MIRABILA MATERIE

Serban Popa

Am scris aceste randuri pentru a aduce un omagiu deosebit si Societatii Directorilor de Muzee din Montréal (SDMM) care au declarat anul 2010 «Montréal - Ville de Verre». Iar in cadrul celor circa 100 de expozitii care se vor desfasura in aceasta perioada, am asistat cu bucurie la un mare eveniment romanesc. In perioada 14-19 aprilie 2010, la Musée des Maître et Artisans du Québec (MMAQ) a avut loc: Exposition Roumain de Verrerie d’Arts.

Expozitia a fost realizata sub patronajul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, al Centrului Roman pentru Promovarea Comertului si Investiilor Straine, precum si Organizatia Patronala din Industria Sticlei si Ceramicii Fine (STICEF). Inca din toamna anului trecut m-am implicat alaturi de doamna Maria Danciulescu in organizarea acestui eveniment. Stiam ca undeva in perioada de primavara vom organiza aceasta expozitie, dar ignoram faptul ca din punctul de vedere “astral” se pregatea o aliniere a planetelor! Nu stiam de anul sticlei la Montreal, 2010, nici de eforturile doamnei Otilia Tunaru pe langa domnul director Wilson de la M.M.A.Q., adica de la muzeul care a primit expozitia de care vorbim. Nu stiam atunci nici de eforturile deosebite de care dl. Florian Parvanescu, ministru consilier economic, in cadrul Consulatului General al Romaniei la Montreal, le-a depus pentru ca acesta actiune sa se bucure de un succes deosebit. Sa un uitam ca in aceiasi perioada la muzeul de arta plastica a orasului era inca deschisa o expozitie remarcabila a marelui artist Tiffany.
Este pentru mine un eveniment deosebit de semnificativ sa pot rememora clipele cand in 1986 doar cu cateva zile inainte de marea tragedia de la Cernobal, coboram, dintr-un avion trasatlantic, un grup de 11 imigranti romani: o noua viata pe un pamant atat de primitor dar pentru noi, totusi un mare semn de intrebare… oare cum va fi… voi putea sa reusesc in aceasta lume?
La mai putin de o saptamana, imi aduc aminte inchiriam un microbus si ma indreptam spre aeroportul Dorval pentru a recupera cele doua tone de sticlarie pe care le expediasem din Europa (prima mea aventura de circulatie in marele Montreal si prima data cand conduceam un van automatic). Erau lucrari de sticlarie pe care le-am adunat din galeriile de arta din cinci tari europene… o adevarata aventura, iar acum le aduceam cu mine aici in Canada, ca o ofrenda a unui artist roman imigrant…
Timpul a trecut in mare viteza si iata vernisajul din 14 aprilie a coincis cu ultima zi ai celor 63 de ani de viata ai mei daruiti artei sticlei, atat in Romania cat si in Canada. Expozitia la care am participat a fost ca o reintalnire cu ‘’familia’’ care iata, a venit aici la capatul lumii sa participam impreuna la marea sarbatoare a sticlei in orasul Montréal “Ville de Verre 2010”. Iata acum, descifrata acea “aliniere astrala” de care vorbeam. Daca in anii ’80 la muzeul din Frauenau vorbeam despre “epoca sticlei”, si mai apoi la Simpozionul International al Sticlei de la Centru de Design din Montréal spuneam ca in provincia Québec avem toate conditiile reunite pentru a realiza cea mai importanta industrie a sticlei la nivel mondial: materii prime, energie etc., iata cum intre timp foarte multi artisti sticlari din noua generatie din Québec nu numai ca au creeat scoala de arta a sticlei, dar si-au dezvoltat activitatea chiar la nivel international. Dupa expozitia «Le Verre Roumain de la Musée des Maîtres et Artisans du Québec» la Montréal, in acelasi loc, se va deschide expozitia scolii de arta a sticlei din Québec: «Chaud devant! la Naissance du verre d’art au Quebec». Cine a avut ocazia sa vada cele doua expozitii va avea o viziune intregita asupra acestei arte milenare care iata s-a nascut pe acest “pamant al fagaduintei”.

