Ioan Lupu

In blânda halucinatie de castani si tei

Sareta amintirilor gonea
într-un hurducait astral
pe un ocean de colb real?.. ireal?..
talaz peste talaz…
Era în Saptamâna Mare;
Lumea pacatuia
sau postea
dupa caz si necaz…

In blânda halucinatie de castani si tei
a orasului patriarhal
ploaia scâncea într-o molcoma percutie
norii înlacrimati si mieii asisderea
erau legati de stâlpii cerului
gata de executie…

Liceul vechi, cândva o matahala
de piatra,
cetate apriga medievala,
parea acum o curtezana scorojita si frigida
cu ochii stinsi în geamuri patratoase, mucede,
si gene rosii arcuite-n caramida…

Lânga gardul din broderii de fier ruginit,
un lipovean cu barba aramie
- vodca, alaturi, pentru vesnicie –
sapa un sant lung, lung, fara sfârsit,
un sant capital!
început, poate, grabnic
dupa primul razboi mondial…

L-am întrebat – aveam în glas inflexiuni de chitara -
oare unde-i liceul cu tineretea mea la subsuara,
liceul cu creneluri aprinse-n asfintit pe firmament..
A rânjit molfaind chistocul de tigara:
„A dat faliment, a dat faliment!"

Un hârb de soare zgâriase-n rastimp,
pe bolta, stranii viniete..

„Dar ai auzit oare, mata, de mos Gherase?
unu cu uniforma de tanchist si fân în ghete,
ala de se tocmise zilier la toalete;
Ziceau hâtrii c-ar fi picat aici, ce minune!
dintr-un aeroplan cu tuica de prune
drept în poligonul nostru de tir
unde dormea pe o saltea de stir..
Copiii slabi de glagore
îl maimutareau pe „Gherase dottore"
nu-l scoteau din smintit si prost,
dar el stia opera lui Eminescu pe de rost;
când era treaz o declama
cu voce rastita,
gesticulând peste oras cu-o uriasa matura
din vreascuri de  rachita,
când era beat o bocea
pâna amutea si ultima vocala ragusita..

Lipoveanul a izbit cu târnacopul-n lut, violent:
„A dat faliment, a dat faliment!"

„Dar poate-ai auzit de-o fata
cu ochi azurii de margea
venea la scoala în zbor de înger diafan
peste casele planetei,
mai precis cele din mahalaua Badalan,
nu-i de mirare ca era adorata mea
caci
„fie vreme buna, rea"
noua ne „curgea Dunarea"…

Lipoveanul s-a oprit din sapat,
s-a sters de sudoare si a scos un tabacic oftat
„Domnule, nu-mi place sa dau minciuni din fleanca,
Ciorti znaet!
o fi doamna aia frumoasa de la banca!
Dar eu cu banii nu sunt la curent,
si cred c-a dat si ea, saraca, faliment"…

Noaptea-si întindea usor aratura
peste plopi anxiosi
care-si uitasera, în sus, masura..
La denie, în tacerea solemna a cumintilor,
parintele vorbea din Matei
despre „plângere si scrâsnirea dintilor"
„fiti întelepti ca serpii si blânzi ca porumbeii!"
Dar nu departe, lânga un zid surpat,
într-un ungher acru si-ntunecat
jucau zaruri fariseii si saducheii
bancnotele fâlfâiau cu de-a sila
dupa coduri oculte ("Sanu Braila")
cerul se învelea cu paturi de pergament
si se parea ca tot orasul
a dat faliment….
                                                             Ioan Lupu, Bucuresti, aprilie, 2010
                                                                           (lupuioanabc@yahoo.com)

0 comments:

Trimiteți un comentariu