A trait un secol. A construit un oras

de Ionut Stanescu


Unul dintre cei mai importanti constructori români din perioada interbelica s-a nascut în anul în care a fost inaugurat Ateneul si a murit când prindea viata Casa Poporului.

Emil Prager a vazut lumina zilei în 1888, în familia unor austrieci originari din Moravia - veniti în România pe urmele Regelui Carol I. I-a fost elev lui Anghel Saligny, a lucrat la stat si în privat, si a construit zeci de cladiri publice în perioada interbelica. O monografie dedicata figurii sale a fost retiparita anul trecut, la Editura Vremea, sub semnatura fostului ministru Nicolae Noica. Din ea razbate portretul barbatului meticulos si tenace, subjugat de pasiunea constructiilor, a carui forta a sfidat toate nenorocirile unei vieti în care a trebuit sa-si înmormânteze fiii, o nevasta, si sa vada cum îi sunt furate casa, întreprinderea si dreptul de a-si folosi liber mintea.

Monografia scrisa de Nicolae Noica prezinta file din caietul care l-a însotit pe tânarul Prager în prima calatorie pe care, ca student, a întreprins-o în afara Bucurestiului. Sunt desene îngrijite, facute cu creionul pe hârtie cu patratele, în vara si toamna lui 1908 când "Scoala Nationala de Poduri si Sosele" l-a trimis, alaturi de alti colegi, în Delta.
Prager desena case din împrejurimile Dunarii, poduri date de curând în folosinta, dar consemna si micile detalii ale vietii cu care se întâlnea întâia oara: aceea traita departe de casa. Îsi nota când se trezea din somn, gustul ceaiului servit la prânz, frigul care îi încretea pielea, disconfortul creat de compartimentul de tren, si scria, cu o precizie astronomica, timpul pe care i-l lua fiecare pas facut în timpul zilei. Inventaria, mentionând kilometri, hectare, bani, durate si nume, toate constructiile pe care îi cadeau ochii, facând, pentru fiecare, o istorie în rezumat.
Reflexul acesta l-a însotit toata viata, pâna dincolo de 90 de ani, când îsi facea, cu migala, fise despre cladiri, când îsi stabilea programul de lucru de a doua zi sau lista întrebarilor cu care îsi propunea sa-si iscodeasca interlocutorii.
Când cutremurul din 1977 l-a reasezat la masa de lucru, Prager avea 89 de ani si a mers la toate întâlnirile cu seismologii japonezi, americani si rusi sositi în România, de la care a luat notite ca un scolar. A consemnat cu acribie tot ce a întrebat si tot ce i s-a raspuns, numerotându-si toate interventiile.

Dupa absolvirea studiilor, în 1912, Prager a lucrat pentru Ministerul Lucrarilor Publice, având grija sa munceasca si pe cont propriu, la terminarea orelor petrecute pe santierele statului. S-a lansat cu lucrari mici care i-au raspândit numele în Bucuresti si i-au dat curaj sa-si deschida o întreprindere de sine statatoare, "Antrepriza Inginer Emil Prager", care, de-a lungul anilor, a devenit unul dintre cei mai prestigiosi constructori din regat, naruindu-se - ca toate celelalte firme - la exproprierile din 1948.

Prager s-a casatorit la 26 de ani si a avut patru copii, doua fete si doi baieti, alaturi de care, când averea lui a devenit consistenta, s-a mutat într-o somptuoasa casa pe care a ridicat-o pe strada Paris, în Piata Quito, dupa planurile arhitectului Arghir Culina.
Dupa exproprierile comuniste, din 1948 pâna în 1961, Prager a trebuit sa împarta casa din strada Paris cu alte sapte familii. Imobilul gemea de lume care folosea, în comun, dependintele vilei si transformase, cu rutina ei zilnica, într-un Turn Babel aristocratica locuinta proiectata de Arghir Culina.
Nationalizarile îl lasasera fara antrepriza, îl deposedasera de intimitate si-l transformasera într-un birocrat al statului stalinist. Lucra la Ministerul Energiei Electrice.
În atmosfera aceasta, în 1952, i-a murit prima sotie, Margareta, stinsa la 12 ani dupa ce baiatul cel mare, Ionel, inginer constructor, fusese secerat de o boala necrutatoare. Cel mic, Dan, se prapadise de copil.
La 66 de ani, inginerul s-a recasatorit cu renumita actrita Elvira Godeanu. Anca Costa Foru, mezina familiei Prager, povesteste efectul regenerator pe care l-a avut cununia cu steaua Teatrului National. „Ea i-a oferit o existenta sociala care îl punea în valoare, spectacole, deplasari si nu în ultimul rând un interior primitor. I-a asigurat o batrânete echilibrata, autonoma si placuta, de care putini se bucura si indubitabil i-a prelungit viata".

