Turism - Tunisia

Multă lume, devenită clienta agenţiilor de turism care oferă Tunisia în progra-mele lor, se întoarce din această ţară cu amintiri minunate, precum şi cu un bo-gat bagaj de informaţii - dorite sau nu, dar impuse de specificul mediului tuni-sian.

Printre altele, turistul care n-a prea dat importanţă istoriei locului, află - cu oarecare surprindere - că această ţări-şoară nord-africană, cu vreo 165 de mii de kilometri pătraţi şi 10-11 milioane de locuitori, a reprezentat, într-o perioadă de glorie şi înflorire a imperiului Repu-blicii Romane, principala ameninţare la adresa Cetăţii Eterne. Tunisia este ţara unde legendara feniciană Dido i-a păcălit pe localnici, cumpărând de la ei teren “cât poate acoperi o piele de bou”. Numai că Dido era, cum am zis, feniciană, adică unsă “cu toate alifiile” din sfera afacerilor: ea a tăiat pielea de bou în şuviţe extrem de subţiri, le-a legat cap la cap şi cu şnurul obţinut a înconjurat suficient teren pentru a întemeia acolo, ceea ce va fi, după secole, inamicul de moarte al Romei - Cartagina şi generalul său, Hannibal. Hannibal, cel care, traversând Alpii înzăpeziţi cu o armată impozantă şi cu “tan-curile” epocii - douăzeci de elefanţi de luptă - a ajuns la porţile Romei, aproape anulând combativitatea tradiţională a legionarilor şi cetăţenilor capitalei Imperiului.

“Hannibal ante portas” a fost strigătul de groază care a stârnit ultimele rezerve de curaj - sau, poate, de disperare - ale romanilor. Hannibal a pierdut ultima bătălie şi a trebuit să se întoarcă acasă cu buza umflată. A urmat căderea Cartaginei, învinsă la ea acasă de Scipio Africanul (porecla dobândită tocmai graţie acestei victorii) în cel de al doilea “război punic” (termenul roman pentru cartaginezi era acela de “puni” - oare de acolo să se tragă verbul francez “punir”, “a pedepsi” - glumeam, nu vă aprindeţi!) şi distrugerea ei de către romani, care aproape n-au lăsat piatră peste piatră, arând terenul şi, potrivit unei vechi tradiţii războinice a învingătorilor, presă-rând sare pentru a face pământul neroditor.

Cu toate acestea, au rămas multe relicve din vremea cartaginezilor. Ele pot fi văzute, admirate şi studiate la Muzeul Bardo din Tunis. Acolo veţi putea vedea şi ruinele Cartaginei, dar a celei romane.

Desigur, istoria este interesantă, dar nu te duci undeva, în vacanţă, numai pentru istorie. Afară de cazul că eşti profesor de specialitate sau arheolog, evident.

Şi tocmai asta este Tunisia pe care vi-o propunem noi.

O ţară liniştită, care încearcă să se ţină departe de conflictele regionale specifice zonei mediterane şi Orientului Apropiat, cu o populaţie majoritar rurală, în ciuda faptului că găsim acolo şi oraşe mari, precum Sfax, Sousse, Gafsa ori Kairouan. Dar şi staţiuni turistice comparabile cu orice staţiune, chiar de lux, din lume. Am să menţionez aici doar câteva: Monastir, Gammarth, Hammamet, Mahdia, El Kantaoui, ştiind că orice pliant despre Tunisia vă va vorbi pe larg de sectorul «staţiuni de vacanţă». Dar să ne întoarcem la prezentarea Tunisiei, începând cu Sfax, al doilea oraş al ţării. Al doilea ca populaţie, dar şi în plan economic, fiind cel mai puternic centru comercial şi asigurând, prin producţia sa, prelucrarea unei bune părţi din fosfaţii (aproape singura bogaţie naturală) obtinuţi în exploatarea minieră din regiunea Gafsa. Pe multe din străzile Sfaxului pierzi, oarecum, senzaţia că te afli în Nordul Africii şi, oricum, nimic nu-ţi dă de înţeles că litoralul tunisian făcea parte, în Evul Mediu, din aşa numita Coasta Barbara, respectiv fieful piraţilor care făceau prăpăd în Mediterana de vest şi în Atlantic. Un fel de Somalie din ziua de azi. În zona centrală, mai ales, te poţi crede în orice oraş decent din Europa, fără a mai pune la socoteală că, precum peste tot în Tunisia, limba franceză este la mare cinste. Dacă vrei, te poţi pune pe un shopping de zile mari. Asemănarea cu Europa se opreşte la nivelul preţurilor, mai mici. Şi fiindcă veni vorba de preţuri, ştiţi care este moneda tunisiană? Este dinarul - nimic ciudat - dar subdiviziunea lui nu este centul sau altceva asemanator, ci “milimea” (millime), adica a mia parte din dinar.

