Iertarea lui Eminescu–Mihai

Poemă de Gabriel Marian Oseciuc

Introducere și prezentare
de Victor Dumitrescu :



București, 1977 ! Teatrul studențesc Cassandra era arhiplin ! Se juca piesa contemporană, ''Cocoșul de tablă'', de Dan Rebreanu, clasa profesor Zoe Anghel Stanca ! Spectacolul era excellent, actorii-studenți, în  mare vervă !
Fericiți că avem locuri bune, exact pe mijocul sălii, eu și prietena mea, mânâ în mână, trăim un moment de  mare bucurie și plăcere artistică ! Acțiunea era tragicomică, dar adevărată, palpitantă și bine jucată !
Eram subjugați de realismul piesei, de povestea plină de surprize, cu multe efecte vizuale și sonore, dar cu mult, foarte mult zgomot. Ne durea gura de râs și mâinile de aplaudat, noroc că spectacolul avea două acte  și-un bufet lângă garderobă !
După pauză cortina se ridică, dar pe scenă nimeni ! Liniște totală ! Liniște totală, dar lungă ! Și iată intră încet, fără grabă, studentul Gabriel Oseciuc. Ne privește câteva clipe pe toți cei din sală și cei de la balcon și așa, firesc, începe să ne vorbească despre bine și rău, despre viață și moarte, despre oameni buni și oameni răi…
Eram subjugați de jocul său de o sinceritate și de un firesc ''a la James Deen'', joc de un realism copleșitor,  aproape hipnotic ! Ne privea și ne vorbea ca la niște prieteni, ca la niște frați. Îl văzusem deja în filmul ''Zidul'', dar acum era viu și adevărat, ne privea în ochi și ne vorbea ca de la om la om, nu ca la Cinema, depe pânză.
Și deodată… podeaua a tremurat vro trei, patru secunde încetișor și apoi s-a optit.
''- Vedeți, (a continuat Gabrie Oseciuc monologul său) se pare că Doamne–Doamne ne cam zgâlțâie din când în când, ca să ne trezească, ca să devenim mai buni, mai… ''
Dar atunci podeaua a reînceput să tremure, din ce în ce mai tare, din ce în ce mai înfricoșător.
Un sunet bizar, nemaiauzit, devenea din ce mai prezent, din ce în ce mai puternic.
Subjugați de efectele anterioare și de monologul lui Gabriel Oseciuc, nimeni nu mișca !
Ne ziceam doar că acum studentașii o cam exagerează cu realismul socialist al piesei lor ! Dar deodată acest zgomot bizar și zgâlțâiala se transformă în vacarm, în geamăt de fiară sălbatecă !
Acum zgâlțâiala lor și sunetul de difuzoare puse la maximul, depășeau ori ce limită și totuși în sală nimeni nu mișca de la locurile lor, crezând că este doar o exagerare, o grașală tehnică trecătoare !
Și deodată îl auzim pe Gabriel Oseciuc strigânt cu o forță inimaginabilă, ca la armată :
''- Am spus toată lumea la perete ! Toată lumea la perete imediat !
Nu'nțelegeți că e cutremur de pamânt ! Imediat toată lumea la peretele cel mai apropiat ! '' 
Și deodată, blackout total ! Beznă ! Beznă totală !
Atunci, pe întuneric și pe zbâlțâială, ne-am dezmeticit și am înțeles că trebuie să mergem cu toți imedit la peretele cel mai apropit ! De ce să mergem la peretele cel mai apropiat ?! Pe atunci nu știam, aveam doar 16 ani și prietena mea doar 15 ? Dar dacă Gabriel Oseciuc ne zice așa, o fi știind el ceva ce noi nu știm ! Cînd am ajuns pe bâjbâite și pe înbrâncite la perete, infernul a coborât pe pământ și s-a dezlănțuit cu sălbătecie !
Rațiunea s-a transformat în groază, în urlete și țipete asurzitoare ! Frica de moarta ne-a paralizat pe toți !
Fiecare la peretele lui cel mai apropiat ! Nu puteam decât să urlăm, să plângem și să țipăm !
Îmi strângeam prietena în brațe, și-mi ziceam că de-o fi să murim în lacrimi, măcar să murim împreună, îmbrățișați pentru vecie !
Și atunci un sunet mai mult decât infernal, ca o explozie de bombă de război cu suflu puternic, ne-a asuzit și ne-a amuțit pe toți și imediat apoi, liniște ! Liniște de mormânt !
De pe scenă Gabriel a apărut imediat cu o lantermă cu lumină puternică în mână și cu o voce calmă, dar sigură, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum și-ar fi continuat monologul, ne-a zis :
''- Vedeți ?! S-ar părea că de data asta Dumnezeu s-a supărat cu adevărat !
Hai acum să vedem dacă toată lume-i bine și teafără !''
De pe mijlocul scenei el a făcut încet turul pereților cu fascicolul de lumină și toată lumea era înghesuită dar bine și teafără, numai că eram cu toți albi ca niște fantome ! Eram plini de praf de var, în păr, în ochi, în gură, dar ce contează, toată lumea era bine și teafără, fiecare la peretele lui cel mai apropiat !
Atunci Gabriel Oseciuc a îndreptat fascicolul de lumină spre mijlocul sălii și cu toții am realizat că știa el ce știa cînd ne-a strigat ca la armată să mergem cu toții la perete !
O bucată foarte mare de plafon plin de vechi ornamente de stucatură grea, a căzut exact pe mijlocul sălii !
Era în seara de 4 martie 1977, ora 21:22 !



