Razboiul de Independenta al Romaniei - 135 de ani

Alexandru Vlad Lungu

             Motto: "Asta-i muzica ce-mi place"
             Carol I, (la declansarea razboiului de independenta)


De obicei, ziua nationala a unui stat este ziua in care si-a proclamat independenta. La noi, in pofida acestei traditii, prin Constitutia ratificata de Ion Iliescu, ziua nationala este 1 decembrie - ziua marii Uniri! Probabil ca presedintele Iliescu, speriat de faptul ca 10 mai este o zi cu o tripla semnificatie in istoria poporului roman - 10 Mai 1866, 10 Mai 1887 si 10 Mai 1881 -, a vrut sa evite o apropiere de spectrul monarhiei, preferand sa schimbe traditia., la fel cum si comunistii romani, care s-au ferit ca de foc de 10 Mai, serbatorind Ziua Independenta de Stat pe 9 mai!
Razboiul de Independenta al Romaniei, dintre anii 1877-1878, a fost un pas important al Romaniei spre unificarea deplina. Romania s-a folosit de lupta dintre Imperiul Otoman si Imperiul Rus pentru a-si declara independenta fata de cele doua mari puteri (puterea suzerana era Imperiul Otoman si puterea protectoare era Imperiul Tarist) si a deveni un actor important in Balcani.
In 1866, printul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat Domn pentru a asigura sprijinul german in vederea obtinerii independentei. In 1877 Carol a condus fortele armate romane intr-un razboi de independenta plin de succes, ulterior fiind incoronat Rege al Romaniei, in 1881.
Evolutiile care au anticipat intrarea efectiva a tarii noastre in lupta au reprezentat nu numai un indelungat si asiduu efort al conducerii politice romane pentru inchegarea unei eventuale aliante militare a popoarelor balcanice, aflate sub dominatia Inaltei Porti, dar si un real sprijin acordat emigratiei revolutionare bulgare si sarbe care lupta pentru eliberarea propriilor popoare. Mai mult, din cauza atitudinii politice amenintatoare a Imperiului Otoman, sprijinul Romaniei a trebuit acordat in cel mai mare secret. Intre altele mentionam ca Inalta Poarta refuzase statului roman dreptul de a bate moneda, de a acorda decoratii si dreptul de a se numi "Romania" si din cauza faptului ca acesta permitea inarmarea si organizarea cetelor de bulgari si sarbi pe teritoriul sau.
Dupa castigarea Independentei pe campul de lupta prin abdicarea neconditionata a armatei turcesti in fata domnitorului Carol I, a urmat lupta politica si diplomatica de recunoastere a noul stat, Romania.
In oraselul San Stefano, de pe malul Marii Marmara (azi Yesilkoy), se semneaza un prim tratat intre rusi si turci, prin care se crea o Bulgarie mare, de la Dunare la Marea Egee, si se prevedea un drept al rusilor de interventie in toate treburile crestinilor din Imperiul Otoman. La vestea acestui tratat intre turci si rusi, marile puteri europene s-au speriat.
Bismarck, cancelarul noului imperiu german, omul cel mai influent din Europa, dupa ce Prusia invinsese Franta, in 1870-l871, convoaca un congres international la Berlin, neadmitind aceasta pace directa intre Turcia si Rusia. Si in iunie-iulie 1878, se desfasoara acest congres international, care incearca sa margineasca libertatea fiecarei mari puteri de a face orice, in caz de victorie, impotriva altei puteri. La acest congres de la 1878 sunt invitati si romanii, dar sunt „tinuti in anticamera". Ion Bratianu si Kogalniceanu nu au fost admisi in sala unde s-a discutat, decat o singura data, ca sa expuna punctul de vedere al tarii. La discutii au participat numai reprezentantul Rusiei, printul Gorceakov, cel al Turciei, apoi Bismarck, initiatorul