10 Mai

Prof. Elena Neacsu




In istoria poporului roman, 10 Mai are o tripla semnificatie: la 10 Mai 1866, Principele Carol I a depus juramantul in fara Parlamentului Romaniei; la 10 Mai 1887, ministru de externe, Mihail Kogolniceanu, a proclamat independenta de stat a Romaniei; iar la 10 Mai 1881, Carol I a devenit rege, iar Romania regat - un pas important in devenirea Romaniei moderne.
Acum, mai mult ca oricând, se cuvine sa ne întoarcem gândurile spre ceea ce a reprezentat aceasta zi în istoria tarii noastre pentru a întelege mai bine, a respecta si a transmite urmasilor tot ce le-a ramas necunoscut datorita unei educatii ipocrite, pe care se sprijina si azi fortele ostile reînvierii constintei nationale.
Sa ne întoarcem cu gândul la abdicarea silita a Printului Unirii - A. I. Cuza, atunci când fiinta statului modern român devenea grav primejduita. Locotenenta domneasca încearca sa salveze situatia, propunând cu îndrazneala - print strain.
Dupa refuzul Contelui Filip de Flandra, agentul diplomatic de la Paris, I. Balaceanu transmite la Bucuresti, în 14 Martie 1866, o telegrama prin care se pronunta numele de Carol de Hohenzollern, ca propunere de inspiratie franceza.
Prin cele trei batrâne doamne : Hortense Cornu, baroana Franque si Mathilde Drouyn de Lhuys era asigurat sprijinul Parisului si Berlinului. Atitudinea binevoitoare a Londrei face sa sporeasca sortii de izbânda ai cauzei României.
Avantajele acestei candidaturi erau considerabile datorita înrudirii casei de Hohenzollern cu casa imperiala franceza, cu cea regala prusiana ca si cu mai toate marile Case princiare si nobiliare germane.
I. Bratianu, aflat la Paris, fructifica acesti sorti sosind la 18 Martie 1866 la Düsseldorf pentru a cere consimtamântul Printului Carol Anton de Hohenzollern, ca fiul sau, Carol, sa primeasca vacanta coroana a Principatelor Unite - România.
Impresia buna pe care o face Bratianu asupra Printului îl face sa se informeze asupra atitudinii Parisului si a Berlinului, dar Bratianu a luat-o înaintea tuturor si telegrafiaza la Bucuresti : "Carol de Hohenzollern primeste coroana fara conditii. S-a pus în relatii cu Napoleon"
În urma publicarii Proclamatiei catre popor din 30 Martie 1866, prin care se recmanda alegerea prin plebiscit a Printului Carol de Hohenzollern ca "Domnitor al României", cu drept de mostenire si sub numele de Carol I.
În pofida întârzierii raspunsului Prusiei si a situatiei tulburi din tara, dar îndemnat de Bismark sa încerce un "fait accompli" pentru care îi promitea tot sprijinul neoficial, dar eficient, Printul Carol va comunica lui Bratianu, sosit la 19 Aprilie la Düsseldorf, împreuna cu Carol Davila, ca este hotarît sa-i însoteasca spre noua sa patrie.
Se stabileste ca Printul Carol sa calatoreasca incognito, cu un pasaport elvetian pentru Odessa, sub numele de Carol Hettingher, pentru a nu fi eventual retinut în Austria, total ostila alegerii sale.