Întrucât Sfaxul constituie localitatea importantă situată cel mai la Sud pe litoralul tunisian, hai s-o pornim spre Nord.

Nu înainte de a aminti încă două curiozităţi, ca să le zicem aşa. Prima ar fi aceea că Tunisia apare, în legendele Antichităţii, ca fiind ţara uriaşilor cu un singur ochi, dintre care noi, cei moderni, l-am moştenit pe Poliphem, cel orbit de Ulisse în epopeea Odiseea, atribuită poetului Homer (orb şi el!). Cea de a doua curiozitate este insula Jerba, sau Djerba, locuită în vechime, tot după Homer, de “lotofagi”, populaţie care se va fi hrănit - în principal, cu flori de lotus!!! De fapt, populaţia majoritară a insulei este alcătuită din evrei, fiind, după cum se spune, cea mai veche comunitate ebraică dinafara Israelului.

Prin urmare, plecam spre Nord. Sousse - un oraş deosebit de Sfax, cu altă atmosferă. Primul este mai industrializat decât Sfaxul - echipament de transport, industrie alimentară, textile. Turism. Şi producţia de ulei de măsline, a doua resursă importantă a Tunisiei. Dar şi un important centru turistic, situat aproape de Monastir, perla industriei turistice tunisiene. Poate că şi faptul de a fi fost locul de naştere al fostului preşedinte, Habib Bourguiba, a făcut ca resurse importante să fi fost alocate oraşului acesta. Fapt este că Monastirul dispune de hoteluri de prima mână şi de o infrastructură turistică pe care am putea dori să o găsim şi pe litoralul românesc, de pildă. Iată o pildă de serviciu rafinat şi corect: luând prânzul la restaurantul unuia din hoteluri, am comandat o sticlă de vin. N-am băut-o toată. Chelnerul ne-a întrebat dacă venim şi seara. Auzind că “da”, a luat sticla, a marcat pe ea nivelul rămas şi numărul camerei. Seara am cerut sticla, care ne-a fost adusă imediat. Altă lume…

Deşi ne propusesem un tur mai detaliat, vom mai aminti aici doar câteva puncte de mare interes, lăsându-vă, eventual, plăcerea de a completa itinerariul din proprie experienţă.

Dacă doriţi să cunoaşteţi lumea islamică aşa cum arăta ea cu sute de ani în urmă, mergeţi în alt oraş important, situat în plin deşert, Kairouan. Vizitaţi centrul şi marea moscheie. Vă veţi simţi undeva, în vremurile în care Islamul pornise să cucerească lumea. Şi, poate, vă veţi pune întrebarea - pe drept, aş spune - de ce socotim că Allah este diferit de Dumnezeul “nostru”?

Şi pentru că tot suntem în deşert, hai şi la El Djem, unde veţi descoperi cu surprindere un Colosseum comparabil cu cel de la Roma. Devenită provincie romană, Tunisia nu putea să nu ofere ocupanţilor tot confortul, adică şi luptele din arenă.

Acum iată şi un fel de desert la ospăţul turistic de care ne-am putea bucura în această ţară: o mică delicatesă, pe un vârf de munte la malul Mediteranei - Tabarka. O staţiune mititică, aşezată pe o culme de munte cam de talia Piscului Câinelui de peste calea ferată, în dreptul gării Sinaia. Hotel excelent, bucătărie pe măsură şi o privelişte greu de găsit aiurea. Din trei părţi, culmea este o stâncă ce se prăvale vertiginos spre malul mării. A patra latură, mai domoală, a permis tăierea unui drum spectaculos. Iar malul mării este marcat de formaţiuni carstice superbe (nu vă uitaţi aparatele foto digitale în bagaje, aveţi grijă să vă fie mereu la îndemână).

Tabarka se găseşte aproape de frontiera cu Algeria, la ceva peste 100 de kilometri Nord-Vest de Tunis şi, dacă optaţi pentru închirierea unui automobil, asiguraţi-vă că aveţi destulă benzină, sau faceţi plinul la ieşirea din Tunis. Îmi veţi mulţumi pentru sfat.

***

CLUB VOYAGES INTER PALLAS

Permis du Québec

Preţuri imbatabile pe toate destinaţiile, servicii profesionale şi posibilitatea de rezervare şi de plată a biletelor în permanenţă, (24h din 24h) având certitudinea protecţiei legale, pe site-ul:
www.clubvoyagesinterpallas.com

sau sunaţi în timpul zilei la 514 • 937 • 6411

0 comments:

Trimiteți un comentariu