Stimați cititori ai Revistei.net Tribuna Noastră din Montréal,
permiteți-mi acum o scurtă prezentare :

Gabriel Oseciuc, oficial Gabriel Marian Oseciuc, este actor, regizor și profesor de Teatru, Cinema și Televiziune. El este născut în Constanța, la 8 noiembrie 1950, dar de la vârsta de doi ani la douăzeci a locuit la bunica din partea mamei, la Brăila.
Între 1970-72 revine la Constanța unde lucrează la Teatrul Fantasio în trupa artistică de pe vremea lui Jan Constantin, Gelu și Aurel Manolache, ce au fost primii săi mentori în arta scenică.
Devine absolventul al Institutului de Teatru și Cinema, Ion Luca Caragiale din București, promoția 1977, la clasa renumitei profesoare Zoe Anghel Stanca.
Încă din Facultate joacă roluri rincipale în filme de referință ale Cinematografiei românești :  ''Zidul''  regia  Constantin Vaeni, ''Prin cenușa imperiului'' Andrei Blaier, ''Aurel Vlaicu'' Mircea Drăgan.
Este angajat la  Teatrul National București pe o durată de aproape zece ani și a fost distribuit în numeroase  piese de teatru din dramaturgia română și universală. Cu trupa Nationalului face turnee în fiecare an prin toate orașele și regiunile țării. Deasemenea, în această perioadă joacă în filmele ''Ana și Hoțul'', ''Zbor Planat'', ''Buzduganul cu trei peceți''… și devine profesor de Regie de teatre la Școala Populară de Artă, profesor de actorie și regizor colaborator la Televiziunea Română din București.
Între 1983-86 din motive politice, cade în disgrația politrucilor comuniști și este interzis de a mai lucra la Televisiune, Cinematografie și nu mai este distribuit în nici o nouă producție la Teatrul National.
Deci din serioase motive politice, (descrise pe larg și cu probe bine argumentate în Romanul său autobiografic ''Sublima evadare''), el cere azil politic în Canada și din 1987 trăiește și lucrează la Montreal.
Pentru ascensiunea sa rapidă și succesele sale multiple în Teatru, Televiziune, Cinema, Gabriel Oseciuc a fost foarte iubit, aplaudat și apreciat de publicul românesc al generației sale dar și invidiat și gelozit de uni colegi de breaslă, cu mai puțin sau fără talent.
După plecarea sa neașteptară spre libertate și democrație, Gabriel Oseciuc a fost defăimat, mânjit cu noroi,  minciuni și vicii inventate de trepăduși plătiți de ultimii dinozauri ai fostului regim de dictatură comunistă.
La Montréal debutează ca actor la TV Radio Canada, televiziunea națională nr 1, la numai șase luni de la sosire și joacă imediat cel mai mare și mai important rol din cariera sa de actor, în teleromanul ''Cormoran'', de Pierre Gauvreau, 78 de epispode de 60 minute, filmate pe o perioadă de trei ani. El interpretează rolul lui Frederich Muler, un geolog german trimes în misiune de prospecție în Canada, pe vremea dictaturii hitleriste.
Acest rol principal de mare anvergură i-a asigurat stima și respectul publicului canadian și apoi distribuirea sa permanentă în Televiziune și Cinema.
Gabriel Oseciuc absolvă la ''Université de Montréal'' Facultatea de Cinema (doi ani) și face studii complecte de  Metriză în artă cinematografică și de televisiune.
Și pentru că visul să nu a fost să fie actor, ci regizor, încă din 1995 lucrează ca regizor colaborator pentru TV Radio Canada, CTV, TVA, TV5, Canada și SUA.
În prezent  este actor de Televiziune și Cinema, membru U.D.A. Montréal, membru A.C.T.R.A. Canada și regizor membru A.R.R.Québec și lucrează ca Regizor și Producător independent pentru Televiziune și Cinema la Montréal dar și pe cele cinci continente, făcând filme documentare,  reportaje și interviuri de artă și cultură. (Puteți vedea CV-ul complect a lui Gabriel Marian Oseciuc, « Acteur et Réalisateur », pe situl ''Asociation de Réalisateur et Réalisatrice du Québec'' și-l puteți vedea pe canalul său YouTube : YouTube-Gabriel Marian Oseciuc )
Cu ocazia aniversări zilei de naștere a marelui nostru poet Mihai Eminescu, Gabriel Oseciuc vă invită să citiți Poema sa de ''lumină și dor'' și vă urează, pace, sănătate, fericire și prosperitate.
Și acum… lectură plăcută :




