Poezie Ioan Lupu

Elegia unei idile întârziate

Soarele de iulie,
învesmântat în arzânde zdrente maiestoase,
spoia marea
cu picatele de pietre pretioase;
din larg sosea câte-un inegalabil val
cu plete de cuart fumuriu
si coapse arcuite de opal
în cautarea unui nestiut far..
se bulucea calm peste stabiloponti,
gri si tonti,
într-un roi translucid de chihlimbar...

pescarusi porumbaci tipau
în cor vesel sau trist
peste lichidul dantelat de ametist
plonjând dupa guvizi cu calculata tevatura

topazele marii licareau într-o solemna harababura
vazduhul adasta în jilt de peruzea
iar vântul toropit
atipise-n leagane de catifea...

Si atunci, pe plaja, a aparut EA:
trup unduit, durduliu, gol,
îmbalsamata de la gât la talpi în namol
era – mai mult ca sigur – printesa de Techirghiol!
Avea sâni maestri
partial rotunzi, aparent integri,
prezumtiv vicleni
ca doi pepeni negri
de Dabuleni...

Am auzit, în transa (?), o voce ispititoare
„Nu cumva esti dumneata acel lup de mare
care-înota nepasator în curentul de gheta
venit dinspre Ucraina azi-dimineata"?

„V-as putea oferi cazare!"

„Vedeti acoprisul rosu pe malul galben de argila?
E casa mea. Sa-i zicem vila!
comfort, antren, pat dublu si de toate...
petunii si regina noptii si muscate..."

„Bun.., am zis eu, zgâindu-ma la feeria – sus si jos- albastra
Dar sotul dumneavoastra!?"

„Aa, dumnealui mare artist si fante
mai tine si acum doua amante
pe care le îndoapa cu parale si fondante
si cu tidule de amor, redundante,
L-am alungat din casa cu-n ciomag impitoyable mais honnête
(O sa va relatez amanuntit pe Internet!)"

Soarele lasciv picura ambrozie torida
din celesta damigeana
iar nimfa de namol ma –ademenea cu nuri molcuti si cu placinta dobrogeana
avea în patima atâta disperare..
c-a trebuit sa ma prefac a fi un mincinos ,  ticalos, etc. lup de mare
iar la refrenul ei tânguit
„Doar o noapte si-o zi!
O nebunie de va fi, va fi!"
Am zis:
„Ei si"?

Pe povârnisul ocru sub casa cu muscate
scaieti galbeni si violeti bateau matanii cu mâinile uscate
în jungla ierbii sfârâiau cortegii de gâze
iar marea fierbea , pe sub înotatori,
o ciulama de meduze
algele se dadeau,
 la mal, de ceasul mortii,
cerul se facuse scrum si fum...
în efluvii de naucitor parfum
scâncea, abia perceptibil, regina noptii..

Seara se convertea-n purpuriu-plumburiu
taman când idila sosise acum. Prea târziu...

Ioan Al. Lupu
Constanta 5.08. 2008 (lupuioanabc@yahoo.de)

0 comments:

Trimiteți un comentariu