-l si pe seful cel mare, chiar daca-i din gasca opusa, cu o lunga lista de bube si 7,4 milioane de motive sa plece.
Toti tipii astia sunt cel putin bogati, daca nu chiar putred de bogati; nici unul n-a lucrat altundeva decât la stat sau, cel mult, cu statul - desi asta se traduce, simplu, în au lucrat statul.
Ei ne sunt conducatorii. N-ar trebui sa fim foarte îngrijorati?
Arata ca niste banditi care au deturnat o tara.

0 comments:

Trimiteți un comentariu