Supliment ASLRO


Adria Munteanu

Spune-mi, iubito, unde-ţi e popasul

Spune-mi, iubito, unde-ți e popasul?
În cuib zănatec, în amurg de ceară?
Unde-ţi aşezi piciorul să nu piară
Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul?

Cum ai învins râvnirile de fiară
Ce-a despicat pădurile cu pasul,
Ca să-mi aplec genunchii, să-mi fac masul
La umbra coapsei tale de fecioară?

Lasă-ţi coroana-n iarba sângerie,
Bea din potirul brumelor nectar
Şi din căuş de patimi apă vie,

Arde-ţi veşmântul pe năvalnic jar,
Să te zidesc curată-n temelie,
Aceeaşi Ană, pe un nou altar.

Rămân cocoşul pus pe-acoperişuri

rămân cocoşul pus pe-acoperişuri
din tablă sură înfruntând furtuna
ni îl înmoaie vipia nebuna
nu se încurcă-n oarbele desişuri
de sus oraşul mi se pare duna
în care surzii îşi împlântă şişuri
un soi bizar de umbre şi hăţişuri
în care scurmă necurmat minciuna
dar casa mea bătrână şi-a dus veacul
şindrila curge moale în răstimp
rugina groasă mi-a tăiat hamacul
mă încovoi sub orice anotimp
şi peste noaptea ce-a pornit atacul
picioarele mi s-au desprins de timp

Un fluture, o floare, o furnică

un fluture o floare o furnică
o pasăre o flacără câmpia
un deal o vale fluviul şi vecia
izvoarele şi marea o amică
un drum o creangă frunzele şi via
un avion ce tocmai se ridică
copilul cel poznaş luat de chică
măicuţa cartea pixul şi hârtia
uliţa strâmtă tatăl meu şi masa
fântâna şi un bal ţinut cu fast
un peşte prins în râu adânc cu plasa
biserica şi-un preot bun şi cast
feciorul meu şi fiica soaţa casa
acestea-s daruri restul e balast

Miruna Tarcău

Les cris des poètes

Des cris de mort,
Des cris d’amour,
Des cris d’amertume,
Des cris de toujours,

Nous écrivons ensemble et nous crions aux anges,
En attendant celui qui coupera les veines de nos âmes en peine.

Nous écrivons de nuit,
Nous écrivons de jour,

À chaque seconde nous suons tous les mots de notre corps
Jusqu’à parler d’amour, de mort et d’amertume
Les nombreux volumes de nos poésies!

Nos livres sont des cris,
Nos muses, des bourreaux,
Notre Dieu - que sais-je?
Un immigrant latin échoué sur une île d’Amérique.

Échoué dans la foule,
Dans les cris qui l’étouffent,
Dans les cris qui refoulent
Tout l’amour, la mort et l’amertume
De nos jours de poètes qui n’en finissent plus.

Ionuţ Caragea

Poemul meu ca un tren

poemul meu ca un tren pe firul epic
metafore-pilde şi cuvinte curioase
cu locuri la geam

poemul meu ca un tren personal
oamenii se urcă împart o bucată de vreme
zâmbesc şi coboară uneori cu speranţa
că poate se vor mai întâlni

poemul meu ce nu mai apare
îndrăgostiţii privesc întruna la ceas
probabil se gândesc
că n-am să mai scriu despre trenuri
şi aceasta este ultima şansă
să cutreiere lumea
din mersul imaginaţiei mele

poemul meu ca un tren al întoarcerii
un bătrân întrebând controlorul
de oraşul acela mic dintre munţi
de prima sa dragoste

poemul meu
... î n d e p ă r t â n d u - s e
destin şerpuind prin orizontul lacom
şi totuşi nimic nu este pierdut
mai există trenuri rapide
ce trec prin vămile cerului

şi eu cel care unge roţile cuvintelor grele
cel care aşează şinele
pe drumuri neştiute de hoţii de trenuri

poemul meu ca un tren flămând de timp şi distanţe
accelerează neobosit

şi eu cel care se opreşte mirat
la ţărmul unei eternităţi fără trenuri...

În altă viaţă am fost un râu

în altă viaţă am fost un râu
iubita mea era o salcie
cu dragostea despletită
câteodată frunzele ei
îmi acopereau trupul
câteodată se închidea în sine şi plângea
adesea o mângâiam unduitor

într-o zi iubita mea a plecat
în căruţa unui lemnar
în locul ei
pe un ciot
se odihnea adesea
o codobatură

eram furios şi pentru o vreme
n-am mai privit malurile
până când o femeie necunoscută
privind prin mine pietrele
a vrut să afle rostul pământului
şi s-a lăsat să cadă
ca o pană de codobatură
ca o frunză de salcie

a plutit o vreme
cât m-au ţinut braţele
apoi am sărutat-o
şi a rămas în voia mării

deseori iubita mea cântă
la miez de noapte
vrăjeşte pescarii

iar eu întind degetele
prin siajul bărcilor

Darie Ducan

Într-o cafenea din Montreal

Seară de seară, rafale de vieţi,
Rafale de lapsusuri, rafale de melci
Să stai într-o cafenea din Montreal
Ţinând-o strâns pe ea de mână
Când nodurile degetelor ei
Sunt nodurile lemnului de sicriu de mâine,
Venite prin femeie să vrea să le dezlegi.