Traim intr-o lume in care sticla si principalul ei element siliciul, au devenit de neinlocuit. In anii ’80 am realizat mai multe expozitii intitulate “amintiri din epoca sticlei’’ in care prezentam conceptul unor imaginare arheologii, in care puneam in evidenta acele straturi in care natura-universul si-a ascuns geneza artistica a sticlei. Aici in Quebec avem toate conditiile de a dezvolta sub toate aspectele aceasta civilizatie a sticlei: avem nisipuri bogate in quart, energie electica si gaz metan, dar mai ales avem multa inventivitate si talente venite din toate colturile lumii. Aceasta materia nobila trebuie inteleasa, iubita, visata…
La muzeul sticlei din Frauenau (Germania) am tinut o comunicare in care in mod metaforic vorbeam de acel “foc ratacit’’ care se afla ascuns in profunzimea planetelor si care cauta sa-si croiasca cale de intoarcere catre “focul initial” - marele foc solar.
In drumul sau vulcanic - magmatic, acel foc ratacit, intalneste pamantul din vecinatatea apei… nisipul… iar… in prezenta aerului si a apei - iata!... marea intalnire de “taina” - nasterea sticlei.
Deci, in locul focului ratacit - vulcanic care in drumul sau spre soare a intalnit pamantul - nisipul, iata acum apa se ridica sfaraind spre soare, iar pe pamant ramane un fel de a alter - ego al apei, un fel de apa inghetata… sticla. Daca intelegem opera de arta ca o conserva… deci arta are aceea specificitate de a pastra, imortaliza un moment, intalnire, traire, etc., atunci putem acepta miracolul emotiei pe care o traim cand privim un portret chiar dupa mii de ani, sau simtim emotia muzicala, sau trairea versificata a unei inimi plina de iubire, iata deci puterea evocatoare , restauratoare de viata de care arta este capabila. Si atunci acceptand sticla ca opera de arta a universului, vom intelege frumusetea creatiei prin intalnirea celor patru elemente: pamant, aer, apa, foc.
Da, in natura exista sticla naturala: obsidianul, cristalul de stanca, etc. Abia mai tarziu omul - micul creeator, demiurg, a inventat procedee tehnologice prin care a copiat natura si astfel s-a nascut sticla ca o materia… umanizata.
Si inca ceva… ori cat am sfarama sticla, ea ramane pana la cel mai mic graunte tot sticla, iar “copilul” cel mai mic al sticlei, se cheama pamant! dar este acel pamant din vecinatatea apei care se numeste nisip.
Cuartul, siliciul care sunt elemente de baza ale nisipului nu ar putea sa se transfome in sticla insa fara acel “duh” - energie… de foc si aer.
Din totdeauna acea sticla umanizata a chemat oamenii la o impreuna lucrare, infratiindu-i ca intr-o familie… care s-a numit atelier, uzina sau fabrica. Am trait in aceasta “familie” toata viata si am fost alaturi de oamenii care indrageau aceea miere de foc lacrimandu-si fruntile si privind-o hipnotic in timp ce o asezau in forme de vis. Daca in evul mediu - la Murano o piesa de sticla valora cat greutatea ei in aur treptat sticla s-a industrializat si a pierdut, s-a democratizat din punct de vedere al valorii. Faptul ca modul de productie s-a perfectionat si a devenit repetitiv, nu a facut decat sa scada valoarea obiectului din sticla. In secolul al XIX-lea s-a dezvoltat conceptia care impartea artele: in “les arts majores et minores” sau arta plastica si arta decorativa (artizanal - mestesugareasca). Daca ne referim la acel obiect din sticla unicat si cu valoare deosebita din punct de vedere artistic, totusi el era categorisit ca nefiind o adevarata opera de arta. Numai artistul, unicul creator, cel care in final semna piesa, el era si cel care o realiza in deplinatatea ei.
Cu alte cuvinte o piesa chiar unica, dar realizata de un colectiv anonim, nu are valoare deosebita din punct de vedere artistic. De exemplu, acum cativa ani, la Montreal a avut loc o expoztie de icoane rusesti (sec. XVI - XIX), iar preturile lor erau foarte accesibile tocmai pentru ca nu erau semnate. Rezumand acest concept: opera adevarata de arta este inteleasa astfel: artist unic, piesa unica plus semnatura. Si totusi in domeniul sticlariei apar fenomene de artista anteprenori care isi angajeaza colective de meseriasi destoinici si capabili sa execute minunate obiecte unice conform proiectului, iar toate piesele realizate de aceea manufactura purtau o semnatura unica: Emil Gallé, Luis C. Tiffany, Daume Nancy etc.