Acest tânar de 27 de ani, cu ochii albastri, par negru, nas vulturesc, mustata si barba mijinda pe obraji, cu statura înalta si o pregatire militara exceptionala, destinul i se va schimba complet în acest 1866, când o tara de ginta latina cu aproape 5 milioane de suflete îi va oferi Coroana.
Tânarul Print era o personalitate complexa, sanatos la minte si la trup, extrem de serios, muncitor, ordonat si metodic, orientat în viata sociala, cu un remarcabil simt politic.
Toate aceste calitati îl ajuta sa parcurga drumul incognito si sa fie recunoscut abia la debarcarea de la Turnu Severin, de catre capitanul vaporului.
Dupa o scurta vizita la Prefectura din Turnu Severin, la opt seara, un convoi de trasuri au plecat spre Bucuresti. Drumul prin Craiova, Slatina, Pitesti le-a fost marcat de multimile adunate sa-si aclame Printul, caci telegraful dusese în toata tara vestea fericitului eveniment.
Dupa o noapte petrecuta pe mosia generalului N. Golescu, unde a stat de vorba cu ministrii, în zorii zilei convoiul a pornit spre Bucuresti.
Pe la orele opt, s-a ajuns la Baneasa, unde D. Bratianu, fratele lui I. Bratianu, prezinta cheile orasului si tine o scurta cuvântare pe care o încheie cu lacrimi în ochi, spunând : "Placa lui Dumnezeu sa fie domnia Ta lunga, ferice, glorioasa !". Dupa raspunsul în franceza a Printului a început o ploaie, prima dupa 3 luni de seceta, ploaie interpretata atunci ca un semn de bunavointa divina fata de soarta care-i astepta pe români.
Convoiul strabate apoi Soseaua si Calea Victoriei, marginita de case modeste, între care palatul regal se distingea doar prin garda si drapelul ce-l stajuiau
În sunetul clopotelor si al salvelor de tun, convoiul ajunge la Mitropolie. La portalul principal, I. P. S. Mitropolitul Nifon, figura remarcabila de batrân, cu vesminte aurite si toiag de argint, împresurat de o oaste de preoti, prezinta Printului Evanghelia sa o sarute, apoi, luându-l de brat îl conduce spre tronul din fata iconostasului.
Dupa un "Te Deum", Printul intra în sala Camerei unde presedintele Costache Epureanu îl conduce la tronul principal, ridicat pe tribuna. Mitropolitul aseaza crucea si Evanghelia pe masa, în fata tronului, si invita pe Print sa depuna juramântul pe legile tarii. Colonelul Haralamb a citit formula juramântului româanesc : "Jur de a pazi legile României, de a mentine drepturile sale si integritatea teritoriului".
Printul Carol a pus mâna pe Evanghelie si a rostit cu voce ferma, în româneste : Jur.
Dupa aclamatii tunatoare si cuvântarea presedintelui Camerei, Printul a rostit în franceza urmatorul discurs : "Ales de natiune Domn al Românilor, mi-am parasit, fara a sta la îndoiala, si tara si familia, spre a raspunde la chemarea acestui popor, care mi-a încredintat destinele sale. Punând piciorul pe acest pamânt sacru am devenit român ... Cetatean azi, mâine voi fi soldat, eu voi împartasi cu dumneavoastra soarta cea buna cât si pe cea rea. Din acest moment, totul este comun între noi ; credeti în mine, precum si eu cred în dumneavoastra ! Jur sa fiu credincios legilor Tarii, sa pazesc religia României, precum si integritatea teritoriului ei si sa domnesc ca Domn constitutional".