Iertarea lui Eminescu–Mihai
    Poemă de Gabriel Marian Oseciuc,
 
1.Iartare-ți cer, acum, prea-luminate,
    Al peziei noastre, împărate,
    Luceafăr blând din-ape-nvolburate,
    Poet de geniu, cuget și dreptate ;
  
2.Iertare-ți cer, căci în gândirea-mi simplă și profană,
    Iată deodată se zbate o lumină în geană,
    Și așa, ca tot românul peste noapte,
    Doar pentr o poemă, îți devin și eu confrate !
  
3.Iertare-ți cer, căci  poema-i stângace și nouă,
    Mijită din oglinda mea spartă în două,
    Poemă numită… Curcubeu, sau poate Rouă,
    Poemă simplă, adresată acum Vouă,
  
4.Vouă, ce astăzi aveți… tinerețe,
    Putere creatoare, frumusețe,
    Ce vreți un colț de pâine și dreptate,
    Meleag de pace și de libertate !
 ------------------------------------------------------------------------------------------------
5.Iată acum poema mea simplă și nouă,
   Poemă dedicată de-a pururea Vouă, 
   Numită… «Curcubeu de lumină, de șoaptă și rouă»,
   Mijită din oglinda mea crăpată în două :
  
6.Mi-e dor de căsuța visului dalb,
   Mi-e dor de «Povestea lui Harap-Alb» !
   Mi-e dor de Creangă, de Istrati și Ureche,
   Mi-e dor de Brăila mea frumoasă, dragă și veche,
  
7.Mi-e dor de lampa peretelui de chirpici,
   Mi-e dor de jocul de umbre a mâinilor mici,
   Mi-e dor de foc de ventuze, de ceai de urzici,
   Mi-e dor de rugăciunile pioasei bunici !
  
8.Mi-e dor de joaca noastră pe maidan,
   Mi-e dor de parfumul de maghiran,
   Mi-e dor de scăldatul sub salcia verde,
   Mi-e dor de clipocitul Dunării, ce desmierde !
  
9.Mi-e dor de plaja cernută cu aur și soare,   
   Mi-e dor de faleza cu simfonie de vapoare,
   Mi-e dor de Laila, frumoasa primului sărut,
   Mi-e dor de ringul de box, ce om m-a făcut !       
  