30 iulie 2009

Senzaţie de lipsă

E gol în lume, mare gol,
Trec secole împinse de la spate
Ca sticlele goale, doborâte de vânt,
Singur golul pe cruce se bate.

Nu e nimeni şi nu e nimic,
E-atâta gol încât stă vidul salbe,
Atât de tare nu s-a întâmplat ceva
Că ziarele apar cu toate filele albe.

11 februarie 2008

Hai să ne iubim

Hai să ne iubim,
Hai să fim unul peste altul
Ca două palme de copil
Când îşi spune rugăciunea de seară.

Să fim doar căldura unei rugăciuni
Şi răceala unei nevoi
În aşternuturile astea calde
Ca un fund de mare.

Hai să ne iubim sub percuţia
Părului de pe trup
Până cuiva noi înşine îi părem tobe.

Ca un ritual abstract,
Ca o rugăciune. Fii palma cealaltă
Pe mine, să-i dăm căldurii
Din linia vieţii contur.

Şi să ne fie porii solniţe adânci
De unde urcă înspre ceruri ningeri,
Hai să ne iubim până coboară
Sângele prin noi ca trepţii unei scări.

Hai să ne iubim,
Hai să fim unul peste altul
Ca două palme de copil
Când îşi spune rugăciunea de seară

Şi când îşi face cruce să ne
Spulberăm în cele patru puncte cardinale!

Carmen Doreal

Timpul meu

acesta este timpul meu
am ales toamna
pentru că mă reprezintă
primejdioasă
precum femeia îndrăgostită
anticipând lovitura de graţie
cu sentimente captivante

iubirea îşi curge năvalnic
mustul sub picioarele goale
primenind seara cu frunze roşu-oranj
sub curcubeul ploii ce tocmai a trecut
peste al nouălea cer

dincolo de această clipă
aştepţi tu
spectaculară statuie de poet
iluminat de o idee transparentă
în care mă pierzi din priviri

Adrian Erbiceanu

(poezii din vol. „Confesiuni pentru două generaţii”)

Indurantă
( Generaţiei mele )

Claustrofobizaţi de judecăţi
Ireversibil instilate-n minte,
Pe-acelaşi drum, parcurs şi alte dăţi,
Ne arde îndoiala din cuvinte.

Eram făcuţi să fim obedienţi;
Ţine-am în braţe blidul de gastrite,
Simbol canonizat, de-adolescenţi,
Abandonaţi la colţuri de iubite.

Păşeam prin purgatorii, reformaţi,
Tocind bocancii cu acelaşi număr,
Prezenţi obligatoriu când, strigaţi,
Purtam acelaşi semn, nescris, pe umăr.

Ne şi vedeam deja intelectuali,
Cu drepturi foarte vagi, legalizate,
Purtând bastoanele de mareşali
Ca cea mai preţioasă greutate.

Prin timp trecând, imunizaţi şi drepţi,
Statui prefigurând, stăteam de strajă,
Păzind comoara celor “Inţelepţi”.
- Castele efemere pe o plajă -...

Acum pricepem toţi ce vanităţi
Am dus o viaţă în desaga goală...
Pe-celaşi drum, parcurs şi alte dăţi,
Albiţi de vreme, ne-ndreptăm spre şcoală.

Luminiţa Suse
Le portrait de Fior L. Gris

Te deum

déchaussée sur le bord de la fenêtre
les genoux repliés
contre la poitrine
le froid me tisse une robe de nuit blanche
depuis les épaules jusqu'à l'horizon
il neige du coton
cryogénique
ses tempes tuent l’insomnie dans mon giron
le sang renverse sa marée carmin
dans la moitié de mon cœur
je me lance en souriant
un oiseau rentre en moi
les eaux soulèvent les talons, ils flottent
j'ai toujours eu le vol
à portée de la main
et ses bras
s’arquent

George L. Nimigeanu

Privelişti interioare

Cuvântul unei limbi universale
străluminează-n propriul nostru grai
unul prin altu-nstăpâneam vecia
dar n-aveam nume nume nu aveai

Eram fereastra celuilalt ...şi raza
care-o spărgea... când taină îmi erai...
cădeam din rai cu frunza căzătoare
pe un surâs ne întorceam în rai

Timpul pe gură degetul ne-apasă
se-aud în gânduri ploile cum vin...
În Cântec amurgeşte jocul nostru
cu încă o poveste mai puţin

Cu încă-o zare-n grai lumina scade...
Pe nume ne chemăm însă nu ştim
ce nume-am dobândit... şi nici pe cine
cu focul nostru îl sărbătorim...

Constantin Frosin

FOIRE D’EMPOIGNE

Quel est cet entonnoir
qui m’absorbe
moi, le retranché
derrière des murs orbes?

Quelle est cette force de succion
qui me résorbe
moi, qui ai basculé
dans le lunaire orbe?