congresului, Disraeli, primul-ministru britanic, ministrul de externe francez Waddington si reprezentantul Austro-Ungariei, contele Andrassy (la putini ani dupa ce se crease dubla monarhie austro-ungara, ministrul de externe al acestei monarhii era un mare aristocrat ungur). Deci iata marile puteri intrunite, in 1878, la Berlin ca sa-i sileasca pe rusi sa revina, sa se modifice tratatul initial de la San Stefano si sa nu se creeze o mare Bulgarie pana la Marea Egee (o Bulgarie „clienta" a Rusiei!). Noi, romanii, ceream, bineinteles, sa ni se recunoasca independenta si sa nu ni se ia din nou sudul Basarabiei, cum voiau rusii.
Dar iata ca marile puteri, mai cu seama la indemnul cancelarului Bismarck, care era in termeni foarte buni cu un mare bancher evreu din Germania, conditionau recunoasterea independentei de acordarea cetateniei romane tuturor evreilor din tara, in bloc. Ion Bratianu si Kogalniceanu n-au vrut sa accepte aceasta conditie, considerand ca masa de imigranti a evreilor din Moldova, relativ recent sosita, nu era inca destul de asimilata si, in orice caz, reprezenta in gandul lor, daca primea egalitatea de drepturi, o piedica pentru dezvoltarea burgheziei romane autohtone. Reprezentantii nostri n-au cedat, acceptand doar ca evreii sa poata fi naturalizati individual, de la caz la caz.
S-a adoptat un articol cam ambiguu, iar Bratianu si Kogalniceanu s-au intors in tara fara a avea certitudinea ca independenta noastra va fi recunoscuta. Din fericire, Ion Bratianu, fiind trimisul nostru la Viena, a reusit sa obtina recunoasterea guvernului austro-ungar, care avea interesul de a fi primul a avea legaturi politice si comerciale cu Romania. Austro-Ungaria a fost deci intaia tara care a recunoscut independenta Romaniei, si incetul cu incetul celelalte puteri s-au vazut obligate sa recunoasca la randul lor independenta, cu toate ca nu indeplineam ad Litteram conditiile pe care ni le pusese Congresul de la Berlin. Vedeti ce greu ne-am nascut noi ca stat, ce lupte diplomatice a trebuit sa ducem, dupa ce ne batuseram in razboi pentru a ne cuceri independenta.
La Berlin, in 1878, nu s-a discutat numai despre acordarea independentei Romaniei, s-a vorbit, bineinteles, si despre granitele tarii.
Rusii au insistat sa recapete sudul Basarabiei, care ne fusese acordat in urma pacii de la Paris din 1856, pentru a se afla din nou la gurile Dunarii, iar in compensatie ni se dadea Dobrogea. Bratianu si Kogalniceanu au fost indignati de pierderea Basarabiei de sud, dar n-au avut nimic de facut. A trebuit sa cedam in fata presiunii marilor puteri, deci in 1878 pierdem pentru a doua oara sudul Basarabiei, in schimb dobandim cele doua judete din Dobrogea, cu portul Constanta.
Dupa 135 de ani, astazi, se vehiculeaza in Romania, ideea de a modifica Constitutia. Acum ar fi momentul sa fie stipulata adevarata Zi nationala a tarii. Din pacate, PSD este din nou prezent, ca facand parte din Putere (in uniune cu liberalii).
Probabil, inca nu a venit vremea ca istoria poporului roman, dintru inceputuri si pana azi, sa nu mai fie contrafacuta de interese interne sau/si externe.

2 comments:

Anonim spunea...

Istoria e de trei feluri: istoria istoricilor, istoria pentru elevi si istoria adevarata; absenta acestei istorii ne face vulnerabili. Felicitari pentru articol!

Mihaela Sanda Marinescu

Anonim spunea...

Articol bine scris, bine documentat, sub o pană pătimaşă, dar subtil... nationalistă, cum numai un român autentic putea scrie. Felicitari autorului. Articol de manual. Dea Csisser.

Trimiteți un comentariu