10.Mi-e dor de apa din găleată, de biserica de la răscruce,
     Mi-e dor de mormântul mamei, ce nu mai are candelă, nici cruce,
     Mi-e dor de «Codin», prima-mi filmare, cu clocot, cuțite și foc,
     Mi-e dor de Constanța, Fantasio, Ileana* și prima lecție de joc !    
     
11.Mi-e dor de Institutul de Teatru, Ion Luca Caragiale,
     Mi-e dor de Teatrul Cașandra, lovit de cutremur și jale,
     Mi-e dor de «Coana Chirița» și de prețioasele țațe,
     Mi-e dor de Mihai Berechet* și «Căruța cu paiațe» !
  
12.Mi-e dor de Amza, Cozorici, Dinică, Caragiu, Carmen și Damian,
     Mi-e dor de Rebengiuc, Vaeni, Blaier, Drăgan, Tănase, Demian,
     Mi-e dor de Zoe Anghel Stanca*, Coca Andronescu și Tamara Crețulescu,
     Mi-e dor de Olga Delia Mateescu, Olga Tudorache și Irina Petrescu* !
   
13.Mi-e dor de naiul lui Zamfir, cu tril sublim de ciocârlie,
     Mi-e dor de geniul lui Enescu și româna « Rapsodie»,
     Mi-e dor d'un Car cu boi, de Grigorescu, talent desăvârșit,
     Mi-e dor de «Coloana» lui Brâncuși, tinzând mereu spre infinit !
  
14.Mi-e dor de Național, de Beligan, turnee, flori, aplauze nespuse,
     Mi-e dor de «Zidul», «Prin cenușa…», «Aurel Vlaicu» și aripi nesupuse,
     Mi-e dor de «Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie»*, de «Luceafăr de vis»*,
     Mi-e dor de-un «Înger de pază» ce «Iubind… în taină» poarta mi-a deschis !                                           
                                               
15.Mi-e dor de frații mei români, de dincolo de Prut !
     Mi-e dor de Crăciunul când speranța a reapărut,
     Mi-e dor de curajul celor ce-au luptat pentru dreptate,
     Mi-e dor de Tricolorul cu bortă către libertate !
     
16.Mi-e dor de Marea mea cea neagră, de Dunărea albastră,
     Mi-e dor de «Miorița» laie, de «Pasărea măiastră»,
     Mi-e dor de «Dumbrava roșie», sfințită cu sânge,
     Mi-e dor de-o Românie Mare, ce nimeni n-o va frânge !
  
17.Mi-e dor de nopțile fierbinți, de ochii ei ca două albăstrele,
     Mi-e dor de cei plecați, de-ai mei părinți, buchet de imortele,
     Mi-e dor de albul nepătat al nunții mele,
     Mi-e dor de infinit, de pulberea de stele !
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
18.Voi, ce astăzi aveți tinerețe, viață, frumusețe,
      Și vreți un colț de pâine și de libertate,
      Nu credeți că fericirea-i doar… Prosperitate,
      Bogăție, case, mașini, străinătate,
  
19.Căci, vrut-nevrut, iată le am acum pe toate,  
      Dar ce folos, când zilnic îmi plânge inima de dor,       
      De Carpații cei falnici, de iubirile-mi curate,
      De plaiul tinereții, de Mare și de al meu pridvor !
  
20.Voi, ce astăzi aveți puritate, forță, sănătate,
      Și vreți dreptate, pâine, cinste, libertate,
      Pricepeți că nu poți avea pace și fericire,
      De inima-ți va plânge de dor și de iubire !
-------------------------------------------------------------------------------------------
21.Dacă cineva știe, la ce fântână și la ce izvor,
      Pot să-mi astâmpăr această flacără de dor… :
      Îi dau «Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte» !
      Îi dau o «Floare albastră», «Freamăt de codru», tărâm de libertate !
  
22.Îi dau «Curcubeu de șoaptă și rouă» !
      Îi dau oglinda mea spartă în două !
      Îi dau «Bucovina» și «Doina» cântate pe nai !
      Îi dau Iubire de țară, de nație și plai !
  
