... dorul din urma


Corina Petrescu

Motto: Amintirile sunt, adesea, durere.


MAMA, DORUL DIN URMA

I-am daruit mamei o floare
Una dintre putinele fara miros.
Fragila cum era, pâna si o floare ar fi putut sa îi faca rau
Cu parfumul ei.
Era un cactus
Înflorit
Era pentru prima data ca vedeam asa ceva
Si, cum mamei îi placeau florile,
Am cautat ceva ce sa n-o doara:
Avea spini, dar avea si flori.
I-a placut mult.
Fata ei s-a înseninat o clipa.
Probabil si ea vedea pentru prima data asa ceva.
Sufletul meu era în al noualea cer pentru ca
Mama se bucura.
Stins, dar se bucura.
Zâmbetul ei valora pentru mine tot dorul din lume.
O (mai) aveam lânga mine.
O mai aveam.
Apoi a mers la spital. A câta oara?
Cactusul a ramas pe noptiera de acasa,
Neschimbat, doar mama se mai schimbase o data.
De zile, de nopti, de ani...
Nu am mai apucat sa vedem împreuna floarea de cactus
Ofilindu-se.
Am vazut-o doar eu.
Doar eu.
Mama nu mai era cu mine si
Nimic nu o mai putea face sa zâmbeasca o ultima data,
Doar o data.
Mama plecase,
Floarea era înca pe noptiera...
Ma uitam la ea si nu puteam sa înteleg,
Sa accept.
De ce, Doamne, de ce nu ai luat floarea?
Ca ea mai gaseam...
De ce, Doamne, de ce...?
De ce?

(24 VIII 2011)


NICI TATA

Anul acesta, tata,
Ziua ta se întâmpla într-o zi de joi,
Ziua în care eu m-am nascut.
Nu pot sa îti spun „La multi ani!",
Nu m-ai auzi...
Te privesc: îmi apari prin camere, prin bucatarie,
Îmi apari la masa de Craciun,
La sarbatoarea trecerii dintre ani,
Dar,
Daca te privesc mai atent...
Tu... unde esti?
Îti simt umbra, durerea, mersul acela mai încet,
Îngrijorarea, boala...
Nu îti simt, refuz sa-ti simt
Plecarea.
Te-ai dus cu întrebari pe buze.
Pe unele dintre ele nici n-ai mai apucat sa le rostesti.
Le pui si astazi, în gând.
Raspunsurile ti le dau si eu din ce în ce mai rar,
Sa nu îti împovarez anii si durerea ta muta,
A pasarii ce nu poate sa cânte.

Tata!
Mi-e dor de tine si nu pot sa ti-o spun:
Nu esti lânga noi, iar poarta casei tale are sute de kilograme...
Doar lumina nemiscata a acestei lumânari
Mai poate patrunde pâna la tine.
Putinele cuvinte care-mi mai sunt îngaduite sunt:
„Noapte buna, tata" si  „Somn lin."
Macar acestea ajung ele la tine?

Somn lin si
Noapte buna,
Tata.
                                   
(20 X 2011)


AUTOPSIA AMINTIRILOR

Amintirile,
Ape învolburate;
Târâitul telefonului
Le întrerupe subit.
Încerc puterea unui furtun de apa -
Curata si nu prea -
Sau amintirile sunt prea cleioase
Si aproape imposibil de dezlipit
De pe retina mintii.
Meciul acesta nu are sorti de izbânda,
Nici macar de egalitate.
Antrenorul e prea distrat
Si, oricum, nu e un bun manager.
Valiza aceasta cu amintiri
Refuza categoric sa se scufunde,
Iar timpul partidelor
E dat de bolovanii clepsidrelor înguste
Cu care nu poti negocia la modul pozitiv
Si pe care nu-i poti da pe brazda.

As vrea sa fug pe o insula
Fara amintiri, dar bolovanii acestia
Au lanturi ruginite legate de mine,
Si ele au întepenit
Si fuga este imposibila.

(15 VIII 2011)


AZI

În umerii pierduti,
Zdrobiti de singuratate,
Nu se mai împlânta aroma diminetii.

Doruri se-nghesuie
Usturatoare,
Zabrelele nu le mai poti rupe,
Sunt înca în termen de garantie.

Împletesti zile cu amintiri:
O noapte pe fata, o zi pe dos.

Colivia se împotriveste plecarii
Desi usa ramâne întredeschisa.

Iata, dincolo de ea,
Rânjeste, natâng, o ghilotina.

(16 VII 2011)

0 comments:

Trimiteți un comentariu