IUBIREA, HRANA SUFLETULUI, O LEGE NESCRISA A UMANITATII

eseu de FELICIA MIRCEA

„Iubirea este un  daimon",  spunea Platon. „ Iubirea  nu va pieri niciodata" spune Biblia.  Si totusi, dupa câte cercetari s-au facut, dupa câte definitii s-au dat, dupa câte poezii s-au închinat, numeni nu stie ce este dragostea.
Foarte multi scriitori au prezentat dragostea în operele lor. Cu toate acestea, ea este definita mereu la fel si întotdeauna diferit. Asta pentru ca niciun om nu poate exprima exact în  cuvinte ceea ce simte si pentru ca dragostea nu este niciodata la fel. Nu s-a gasit cheia care sa deschida secretul iubirii. Sa fie iubirea doar o iluzie? În lumea noastra totul este imanent, totul este într-o continua manifestare si cred ca singurul lucru transparent, care a reusit sa doboare toate  barierele, este dragostea. Dragostea nu este pacat, este iertare, nu este întuneric, este lumina.
Iubirea este, poate, cea mai vasta tema a literaturii, dar si a celorlalte arte. Ea este o tema  foarte agreata de scriitori, deoarece le permite sa-si etaleze talentul literar, umblând la subtilitati. Iubirea este abordata în literatura din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existând diferite idei sau curente de idei referitoare la iubire. Iubirea este un sentiment de dragoste pentru o persoana de sex opus sau un sentiment de afectiune si admiratie pentru cineva. Iubirea te face sa nu mai fi stapân pe tine. Este legatura dintre doua suflete asemenea. Iubirea presupune o reciprocitate de sentimente, o certitudine a placerilor pe care nimeni si nimic nu o poate altera.
Dar o singura minciuna distruge acea încredere netarmurita, care pentru unele suflete este însusi temeiul dragostei. Omul este si poate fi privit ca o entitate, un tot unitar. Dar este si trebuie sa fie si ca un punct de intersectie a multiple si diverse serii de relatii si interactiuni. Principalele trei ipostaze ale iubirii sunt:
a)  iubirea ca initiere
b)  iubirea ca pasiune
c)  iubirea tragica
În mentalitatea arhaica,  iubirea este considerata o mare forta si primul impact cu aceasta s-ar datora unei fiinte supranaturale si reprezinta un proces de initiere configurat prin mitul zburatorului.
Iubirea neechilibrata  duce la o stare de exaltare permanenta, care poate fi cauza unui dezechilibru sufleresc. Iubirea-pasiune este însotita întotdeauna de suferinta, de o anume doza de nebunie. Iubirea este o tema literara foarte vasta si importanta, facând chiar parte din suflet. Ea este ca o scânteie divina. Este un punct de foc în noi, nemuritor si  infinit, pe care nimic nu-l poate marginii si nimic nu-l poate atinge. Nasterea si dezvoltarea acestui sentiment pe plan istoric si individual, sunt intim legate de formarea personalitatii.
Iubirea dintre sexe vizeaza persoana umana în plenitudinea sa fizica, morala si intelectuala, în frumusetea individualitatii sale  unice si ireparabile, fiind generatoare de fericire autentica în aceasta calitate. Natura si rolul îndeplinit de iubire în viata oamenilor, au primit interpretari variate. Una dintre cele mai vechi interpretari este aceea mitologica-cosmologica, în care iubirea apare ca o forta cosmica grandioasa, generatoare si creatoare. Distingând genuri diferite ale iubirii si considerând-o pe cea spirituala ( rationala) ca superioara, numerosi gânditori i-au atribuit
virtuti  cognitive fundamentale.
Frumusetea fiintei iubite îl transfigureaza pe cel care iubeste.
Pasiunea iubirii este supremul mijloc de a permanentiza sentimentul si de a-i da profunzime. Iubirea este o parte a intimitatii  umane profunde. Iubirile nu se repeta; orice iubire este un caz particular, unic, absolut si ireductibil. Câti indivizi umani, tot atâtea iubiri. Structura sufleteasca diferita a barbatului si a femeii este extrem de importanta în dragoste si ea amprenteaza, în profunzime, sentimentul de iubire.
Se poate vorbi de o iubire familiala, fraterna, paterna, materna, maritala, religioasa, de adoratie, de veneratie. Iubirea poate fi fulgeratoare, nebuna, iresponsabila, ascunsa, platonica, grava, metafizica, razbunatoare, vulgara, carnara.
Scriitorii au cântat iubirea aratând suferinta si fericirea indusa de ea. Iubirea ca pasiune  este una din cele mai importante ipostaze ale iubire. Ea se caracterizeaza prin atractie reciproca puternica, iar existenta unor obstacole, trairea unei stari de exaltare  permanenta, poate duce la un dezechilibru sufletesc. Iubirea pasiune este însotita întotdeauna de suferinta, de o anumita doza de nebunie. Pendulând între culmi extatice si abisuri de tortura sufleteasca, iubirea pasionala este tema favorita a muzicii de consum, a telenovelelor, a poeziilor si romanelor de dragoste. Iubirea pasionala necesita  doua ingrediente esentiale:
- o stare intensa de excitatie fizico-logica si
- credinta ca excitatia este stârnita de persoana iubita.
Iubirea înseamna încredere, daruire, dar câteodata si cea mai mare  durere care-ti poate fi provocata din interior. Pentru ca multi se tem  sa nu sufere, putini stiu sa iubeasca cu adevarat. Când iubesti îti cade drag sau draga, nu numai simpla imagine a persoanei  spre care îti îndrepti sentimentele, ci si sufletul ei. Dragostea poate fi imaginata ca o harazire Dumnezeiasca. Nu toti stiu sa caute în Univers, frumusetea divina si de aceea cararea pavata cu petale de flori a labirintului iubirii se închide uneori, în loc sa se înalte în vazduhul liber.
Iubirea te face sa nu mai fi stapân pe tine, e ca un val si simti cum  te poarta dintr-o parte  în alta. Ea presupune o reciprocitate  de sentimente, o certitudine a placerilor pe care nimeni nu o poate afecta. Dragostea în sufletul unei femei este ca o scânteie, ca un  vis de dominatie, dar si de supunere, este ca un adapost într-un pustiu. Iubirea este o tema inepuizabila si va ramâne tema fundamentala a literaturii atât a trecutului, a prezentului, cât si a viitorului. Frumusetea fizica si launtrica a fiintei iubite îl transpune pe cel care iubeste. Iubirea este o convietuire de tip vital a unuia cu celalalt.
Eminescu a cântat în acorduri sublime legaturile de iubire dintre oameni, farmecul comuniunilor sufletesti, bazate pe stima si întelegere reciproca, pe devotament si idealuri curate. În poeziile sale, Eminescu a înaltat un adevarat imn sentimentelor de dragoste, care se întretes cu bucuriile ei. Voluptatea se asociaza cu durerea, încât dulcea  jale  sau  farmecul dureros  fac parte din  expresiile eminesciene cele mai tipice. Ceea ce s-a numit pesimismul eminescian, este mai cu seama desteptarea brusca, în neîmpacata lumina conceptuala a omului care a dus pâna la capat experienta iubirii. În romanul Otilia  de G. Calinescu exista un conflict erotic, sub aspectul unei  competitii între tânarul Felix si mai vârstnicul Pascalopol, amândoi îndragostiti de Otilia. Povestea de iubire este înscrisa pe un fundal social ilustrat de celelalte personaje ale romanului. Mircea Eliade  influentat de propriile  experiente, scrie romanul „Maitryi", care reliefeaza  dragostea dintre autor si tânara orientala. Vasile Alecsandri  scrie „Doinele" inspirate  din folclorul românesc, având  ca tema iubirea. Ionel Teodoreanu  urmareste în romanul „La Medeleni", evolutia iubirii infiripata înca din copilarie  dintre Danut si Monica. Actiunea romanului „Ultima noapte de dragoste întâia noapte de razboi" de Camil Petrescu, se petrece în jurul  incertitudinii  credintei reciproce  în dragoste. Iubirea parinteasca este relevata  de Marin Preda în „Morometii", unde Ilie Moromete este tata autoritar. Dar nu numai operele  culte surprind anumite ipostaze ale iubirii, ci si  cele anonime cum este capodopera „Miorita" care ilustreaza caracteristica activa a dragostei materne.
Ce este iubirea ? Un mijloc de a gasi  încredere  si apreciere, un mod de a învinge singuratatea? Este iubirea, absoluta? Se poate da o definitie complexa a iubirii? S-au descoperit atât de multe definitii si feluri de a iubi,  astfel încât  putem considera  iubirea un sentiment personalizat.
A ramas iubirea la fel de-a lungul timpului? Are aceleasi trairi, aceleasi manifestari, aceleasi stari etc.? Nu, pentru ca iubirea difera,  nu numai  de la secol la secol,  dar  si de  la o vârsta la alta, sau de la o  persoana la alta.
Iubirea nu a fost niciodata tradusa si demonstrata în totalitate, ramânând în continuare  un subiect deschis pentru toate generatiile. Dornic de a cunoaste necunoscutul si de a trai noi experiente, omul  confunda sentimentele de prietenie, de simpatie puternica sau atractia fizica, cu iubirea.
O întrebare care se impune. Merita sa iubesti? Fiecare va raspunde  prin  prisma lui, raportând la trairile personale.
Gândul e cel mai mare dusman al  îndragostitului. Îi ofera ipoteze, iar  inima le accepta, sufletul le executa. În suflet poate  ramâne iubirea si în gând realitatea, pentru ca ele se sustin reciproc. Când este greu în iubire,  te refugiezi în realitate, iar când e greu în realitate, te refugiezi în iubire. Omului i s-a dat un  singur trup pentru a nu mai alerga atât. Prin iubire esti pauza dintre strigatul de plecare si strigatul de chemare.
Întâlnirea cu iubirea este începutul starii de gratie a sufletului. A iubi este însasi  legea vietii, este una  dintre  cele mai subtile actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. A sti sa traiesti, a sti sa iubesti este o arta, si ca orice arta trebuie sa o învatam.
Este greu sa  nu iubesti, este greu sa  si iubesti, dar mai greu este sa  iubesti în zadar.

0 comments:

Trimiteți un comentariu