23.Îi dau România Mare și fericele trai !
      Îi dau poarta-mi deschisă spre Rai !
      Îi dau osanaua Cerescului Alai,
      Și… și «Iertarea lui Eminescu-Mihai» !
----------------------------------------------------------------------------

Această poemă de lumină și dor, prima poezie din viața mea, este compusă dint-un condei, într-o singură noapte ! A fost ca și cum un înger, un spirit, cineva invizibil, mi-ar fi dictat-o la ureche și eu, ca în transă, n-am făcut decât să scriu !
Vă spun sincer, mă minunez și eu acum când văd 23 de catrene bine aliniate și frumos împerechiate, căci poet n-am fost și n-am vrut să fiu niciodată !
Și mai curios, această poemă mijită din ''oglinda mea spartă în două'' mi-a fost ''șoptită'' în noaptea de 14 spre 15 decembrie 2011, exact cu o lună înaintea aniversării de naștere a nemuiritorului nostru poet, Mihai  Eminescu ! Îmi zic și eu așa, cu mirare : dacă a fost să fie ''spiritul'' lui Eminescu, ce mi-a dictat această poemă, îi mulțumesc că mi-a dat și mie o fărâmă de ''lumină în geană'' și-i sărut mâna ce-a ținut condeiul geniului, poeziei și limbii noastre naționale !

      *Explicații :
- Ileana Ploscaru : actriță și petagog de renume al Teatrului de Stat din Constanța ;
- Mihai Berechet : erudit om de cultură și fost regizor de mare talent al Teatrului Național București ;
- Amza Pelea, Gheorghe Cozorici, Gheorghe Dinică, Toma Caragiu, Carmen Stănescu, Damian Crâșmaru, Victor Rebengiuc, Coca Andronescu, Tamara Crețulescu, Olga Delia Mateescu, Olga Tudorache, Irina Petrescu : doar câțiva mari actori și actrițe cu care Gabriel Oseciuc a avut onoarea de a juca pe scenă, pe micul sau marele ecran, în peroadă 1970-1986 ;
- Zoe Anghel Stanca : reputat petagog la Institutul de Teatru I. L. Caragiale București și regizoare de mare  sensibilitate, imaginație și forță creatoare ;
- Constantin Vaeni, Andrei Blaier, Mircea Drăgan, Dinu Tănase, Josif Demian : mari, talentați și prolifici regizori ai Cinematografiei Române, ce l-au distribuit pe Gabriel Oseciuc în filmele lor ;
- «Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie» de Mihai Eminescu, singura poezie patriotică ce Gabriel Oseciuc a acceptat să recite la Televiziunea Română, la Cenaclul Flacăra, la Cenaclul Scânteia Tineretului, în trista perioadă de ploconeală, laude și proslăvire bombastică ;
- «Vis de Luceafăr, Luceafăr de vis», TV-film de 1h și 15min, inspirat din viața și opera lui Mihai Eminescu, Scenariu și regia : Gabriel Oseciuc. Cu : Vlad Rădescu, (Eminescu), Cornelia Oseciuc (Pavlovici), (Fata de împărat), Gheorghe Cozorici, (Demiurgul), Gabriel Oseciuc, (Cătălin) ;
Produție : Redacția duminicală Tudor Vornicu, 1983, T V Română. Din cauza politrucilor comuniști acest  film a fost interzis difuzării integrale în țară, dar a fost trimis și premiat la Festivalul de film de Televiziune,  TELEFORUM XIX, Moscova 1985 și achiziționat de șapte țări, printre care și CANADA.

Gaberiel Oseciuc urează
La mulți ani cititorlor Revistei.net Tribuna Noastră și
Doamne ajută românilor de pretutindeni !
----------------------------------------------------------------------------------------------------------