In jurul anilor 1950 - 1960, sculptorul Harvey K. Littleton creeaza conceptul care va deveni mai tarziu miscarea “Studio glass international” care va revolutiona perceptia publicului de pretutindeni in lume. Studiind aceasta materie sticla, Harvey Littleton ajunge la concluzia ca el sau orice artist poate fi capabil in atelierul sau sa modeleze acesta materie si sa obtina forme tridimensionale ca orice sculptor, sa o coloreze obtinand efecte plastice, ca orice pictor si astfel executand de la A la Z obiectul din sticla sa devina o opera de arta semnata cu depline drepturi de autor la bursa valorilor.
Astfel au luat fiinta primele colectii, galerii specializate, muzee, in care piesele de sticla semnate s-au bucurat de un succes deosebit, iar preturile lor au crescut in mod exponential. Marturisesc ca martor al acestor evenimente pe care miscarea “Studio glass international” a creeat-o in lumea intreaga, pentru ca am participat la cinci simpozioane internationale si am expus in galerii specializate afiliate la aceasta miscare artistica.
Un alt mare artist Dale Chiuly, de altfel un fost elev al lui Harvey Littleton, a creeat spectacolul live - opera de arta realizata - happyning in fata publicului spectator in galerii dotate cu cuptoare de sticla.
In sfarsit, as dori sa subliniez incununarea deplina si intregirea spiritului creeator in “forjarea” de opere de arta in sticla, pe care o datoram lui Egidio Costantini, de la Murano. El, cu ajutorul unei mare doamne a culturii secolului XX - Peggy Guggenheim, a realizat opere de arta in sticla de o valoare absoluta, organizand colaborarea dintre cei mai mari artisti ai lumii: Picasso, Max Ernst, Dali etc., si echipa sa de artisti si sticlari care lucrau cu el la Murano la atelierele “Fucina Degli Angeli”. Daca Harvey Littleton a asezat sticla in randul materiilor nobile denme de a putea realiza cu ele opere de arta de mare valoare, el a fortat totusi artistul sa-si justifice valabilitatea procesului creador prin afirmatia interventiei sale in toate etapele elaborarii obiectului asigurand colectionarii asupra controlului deplin din punct de vedere al creatiei si executiei. Dale Chiuly a creat evenimentul- spectacol asemeni unui concert de jazz sub conducerea sefului formatiei. Dale era conceptorul si dirijorul evenimentului. Iata in sfrasit aproape ca in lumea filmului, “papa Egidio” pune la dispozitie studiourile de productie, organizeaza finantarea, echipa tehnica de sustinere, scenariul pentru marele spectacol, alege si invita marile staruri… etc. L-am indragit in mod special pe parcursul celor trei ani de colaborare pe Egidio Costantini - este cel care a “provocat” fuziunea totala a artei marilor maestri ai sec. XX cu aceea materie (sticla) considerata pana mai ieri, ca finnd specifica doar micilor artizani fara nume si chip.
Iata sticla in dimensiunea ei mirifica-materie epic infinita in civilizatia umana, drumul ei nu se opreste aici pentru ca pe masura ce o vom cunoaste mai bine vom fi «obligati» sa perfectionam metodele noastre de a «dialoga» cu ea… de la micul pana la marele infinit!
Sa un uitam, sticla iubeste totul din jurul ei, iar totul… parca, este atras irezistibil sa intre in simfonia reflexelor ei ce pulseaza la fiecare miscare a noastra. Tot universul e chemat sa intre chiar in lumea celui mai mic chiob de sticla… insusi soarele devine captiv in corpul sticlei si chiar dupa atata amar de cale strabatuta, gaseste inca putera sa incendieze prin raza sa acum, rostita de acea forma mirifica care a prins-o in taina ei transparenta.

0 comments:

Trimiteți un comentariu