Qui me broie, tel un débile noir,
moi, qui jouais au théorbe,
moi, qui ai eu beau colmater l’entonnoir
avec d’inoffensifs sorbes?

Eugen Enea Caraghiaur

(Poezii din volumul „Bugeac străbun”)

Noii ciocoi

Mă apropii de tine
Când se cerne de ziuă.
Tiptil, ca o panteră,
Să nu trezesc liniştea.
Casele somnolează
În recentele supărări
Din pădurea fricii.
Nu ştii că-ţi aduc
Din puţinul ce l-am luat
Când am plecat.
Am murit cu toţii un pic.
Am băut din otrava
Brutală a vorbelor
Sau a biciuirilor
Noilor moşieri
Sau a noilor ciocoi.
Preoţii necuvântului
Ne-au învelit
În minciunile ademenirilor.
Mă apropii de tine.
Noaptea se retrage ca o şopârlă…

Basile Gliga

Fără întoarcere

Se-nvăluia ca într-o ceaţă cerul
Gândit de ochii mei ascunşi sub pleoape
Aerul era plin de păsări ciudate}
Care pluteau îl largi ocoale
În jurul galioanelor fără catarge
Toate acestea se întâmplau într-o altă stare
În care marile expediţii geografice nu fuseseră oprite
Albastre insule se formau din ceaţă
- Vagi bastioane ale întâmplării -
Când se risipeau în faţa proverbelor noastre
Îmi ascundeam chipul
În catifeaua sărată a mării
ştiind că sunt abia la începutul
Uni mare drum fără întoarcere

(Traduction et version française: Nicole Pottier, Clava Nour)

Mia Pădurean

Un actor pentru eternitate – GHEORGHE DINICĂ

(Fragment)

„Talentul lui este o frumuseţe stelară care va străluci pe bolta magică a artei, pentru eternitate.”

Autoarea

(...) - Mia Pădurean, vii dumneata din Canada să scrii despre mine.

- Maestre, nici un drum nu-i prea lung pentru a vă întâlni.

- Sunt bucuros să vă aud vorbind astfel. Intr-adevăr, românii stabiliţi peste hotare nu ne-au uitat.

- Este puţin spus, avem admiraţie şi suntem mândri de marile noastre talente. Ultimul film românesc pe care l-am văzut în Canada a fost „Orient Expres” . A rulat o săptămână cu săli arhipline. Pentru noi, cei plecaţi de acasă, este o hrană spirituală.

- Da, aveţi dreptate. In turneele făcute în străinătate ne-am simţit foarte bine. Am fost invitaţi la Paris de comunitatea românească, în Germania la Koln, în Israel la Tel Aviv. A fost extraordinar. Ne-au primit cu multă căldură sufletească. Este o plăcere să mergi în străinătate şi să întâlneşti oameni pe care nu i-ai văzut de mult sau niciodată şi care te primesc ca şi când ai face parte din familia lor. Pentru noi, actorii, este ceva deosebit. Ne dă, în afara succesului, siguranţa că eşti un om care are dreptul să fie mulţumit. Asta mă face să mă simt în al nouălea cer. Fără politicianism, aceşti oameni merg cu mine cu sufletul deschis, simt aceasta.

- Aşa s-a întâmplat şi cu mine. Am venit din Canada să stăm de vorbă şi să pătrund tainele vieţii dumneavoastră. In scrisoarea pe care v-am adresat-o în 2006, dezlănţuiam toată admi-raţia mea pentru monstrul sacru. Dar nu sunt singura. In Canada persoane de vârste diferite vă idolatrizează. Una dintre aceste persoane este preotul paroh Sorin Gheorghe Şuta de la biserica românească - Naşterea Maicii Dom-nului din Montreal. Tânărul preot şi soţia sa, Ana, au un cult pentru dumneavoastră. Deşi noi locuim la o distanţă de 200 km, în oraşul Gatineau, mergem foarte des la această bise-rică, a cărei enoriaşe suntem. Preotul are o co-lecţie de CD uri cu filmele în care jucaţi. De câte ori mergem în vizită la ei, vizionăm din aceste filme, iar preotul vorbeşte cu atâta însufleţire despre dumneavoastră încât este o plăcere să-l asculţi.

(...) Inimitabilul Gheorghe Dinică urcă pe piscurile cele mai înalte ale Gloriei - prin sar-casmul, expresivitatea, spontaneitatea lui, re-prezintă tipul original, punând în valoare par-ticularităţile personajului.

Prin interpretarea rolurilor negative, Gheorghe Dinică înmănunchează iarba rea, dar mănunchiurile sunt atât de diferite, prin culori când blânde, când dure, încât stai împietrit de atracţia lor.

Când ieşi de la un spectacol sau o reprezentaţie cinematografică, în care joacă Dinică, simţi nevoia să vorbeşti despre el, să-i aduci elogii, să te minunezi de forţa lui creatoare. Indiferent de ce întindere are rolul, el îşi lasă amprenta. Veninul replicilor când dulce, când amar, nu te otrăveşte ci îţi dă satisfacţia deplină, îndemnându-te să murmuri

- El este un geniu.

0 comments:

Trimiteți un comentariu