În prezent, (ianuarie 2012), Gabriel Oseciuc este actor, regizor și profesor de Teatru, Cinema și Televiziune cu o activitate cu adevărat prolifică. El are o căsătorie fericită ce dureză de 25 de ani și are doi copii minunați ce-i poartă cu mândrie numele său de român rutean din nordul Bucovinei.
L-au vizitat la Montréal nenumărați actori și actrițe din România : Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Damian Crâșmaru, Mircea Albulescu, Catrinel Dumitrescu, Emil Hoșu, Constantin Vaeni, Dorina Lazăr… A primit și condus nenumărate grupuri de teatru și de spectacol în turneu în Canada și SUA : Teatru Odeon, Nottara, Național…  Cu toții au constatat că Gabriel Oseciuc n-are nici unul din multele defecte și vicii denunțate de aruncătorii cu zoaie, căci el nici măcar nu fumează !
Mulți foști colegi i-au mărturisit în taină dezaprobarea lor față de atitudinea celor cei ce l-au împins spre
diperare și exil ! Mulți i-au mărturisit dezaprobarea lor față de campania de discreditare dusă de câțiva pseudo jurnaliști de scandal de la ''Totuși Iubirea'', de la ''CineMagia'', ce sunt la solda ultimilor dinozauri
comuniști. Articolele lor calomnioase și anagramate sunt semnate curajos, ca pe vremea lui Caragiale, adică anonime ! Judecați și Dvs. curajul lor de a da cu pietre ascunși sub pseudonime de operetă : ''mafalda'', ''mafiotul ucis'', ''suntem câțiva care știm'', ''cioclul numărul 1'', ''mâncăciosul din restaurant'', ''pitbulul cu cercei roșii''.  
Ștergerea numelui său imediat după plecare de pe toate genericele filmelor, pieselor de teatru în care a jucat, de pe lista actorilor din perioada 1976-1986 din Național… sunt mai mult decât edificatoare faptului că dinozaurii comuniști își schimbă partidul, dar nu și metodele !
Și apoi, vă mai amintiți fabula cu vulpea și strugurii ?
Dar Gabriel Oseciuc a avut noblețea de caracter de a nu se pleca la nivelul murdăriei și micimii lor și nu le-a răspuns niciodată, dar vă invit cu insistență să citiți romanul său autobiografic, ''Sublima evadare'' și atunci veți înțelege de ce tovarășii l-au interzis de a mai lucra la Televiziune, la Cinematografie
de ce nu mai era distribuit la Național, veți ânțelege de ce nu a dat nici un semn de viață rudelor sale și de ce pseudo jurnaliștii s-au grăbit să-l denigraze după plecarea sa spre libertate și democrație.
Dar acum, după 26 de ani, Timpul și Bunul Dumnezeu scot adevărul la lumină și vor face dreptate celui ce a fost obligat să plece din țară ca să-și salveze viața și a fost judecat cu minciuni și invidie, și condamnat în lipsă.
Această mare netreptate adusă unui Om de mare caracter, fără pată și fără vicii, nu-l împiedică pe Gabriel Oseciuc să-și manifeste în poema sa ''Iertarea lui Eminescu-Mihai'', dragostea și dorul de Patrie, de ''Carpații cei falnici'', de ''Marea lui cea neagră'', de ''Dunărea albastră'', de ''Biserica de la răscruce'', de ''mormântul mamei, ce nu mai are nici candelă, nici cruce'' !
Oricine vrea să comunice cu Domnul Oseciuc este binevenit pe mailul său :
gabrielmarianoseciuc@hotmail.com

Și apropos de mail !
La fiecare 4 martie, eu și soția mea îi trimetem câte o poză cu noi și cu copiii noștrii și îi mulțumim frumos, pentu că pe 4 martie 1977, ne-a trimis la peretele cel mai apropiat !

P.S. În curând va apare de sub tiperele din Româmia și de la Montréal :
- Romanul său autobiagrafic intitulat : ''Sublima evadare'',
(Prefață : Victor Dumitrescu, Documentare de arhivă și web : Laura Popescu, Grafică : Mircea Tunaru)
Mai târziu va apare deasemenea în România și la Montréal : 
- Culegerea de povești și întâmplări adevărate din lumea filmărilor sale din România, Canada, SUA, Germania, Turcia, Rusia, China, Japonia, Mexic, Peru, Brazilia…  culegere intitulată :
''Sic tranzit Oseciucu mundi !''. 

Introducere, prezentare și încheiere
de Victor Dumitrescu
12 ianuarie 2012,
Toronto, Canada.
victordumitrescu@hotmail.com

1 comments:

Anonim spunea...

Multumesc pentru ca aflu despre Oseciuc binele si-i multumesc pentru DOR. Olga Delia

Trimiteți un comentariu