Coplesiti de înaltimea mesajului domnesc, parlamentarii au votat indigenatul familiei Hohenzollern Sigmaringen si principiul ereditatii în aceasta familie. S-a pus atunci, la 10 Mai 1866, temelia Dinastiei care, prin decretul din 22 Martie 1889, se va numi "de România". Sperantele îngropate sub veacuri de umilinta revenisera la viata: românii aveau iarasi un Domnitor si o Dinastie.
Si Domnitorul a început transformarea tarii dintr-un principat uitat la gurile Dunarii si aservit Portii Otomane, într-o tara cu o armata bine organizata, ce-si va dovedi eroismul la Grivita si la Plevna, si cu o cultura înfloritoare. Paralel va înflori industria, iar respectul trecutului îl va face sa înceapa restaurarea mânastirii Curtea de Arges, deodata cu constructia pe banii proprii a castelului Peles.
Dar Domnitorul se simtea umilit ca vasal al Sultanului, umilinta ce se rasfrângea direct asupra varului sau Wilhelm I, seful familiei. Prilejul de a rezolva aceasta problema s-a ivit destul de târziu cu ocazia razboiului ruso-turc. La 10 Mai 1877, pe baza rezolutiei votate de parlament, cu o zi înainte, Carol I proclama independenta fata de Poarta Otomana. Dupa un "Te Deum" la Mitropolie, în discursul sau, Carol I, spune : "Azi, când ultima umbra de vasalitate a tarii a disparut, regret mai putin ca oricând de a fi parasit patria si familia si sper ca România independenta va fi folositoare nu numai sie însasi dar chiar si Europei întregi."
Va fi al doilea 10 Mai fericit în istoria tarii noastre.
Românii aveau de ce sa se bucure, dar ca tot ce a obtinut poporul nostru, si Independenta a trebuit sfintita si platita scump, cu sânge, în acel neuitat 1877.
Întelepciunea si tactul politic al Domnitorului au fost atunci demonstrate din plin. Desi nu angajase cu nimic România împotriva Turciei, Osman Pasa bombardeaza orasele dunarene. La Tr. Severin un obuz explodeaza în apropierea Domnitorului. Eram provocati !
În plus, desfasurarea luptelor obliga pe ambitiosul duce Nicolae sa roage pe Domnitorul român sa treaca Dunarea în orice conditii voieste. Numit comandant al trupelor românesti si rusesti de la Plevna, Carol I a avut fericirea sa-l vada pe Osman Pasa, ranit venind sa închine steagul.
Toate aceste fapte, alaturi de numele de Hohenzollern, au facut ca Congresul de pace, tinut la Berlin în 1878, sub patronajul "varului" Wilhelm, sa confirme Independenta noastra de stat.
Dar independenta deplina, independenta fata de Marile Puteri, depindea de ridicarea tarii la rangul de Regat, tel în vederea caruia Bratienii au dus multiple tratative, care au permis ca prin vointa unanima, la 10 Mai 1881, România sa se proclame Regat.
Domnitorul s-a supus vointei tarii si îndemnului regilor si împaratilor, care îl socoteau vrednic de înaltare, si si-a pus pe crestet coroana ostaseasca de otel, turnata din otelul unui tun turcesc, capturat la Plevna. Cu prilejul aceleiasi ceremonii a fost încoronata si Regina Elisabeta, nascuta principesa de Wied, sotia sa din 1869, cunoscuta ca poeta sub numele de Carmen Sylva.
Populatia Capitalei a manifestat un entuziasm deosebit : se scandeaza "Traiasca Regele" si se da drumul la stoluri de porumbei albi. Trei zile a tinut sarbatoarea. S-au înfatisat principii si solii tuturor caselor domnitoare din Europa s au defilat steagurile sfârtecate ale razboiului si ranitii purtând pe piept crucile de barbatie si credinta.
Un alt "10 Mai" împlinind treimea sfânta a istoriei noastre !
Dar din tronul sau, de sub coroana de otel, Maria Sa Regele Carol I al României, privea peste oameni si capete, dincolo de timp, îsi împlinise o datorie. Se deschideau altele înainte. Sarbatorile si înaltarile trec ca apa râului, grijile ramân si ele nu-l vor pasasi pâna în seara zilei de 10 Octombrie 1914, când la orele 11, dupa ce discutase cu ministrii, s-a întins linistit în patul sau, a închis ochii pentru somn si nu s-a mai trezit. Ursita i-a îngaduit ca dupa o domnie glorioasa de aproape jumatate de secol sa moara în casa pe care a iubit-o : Castelul Peles.
Azi încercam sa-i împlinim una din rugaminti pe care ni le-a lasat în testamentul sau, în care scrie :"Trimitând tuturor o ultima salutare plina de dragoste, rog ca si generatiile viitoare sa-si aminteasca, din când în când, de acela care s-a închinat cu tot sufletul iubitului sau popor, în mijlocul caruia el s-a gasit asa de fericit. Pronia cereasca a voit ca sa sfârsesc bogata mea viata ; am trait si mor cu deviza mea care straluceste în armele României : «Nihil sine Deo»"
Dormi în pace, Marite Rege, sub lespedea din catedrala de la Curtea de Arges, urmasii nu te pot uita !
*
Desi monarhia a fost abolita de regimul comunist, data de 10 mai a continuat sa ramâna în constiinta multor români ca o zi strâns legata de aceasta si de simbolul pe care monarhia îl reprezenta: o tara noua, puternica, întregita si mândra.
Iar condamnarea comunismului fara ca Romania sa devina monarhie constitutionala, este numai ipocrizie politica!

0 comments:

Trimiteți un comentariu