Casa din Piata Quito a fost evacuata de toti locatarii si introdusa în circuitul vilelor de protocol din cartierul Dorobanti în 1961. Astazi, adaposteste Ambasada Siriei.

Emil Prager a construit Palatul Regal al României, Palatul Foisor din Sinaia, Palatul Ministerului de Interne, Academia Militara, Biblioteca Universitara din Iasi, Spitalul Elias. A refacut, fara sa ceara vreun ban de la stat, cupola Ateneului Român, distrusa în razboi. A construit catedrala din Hunedoara, calea ferata dintre Ploiesti si Târgoviste, un tronson feroviar între Bumbesti si Livezeni, fabrica de cauciucuri de la Floresti, termocentrale, tesatorii, silozuri, sosele în Ilfov, Arges, Prahova si Bacau.
A fost primul inginer care a ridicat o biserica de la locul ei, elevând-o pentru lucrarile de amenajare a unor lacuri. A proiectat structura din beton armat a Muzeului Taranului Român, pe cea a sediului ziarului "Universul" si pe cea a Scolii de Arhitectura "Ion Mincu".
A construit zeci de vile si blocuri, hoteluri, cladiri de birouri sau imobile colective de lux. Când le dadea în folosinta, se semna pe ele, stantându-le - pe zidul de la strada, la nivelul unui stat de om, solemn, în verzale - "PRAGER".
Guvernatorul Bancii Nationale a României, Mugur Isarescu, îsi aminteste cum a fost portretizat Prager, în 1978, la aniversarea vârstei de 90 de ani, de catre profesorul inginer Alexandru Gheorghiu: "Numele de Prager era o garantie atât pentru beneficiari, cât si pentru furnizori. A contracta cu dânsul reprezenta o certitudine de îndeplinire corecta si în cele mai bune conditii a obligatiilor asumate. Printre furnizori circula o vorba: «Inginerul Prager este ca Banca Nationala»".

În al zecelea deceniu de viata, lui Prager a început sa i se stinga vederea. Era vivace, sanatos, lucid, curios si activ din fire, si-l necajea faptul ca nu-si prea mai putea folosi ochii. Toti apropiatii l-au sfatuit sa refuze o interventie chirurgicala, dar el n-a vrut sa-i asculte. "Tu esti constructor si stii ca, în viata, trebuie sa si risti. Vreau sa fac operatia asta", i-a spus Prager lui Noica.
Un doctor de la Spitalul Militar l-a operat de glaucom, iar mâinile oftalmologului au fost ultimele umbre pe care Prager le-a vazut pe lumea asta. A iesit din spital complet orb, pe o vreme aspra, în toamna lui 1984. A murit în prima zi a lunii februarie din 1985. Avea 96 de ani si, pâna ca el sa-i contrazica, toti îl crezusera în stare sa prinda secolul.

Prima si unica monografie dedicata lui Emil Prager a fost scrisa de fostul ministru al lucrarilor publice Nicolae Noica, profesor de istoria con structiilor. Volumul, intitulat "Emil Prager, un model", a fost tiparit mai întâi la Editura Masina de scris (2004), fiind reeditat anul trecut de Editura Vremea. Prefata cartii este semnata de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
Nicolae Noica povesteste ca l-a cunoscut pe Prager în martie 1984, când l-a cautat sa-i ceara amanunte despre o premiera din istoria constructiilor românesti: Spitalul Brâncovenesc, la care se utilizase, întâia oara, în 1904, betonul armat. Spitalul era în curs de demolare în 1984 - facând loc Casei Poporului, iar Noica a mers pe ruinele lui si a luat doua grinzi de beton pe care sa le studieze. Peste o jumatate de an, si-a prezentat concluziile la un simpozion al Academiei Române. În semn de simpatie, Prager i-a înmânat mai multe dosare cu însemnari autobiografice, fotografii si evocari ale unor constructori si arhitecti cu care fusese contemporan - documente pe care se bazeaza cartea tiparita în 2004.
Volumul mai cuprinde elogii aduse lui Prager de colegi de breasla si se încheie cu un cuvânt al fiicei celei mici a inginerului. Anca Costa Foru, 83 de ani, este absolventa de Filologie si a lucrat toata viata ca cercetator la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române si la Muzeul Literaturii Române.

0 comments:

Trimiteţi un comentariu